Lafarge, Cemex si Holcim suspectate de CE ca ar face parte dintr-un cartel

Joi, 06 Noiembrie 2008, ora 09:56
1755 citiri
Lafarge, Cemex si Holcim suspectate de CE ca ar face parte dintr-un cartel

Comisia Europeana a confirmat, ieri, ca a cercetat sediile mai multor firme din industria cimentului in cadrul unei anchete cu privire la un posibil cartel, transmite Reuters.

"Comisia are motive sa creada ca firmele investigate ar fi violat prevederile antitrust din Tratatul constitutiv, prevederi care interzic cartelurile si practicile de afaceri restrictive sau abuzul de pozitie dominanta", a anuntat Comisia Europeana intr-un comunicat la sfarsitul anchetelor derulate marti si miercuri.

Grupul francez Lafarge, cel mai mare producator mondial de ciment, a confirmat marti seara ca este obiectul anchetei Comisiei Europene.

"Autoritatile europene din domeniul concurentei deruleaza o ancheta asupra industriei europene a cimentului', a declarat un purtator de cuvant al Lafarge, fara a preciza care este obiectul anchetei.

Ieri, producatorii germani de ciment HeidelbergCement si Dyckerhoff au anuntat si ei ca birourile lor au fost perchezitionate de Comisia Europeana. De asemenea, producatorul mexican de ciment Cemex, numarul trei mondial, a anuntat si el ca a primit vizita inspectorilor Comisiei Europene la birourile sale din Germania si Marea Britanie.

In sfarsit, firma franceza Ciments Français, filiala a grupului italian Italcementi, a informat ca birourile sale de la Paris au fost investigate miercuri de inspectorii Comisiei Europene.

Nu este pentru prima data cand Bruxellesul ancheteaza producatorii de ciment pentru intelegeri anticoncurentiale. Comisia a sanctionat in 1994 peste 40 de societati care activeaza pe piata cimentului din Europa pentru ca si-au impartit in mod ilegal cotele de piata. Amenda colectiva acordata initial era de 248 milioane de euro, dar a fost redusa in 2000 de Curtea Europeana de Justitie la 108 milioane de euro