Programul de guvernare prevede extinderea si simplificarea finantarii pentru Fondul de Mediu

Luni, 21 Decembrie 2009, ora 12:32
1602 citiri
Programul de guvernare prevede extinderea si simplificarea finantarii pentru Fondul de Mediu

Noul executiv al lui Emil Boc, desemnat pentru un nou mandat, si-a propus in programul de guvernare sa extinda si sa simplifice sistemul de finantare a Fondului de Mediu si sa-l transforme intr-o institutie eficienta de investitii in domeniul protectiei mediului.

Fondul de Mediu ar urma sa devina un mijloc real si adecvat pentru intreprinderi mici si mijlocii, autoritati locale, organizatii neguvernamentale, asociatii de proprietari si persoane fizice, potrivit programului de guvernare 2009-2012, obtinut de NewsIn.

De asemenea, guvernul si-a mai propus debirocratizarea procedurilor de autorizare, precum si acordarea de stimulente economice si financiare pentru investitiile in domeniul gestiunii deseurilor si pentru valorificarea acestora.

Descentralizarea treptata a institutiilor de mediu subordonate Ministerului Mediului, precum si stimularea cercetarii aplicative in domeniul tehnologiilor curate sunt alte cateva dintre obiectivele din programul de guvernare.

Pentru utilizarea eficienta a resurselor naturale si minerale, autoritatile vor avea in vedere elaborarea si implementarea programului de achizitii "verzi" in sectorul public, alaturi de reducerea cantitatilor de apa prelevata din sursele de apa de suprafata si subterane prin cresterea gradului de recirculare in industrie si dezvoltarea sistemului de monitorizare a apelor subterane.

Alte prioritati includ sustinerea largirii utilizarii ambalajelor ecologice, reabilitarea siturilor contaminate din zonele de minerit si industriale si intarirea legislatiei de mediu in domeniul mineritului.

Guvernul a mentinut ca obiective reabilitarea si refacerea retelei de canale in Delta Dunarii, protectia si reabilitarea litoralului romanesc al Marii Negre, punerea in aplicare a planului de gospodarire integrata a zonei costiere, stabilirea unui sistem de finantare normativa din bugetul statului pentru administrarea parcurilor nationale si naturale si sustinerea proiectelor de modernizare a gradinilor zoologice pentru indeplinirea standardelor de mediu.

Intarirea rolului Directiei pentru Arii Protejate din cadrul Ministerului Mediului si cresterea rolului acesteia in managementul eficient al zonelor protejate, precum si incurajarea delegarii administrarii ariilor protejate organizatiilor neguvernamentale locale, asociatiilor proprietarilor de terenuri, composesoratelor, autoritatilor locale ori cresterea fondurilor alocate platilor compensatorii pentru terenurile incluse in ariilor protejate se numara, de asemenea, printre propunerile de la capitolul referitor la managementul durabil al resurselor naturale si conservarea biodiversitatii.

Boc l-a nominalizat pentru functia de ministru al Mediului si Gospodaririi Apelor pe reprezentantul UDMR, Laszlo Borbely, 55 ani, fost ministru al Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor, in perioada 2007-2008.

Acesta a absolvit in 1977 facultatea de Stiinte Economice a Universitatii din Timisoara, in 1985 a facut studii postuniversitare la Academia de Studii Economice din Bucuresti, urmate de un seminar postuniversitar in 1991 la Universitatea din Salzburg. Din 2008 este doctorand la Universitatea Babes Bolyai.

 

#guvernare, # program, # finantare, # mediu , #stiri Laszlo Borbely