Ce tip de antreprenor esti - aventurier, visator sau familist?

Sambata, 05 Mai 2012, ora 00:00
4417 citiri
Ce tip de antreprenor esti - aventurier, visator sau familist?

Legendele si povestile despre antreprenori ne captiveaza pe toti, pentru ca este vorba mereu de cate o poveste care te atrage - fie in industria modei, a hotelariei, in constructii, educatie, tehnica sau o cauza sociala.

Multi o fac pentru glorie, altii pentru bani, unii pentru o cauza sociala, iar altii ajung antreprenori din pasiunea lor pentru tehnica - insa dorinta puternica de a indeplini un vis, oricare ar fi el, ii caracterizeaza pe toti.

Unii dintre antreprenori le vor pe toate dintr-o data si repede, altii cred ca ii indeamna o cauza sociala si descopera ca sunt mai mult tentati de adunarea unei mari averi, de popularitate sau de glorie. Momentele dificile ale drumului lor le arata cine sunt si ce isi doresc cu adevarat.

Uitandu-ma la clientii cu care am lucrat in ultimii 15 ani, pana acum eu am intalnit trei mari categorii de antreprenori, pe care i-as numi pentru acest articol: aventurierii, visatorii si "antreprenorii-familisti".

Antreprenorul aventurier

Aventurierii se comporta asemeni unui Don Juan: cauta sa cucereasca un teritoriu, o pozitie, un segment de piata prin seductie, iar odata ce reusesc sa-si infiga steagul unde si-au propus, pleaca mai departe in cautarea unei noi cuceriri.

Unii dintre ei isi lasa in urma locotenenti-manageri de incredere care sa aiba grija de "familia" care incepe sa se formeze si asa incepe sa creasca si sa se dezvolte samanta pe care ei au plantat-o si initiativa poate deveni un succes, altii - nu sunt interesati de acest lucru si multe din semintele plantate se usuca, dar asta nu ii preocupa atata timp cat procesul de seductie functioneaza in continuare.

Rareori se regasesc intr-un cuplu antreprenorial - pentru ca nu ii defineste loialiatea. Isi cladesc mereu noi companii, in domenii diferite, in zone diferite, cu asociati diferiti si calatoresc foarte mult - nefiind atasati de un spatiu anume sau de initiativa lor: daca exista oportunitatea de a-si vinde compania o fac cu mare usurinta indiferent de stadiul de dezvoltare in care este - pentru ca acest lucru face parte din modul lor de a exista. Ce nume va vine in minte care s-ar incadra intr-un astfel de profil?

Antreprenorul visator

Antreprenorii visatori pe care i-am intalnit vorbesc foarte mult, se implica superficial si demareaza multe initiative, dar nu reusesc sa planteze o samanta suficient de viguroasa, care sa aiba sansa sa se dezvolte. Sunt inconjurati de astfel de initiative, asa cum copiii sunt inconjurati de jucarii si se joaca cu ele pretinzand ca sunt adulti si intr-o situatie reala.

Vorbesc cu multi din jur despre potentialul unei idei pe care o au, dar actiunile pe care le intreprind sunt mai degraba in zona lor de confort si nu conduc la progrese, ci doar ii tin ocupati si reprezinta un mijloc de distractie. Unii dintre ei reusesc sa-si gaseasca, la un moment dat in viata, parteneri diferiti ca profil, mai pragmatici, mai materialisti si mai realisti, cu care sa demareze initiative mature si formeaza astfel cupluri foarte puternice.

Altii, dupa un timp, vazand ca anii trec, dar "jucariile" nu se transforma de la sine in instrumente reale, raman niste nostalgici, pastreaza in inima cu intentiile pe care le-au avut, dar renunta sa mai devina antreprenori. Ce nume va vine in minte care s-ar incadra intr-un astfel de profil?

Antreprenorul familist

"Antreprenorii-familisti" vor sa-si construiasca propria organizatie si sa o dezvolte asa cum si-ar cladi propria familie: pentru ca ofera loialitate acesteia, asteapta loialitate in schimb de la angajati; si pentru ca se identifica cu organizatia pe care o construiesc, asteapta solidaritate si in interiorul ei; sunt preocupati sa dea o identitate puternica organizatiei, iar ei se implica mult in cresterea oamenilor din cercurile apropiate si a celor care au fost printre primii angajati.

Acest tip de antreprenor dezvolta de multe ori o singura organizatie - pe care o percepe asemeni unei scoli in care greselile sunt de multe ori ocazii de invatare, angajatii au ocazia sa invete din experientele proprii, si au multa libertate sa ia initiative. Rareori vor angaja un CEO din exteriorul clanului care sa dezvolte compania - si spera ca unii din primii lor angajati sa preia aceasta responsabilitate la un moment dat.

Sunt antreprenorii care se implica cel mai mult in managementul organizatiei - spatiu care le devine a doua lor casa: unii invata sa devina si manageri buni, altii nu reusesc si isi saboteaza astfel prin decizii aleatorii, contradictorii si prin incapatanare propria companie. Ce nume va vine in minte care s-ar incadra intr-un astfel de profil?

Cu siguranta, sunt mult mai multe de spus despre fiecare profil - dar cred ca este suficient pentru un articol de week-end, pentru a ne amuza uitandu-ne in jurul nostru si a vedea ce tip de antreprenori cunoastem!

Viorel Panaite,

Managing Partner Human Invest

Guvernul roman da cu o mana, dar ia cu doua, mai ales ca vrea sa creasca taxele din nou in 2025
Guvernul roman da cu o mana, dar ia cu doua, mai ales ca vrea sa creasca taxele din nou in 2025
Guvernul a aprobat o schema de ajutor de stat pentru activitati productive si pentru industria prelucratoare, o schema mult asteptata pentru mediul de afaceri, in valoare de 500 de milioane de...
Schimbări în topul orașelor unde trăiesc cei mai mulți miliardari. În prezent, există 3.279 de super-bogați la nivel global
Schimbări în topul orașelor unde trăiesc cei mai mulți miliardari. În prezent, există 3.279 de super-bogați la nivel global
Mumbai a devenit capitala asiatică cu cel mai mare număr de miliardari, depăşind Beijingul, potrivit unei liste a bogaţilor la nivel mondial, realizată de Hurun Research Institute, transmite...
#ce tip de antreprenor esti, #tipuri antreprenor, #antreprenor aventurier, #antrprenor visator, #antreprenor familist , #CEO