Primele 60 zile ca Specialist HR, oportunitati nelimitate

Vineri, 07 Decembrie 2012, ora 18:00
3061 citiri
Primele 60 zile ca Specialist HR, oportunitati nelimitate

Felicitari, ai fost angajat! Bine ai venit in echipa noastra!...si acum?

Sunt sigura ca ni s-a intamplat tuturor cel putin o data sa ne dorim acel post, la acea companie, care ni se pareau create special pentru noi si nimeni pe lumea asta nu s-ar fi descurcat mai bine din punctul nostru de vedere.

Dupa cateva interviuri pline de emotii constructive si bucuria ca am trecut mai departe in procesul de recrutare, am ajuns in sfarsit pe lista scurta, apoi pe lista foarte scurta si in final suntem chiar aleasa/alesul. Insa dupa bucuria momentului si acceptarea ofertei, nesiguranta incepe sa ne dea tarcoale: oare ma voi descurca, voi demonstra ca au avut dreptate sa ma aleaga din atatia candidati, ma voi potrivi cu adevarat culturii lor organizationale si echipei, voi schimba ceva in bine? Lista poate continua cu siguranta, deoarece omul este in esenta propriul sau Prometeu (Jules Michelet)

Stim ca "prima impresie conteaza" in crearea unei relatii lungi si fericite la noul loc de munca, asa ca primele 60 zile intr-un nou rol de Specialist HR iti ofera oportunitatea crearii unei baze solide de incredere.

Tocmai pentru ca vrei sa faci o impresie pozitiva inca de la inceput s-ar putea sa cazi in capcana strategiei: sa incepi sa revolutionezi de astazi toata strategia de HR a organizatiei, fara sa ai datele reale ale situatiei si nevoilor reale de revolutie.

Daca deja ai inceput sa faci strategia pe 2013 din prima zi, opreste-te! Ar fi pacat ca energia si bunele tale intentii sa paveze un drum care duce implacabil catre esec, al tau in companie dar si al strategiei pline de forma, dar fara fond, la care lucrezi.

Ca sa poti defini o strategie coerenta, trebuie sa clarifici datele situatiei actuale pe sase paliere principale: structura manageriala completa, resursele umane disponibile, procesul de lucru, fluxul procesului de decizie, sistemul intern de recompensare (salariala si extra-salariala) si posibilitatile tehnologice din companie.

Sfatul meu este deci sa-ti petreci aceste prime 60 zile conectand eficient scopul departamentului de HR la asteptarile managementului companiei. Desigur, daca exista deja in organizatie un HR Manager lucrurile vor fi mai simple decat daca esti primul sau singurul membru al echipei.

In oricare situatie, importanta mentala a legaturii intre investitia in dezvoltarea echipei extinse si rezultatele companiei nu va fi afectata si trebuie sa fie mereu in atentia ta.

Daca te pozitionezi inca de la inceput ca si partener al managementului, recomandand investitii bine argumentate in timp, care sa aduca o valoare adaugata clara in organizatie, vei fi curand cunoscut ca si Specialistul HR care aduce pe termen lung bani in companie, nu ii cheltuie.

Un studio recent Mercer atata ca Specialisti de HR sunt perceputi in organizatii ca avand mai slab dezvoltate abilitatile financiare (doar in 9% din cazuri acestea apar ca dezvoltate, in timp ce in 40% apar ca "suficient de dezvoltate" si in 51% ca slabe. Fii unul dintre cei care isi dezvolta si abilitatile financiare si ai mereu in vedere ca acelasi studiu Mercer (realizat pe un esantion de 704 CEOs) plaseaza optimizarea costurilor intre primele 3 obiective ale top managementului pentru anii urmatori.

Trebuie sa-ti lasi destul timp aici pentru a intelege particularitatile organizatiei: care sunt valorile pe care le apreciaza si cum este vazuta compania in interior (un brand intern puternic va ajuta mult crearea unui Brand de angajator dezirabil) dar si in exterior, la nivelul clientilor, partenerilor si potentialilor angajati.

Aminteste-ti ca Brandul de companie este o manifestare externa a multiplelor procese interne, inclusiv a strategiei de personal si a proceselor de HR. Cu cat sunt mai puternice procesele interne, cu atat cresc si sansele unei imagini de angajator de top pe piata, cu impact evident asupra retentiei de personal performant in organizatie si asupra recrutarii de talente.

De mare folos in intelegerea particularitatilor companiei iti vor fi studiile interne realizate in anii anteriori, care iti vor oferi date statistice despre motivatia si satisfactia angajatilor sau chiar o privire asupra satisfactiei Clientilor companiei.

Intuitia este o resursa valoroasa in rolul de Specialist HR, dar in intelegerea particularitatilor companiei tale iti recomand sa te bazezi pe fapte masurabile, nu doar pe intuitie. Organizatiile sunt organisme complexe si in continua schimbare, asa ca solutiile intuitive, bazate pe inspiratii de moment si nu pe date tangibile, pot avea deseori consecinte nedorite si de impact negativ pe termen lung.

Acum ca ai deja o idee formata asupra realitatii din compania ta, al doilea punct pe agenda ta ar trebui sa fie identificarea corecta a ariilor problematice din organizatie si prioretizarea adoptarii unei strategii pentru fiecare dintre ele.

Nu vei putea rezolva totul astazi, asa ca talentul tau de organizator si strateg trebuie sa intre in scena acum...si sa nu mai iasa niciodata, fiindca va trebui sa adaptezi permanent strategia la schimbarile din companiei si la cele de pe piata.

Schimbarea este singura constanta in viata si acest adevar este cu atat mai vizibil in business, unde daca nu te adaptezi constant, dispari rapid ca si partener relevant.

Puncte de care sa tii cont

Incearca sa mentii mereu, nu doar in cele 60 zile despre care am discutat, in atentia ta cinci puncte importante:

a. identifica chestiunile critice pentru business si dezvolta strategii din care sa apara rezultate pozitive imediate;

b. mentine conectata strategia de HR la obiectivele macro ale managementului de top - daca exista un Manager de HR in organizatie, ajuta-l activ la acest punct;

c. fii un instrument al schimbarii pozitive in organizatie, printr-un plan coerent, incluzand activitati punctuale, timp si resurse alocate, dar si estimarea avantajelor ulterioare pentru companie, in termeni financiari;

d. comunica permanent si eficient in organizatie ratiunea schimbarilor pe care le propui - comunicarea interna iti va aduce recunoastere, dar si colegi pregatiti sa "vasliti" in aceeasi directie;

e. apara-ti cu argumente adaptate interlocutorului sugestiile si mentine-ti diplomat punctul de vedere cand intampini rezistenta - schimbarea poate crea reticenta, dar asta nu trebuie sa te inspaimante, este inca o oportunitate.

Nu-ti pot promite ca va fi usor! Aceasta perioada de inceput va fi probabil asemanoare unui carusel, care iti va ridica periodic pulsul. Este inca un motiv care imi consolideaza credinta ca HRul este un domeniu pentru care trebuie sa fii cu adevarat pasionat, nu doar omul oportun in acel moment.

Cum spuneam, primele 60 zile ca si nou Specialist HR nu vor fi un drum lin si usor de parcurs. Iti pot insa promite ca acest plan, coerent pus in practica, va merita efortul si vei fi privit ca un profesionist, in care atat increderea managementului pe termen lung, cat si bugetul de HR implicat, au fost bine investite.

Iti urez mult succes, energie si inspiratie!

Articol scris de Catalina Rascu, Recruitment Coordinator, Consulteam Romania

Meta a lansat o inițiativă pentru combaterea răspândirii informațiilor false și a deepfake-urilor
Meta a lansat o inițiativă pentru combaterea răspândirii informațiilor false și a deepfake-urilor
Meta, în colaborare cu Misinformation Combat Alliance (MCA), a lansat o inițiativă pentru combaterea răspândirii informațiilor false și a deepfake-urilor generate prin inteligență...
Android 15 promite să transforme modul în care utilizatorii ascultă muzica la căști sau boxe portabile
Android 15 promite să transforme modul în care utilizatorii ascultă muzica la căști sau boxe portabile
Android 15 promite să transforme modul în care utilizatorii ascultă muzica la căști sau boxe portabile, prin introducerea unei caracteristici îmbunătățite de „partajare audio”....
#specialist resurse umane, #resurse umane companii , #Cursuri leadership