Rolul si efectele schimbarii intr-o organizatie, discutate la SHIFT. Change Management Conference

Vineri, 16 Iunie 2017, ora 14:17
2614 citiri
Rolul si efectele schimbarii intr-o organizatie, discutate la SHIFT. Change Management Conference

Toti am trecut cel putin o data in viata printr-o schimbare si am cunoscut efectele ei. Cu toate acestea, oamenii sunt in general tematori si nu se adapteaza cu usurinta la schimbare. De ce se intampla acest lucru? Pentru ca au nevoie de certitudini, siguranta si stabilitate.

Schimbarea in sine poate fi un proces de lunga durata. Drumul spre obiectivul dorit este presarat cu provocari, dar si cu satisfactii, pentru ca schimbarea inseamna evolutie.

In cadrul celei de-a doua editii a evenimentului "SHIFT. Change Management Conference", ce a avut loc la Bucuresti, s-a discutat despre factorii care accelereaza adoptarea schimbarii, cat si despre capacitatea unei organizatii de a absorbi o schimbare.

In contextul in care managementul schimbarii continua sa castige din ce in ce mai mult teren si credibilitate pe pietele business si sa aiba un impact semnificativ in vietile oamenilor din companii, am considerat util sa dezvoltam un dialog alaturi de specialisti cu experienta nationala si internationala.

GILLES ANTOINE, Managing Director, L'Oreal, a deschis conferinta si a vorbit despre experientele traite in cadrul organizatiei pe parcursul celor 25 de ani de activitate. Acesta considera ca multe companii esueaza pentru ca se implica in noi procese, dar nu se pot adapta, iar aici este vorba despre increderea in oameni, abilitatatile lor, cat si evolutia acestora. In plus, intotdeauna schimbarea vine din varful ierarhiei. A povestit despre experienta pe care a trait-o in Venezuela in calitate de manager general.

"Vad ca schimbarea nu mai este o filosofie pe baza de proiect, lucrurile se schimba asa de repede, trebuie sa avem schimbarea in centrul afacerii noastre, fiindca acest lucru ar putea duce la minimizarea unor riscuri. Daca oamenii cred ca pot schimba lumea, trebuie sa le permiti sa aiba initiativa in cadrul companiei. Daca ne uitam la teama lor si daca le intrerupem creativitatea, nu mai pot aduce niciun beneficiu."

MARTINE DRAULLETTE, General Manager, Roche, a vorbit despre misiunea ei cand a venit in Romania. Si-a dorit sa dea o noua forma organizatiei. Schimbarea a constat in reconstruirea intregii echipe, cat si a modelului de afacere. A considerat ca este necesara schimbarea viziunii si simtea ca trebuie sa implementeze lucruri concrete pentru a alinia organizatia. Una dintre dificultati a fost sa se lupte cu pesimismul oamenilor si lipsa credintei. A auzit adesea in jurul ei fraze precum "schimbarea nu este posibila". Singurul lucru la care s-a gandit au fost oamenii din jurul ei.

"Exista o fraza care imi place: daca vrei ca oamenii sa ramana in barca, trebuie sa vada si marea. Daca nu au parte de schimbare, este o batalie inutila. Stiu ca in lumea noastra ne plac studiile de caz, dar daca ii implicam prea mult in aceste lucruri, le pierdem entuziasmul. Trebuie sa ii lasam sa gaseasca solutii. Daca ai incredere in oamenii tai, daca le dai autonomie, vor gasi solutii. Daca ne gandim la copiii nostri, chiar daca suntem adulti si am crescut intr-o alta lume, daca putem gandi outside the box, putem sa castigam. Organizatiile noastre sunt puternice chiar si atunci cand trec printr-un esec. Nu vorbim despre diversitate, ci despre incluziune, iar oamenii trebuie sa gaseasca un mod de a lupta, impreuna."

CORNELIU CARAMIZARU, Managing Director, FrieslandCampina, a pus accentul pe schimbarea in lumea vestica. In responsabilitatea sociala, toate companiile trebuie sa se axeze pe managementul schimbarii. Din punctul sau de vedere, conteaza sa fii cinstit, transparent si pregatit pentru orice fel de schimbare. A vorbit despre efectele crizei, pe care a vazut-o mai mult ca pe o adaptare. Crede intr-un plan bine stabilit.

"Am creat o echipa, o echipa care crede. Sa nu uitam ca oamenilor le place sa faca parte dintr-o poveste de succes. Am creat acea echipa si mi-am dat seama ca nu toti vom ramane in autobuz pana la sfarsitul drumului. Unii pleaca, este dificil, intr-adevar, dar nu toti pot face fata schimbarii. Este important sa ii faceti pe oameni fericiti. Nimeni nu vrea sa lucreze intr-un mediu in care toata lumea este posomorata, trebuie sa fim fericiti. Daca pierdem aceasta energie, nu este bine. Incercati sa faceti ceea ce credeti ca este corect! Trebuie sa ii faceti pe ceilalti sa inteleaga ca exista un viitor. Schimbarea, practic, nu se termina niciodata. In zilele noastre, trebuie sa fim intr-o continua schimbare si sa ne bazam pe punctele noastre forte. La sfarsitul zilei, este vorba despre siguranta. Sa mergem acasa, la copiii nostri, in siguranta."

AYHAN GUVEN, Deputy Country Manager, Pirelli, crede cu tarie ca schimbarea este singura constanta din viata. Este de parere ca, pentru a schimba comportamente, trebuie sa lucrezi la valorile oamenilor. Cand a ajuns in Slatina, a vazut un camp gol, acoperit cu zapada. Acum, este un camp unde activeaza una dintre cele mai mari companii din lume.

"Ganditi-va cum este sa ai 3000 de angajati. Cel mai dificil este sa schimbi mentalitatea oamenilor. Schimbarea modifica siguranta acestora. Daca vrei sa faci o schimbare pozitiva, in primul rand, trebuie sa te prezinti si sa lupti. Daca esti lider trebuie sa accelerezi, sa te misti. Nimic nu se schimba la nivelul conducerii. Trebuie sa mergi la firul ierbii. Mai mult decat atat, trebuie sa ii motivezi si pe ceilalti. Nu trebuie sa castigi batalia singur. Pentru ca oamenii nu vor avea incredere in tine. Mai ales, cel mai important lucru este sa nu renunti niciodata. Acesta este reperul unui lider. Lucrurile bune sunt contagioase.Trebuie sa le impartasim cu toata lumea, nu doar cu anumite persoane, trebuie sa ajungem la toti si sa ii facem sa inteleaga de ce au nevoie de aceasta schimbare."

STUART HARDY, Director of Executive Education, Berlin School of Creative Leadership, a fost invitatul special al conferintei si a privit aceasta schimbare dintr-un alt unghi. In opinia sa, schimbarea inseamna un leadership gresit. A subliniat faptul ca oamenii nu se tem de schimbare, ci de pierderea controlului. De unde vine aceasta pierdere a controlului? Din intentia de a rezolva cat mai rapid lucrurile. Oamenii vor sa fie in aceasta zona a puterii. Cand ne intoarcem privirea spre inovatie, promovam schimbarea.

"Ce le da oamenilor controlul? Sa lucreze in industrii pline de provocari. In primul rand, trebuie sa constientizezi, in al doilea rand sa iti doresti si, in al treilea, rand sa confirmi schimbarea. In industriile creative, vorbim recent despre un branding al valorii. Implicatiile acestui tip de schimbare sunt majore. Toate procesele incep din interior si continua la exterior. Totul suna fantastic, dar in practica este foarte dificil de facut. In general, nu au mediul corespunzator pentru a evolua. Pentru a efectua schimbari la nivel de leadership, este nevoie de storydoing si nu despre clasicul storytelling. Trebuie sa le permitem oamenilor sa faca greseli! Creativitatea poate creste sau esua, dar inovatia este tot."

BASAV RAY CHAUDHURI, Change Leader & Executive Coach; former Europe Head, Transformation & Change Management, Schlumberger, a continuat discutia si a vorbit despre rolul schimbarii la nivel emotional si intelectual. A precizat faptul ca schimbarea va fi intotdeauna personala.

"Nu suntem toti la fel. Toti reactionam diferit. Suntem toti diferiti la sfarsitul zilei. Nu poti aplica aceleasi reguli in toate organizatiile, este vorba despre oameni. Avem parte de esecuri si de momente dificile, dar niciodata nu trebuie sa refuzam schimbarea. Cand vorbim despre rezistenta, putem spune ca exista numerosi oameni ce se opun constant. Dar daca exploram? Poate asa va functiona. Este foarte important sa le spunem oamenilor de ce este necesara schimbarea. Au nevoie sa fie ascultati. Trebuie sa le hranim intelectul, sa le oferim sprijinul de care au nevoie! Trebuie sa fim pregatiti sa raspundem tuturor intrebarilor, sa empatizam! Nu in ultimul rand, trebuie sa ne punem in locul celuilalt si sa intelegem cum se simte."

ANCA BANITA, Communication Manager, Let's Do It, Romania!, a povestit despre impactul avut atunci cand exista o mobilizare a oamenilor. Au trait acest sentiment in cadrul organizatiei, cand toti voluntarii au depus eforturi pentru a schimba Romania. Au simtit acea bucurie, mandrie, pasiune.

"In Romania sunt acesti oameni care vor sa contribuie, acei doers. Pentru fiecare calatorie, exista pasi de parcurs. In primul rand, trebuie sa stii cine esti, sa stii ce te motiveaza. In al doilea rand, toti ne intrebam de ce nu suntem acei oameni care realizeaza lucruri. Multi cred ca sunt limitati sa creada ca pot face lucruri, dar nu este asa. Este vorba despre incredere. Care sunt barierele peste care trebuie sa trec? Ce gasesc dincolo de zid? Normal ca doar impreuna putem realiza lucruri. Trebuie sa stii ce vrei sa construiesti cu adevarat pentru a putea avea un impact real asupra societatii."

KATHRIN KOSTER, Professor of Leadership and International Management, Heilbronn University; Founder, Köster + Partner considera ca "orice experienta te va invata sa fii mai responsabil. Pentru a avea mai multe idei si a atinge aceasta mentalitate, aceea de a face ceva si de a privi cu optimism aceste lucruri, este nevoie de o strategie inainte de producerea unui profit propriu-zis. Trebuie sa fii pozitiv. O singura persoana nu poate produce aceasta schimbare. Va ajunge un om extenuat. Este vorba despre un grup, al oamenilor cu spirit pozitiv, oameni care au incetat sa se mai planga si care au invatat sa ceara sprijinul."

SIMONA PETRICA, Head of Change Management, Fashion Days Group, a completat discutia cu deciziile care trebuie luate atunci cand se schimba ceva intr-un proces si care desigur, pot determina insuccesul unei afaceri.

"Lucrand pentru un business online, pot spune ca aceasta piata este intr-o continua schimbare. Noi trebuie sa ne adaptam in permanenta conditiilor, in contextul in care sistemele pe care le foloseam initial nu duceau la o anume crestere. Ne dorim sa ne integram, sa preintampinam clientii mult mai rapid. De cele mai multe ori, cand vorbim despre proiecte, cel mai mare impediment este timpul. Este foarte greu sa faci diferenta intre timpul emotiilor si timpul planului. Ce am facut mai departe a fost sa implicam oamenii - este vorba despre o negociere interumana in fiecare zi."

DIANA GRIGORAS, Organizational Change Management Lead, Emerson, a vorbit despre experientele traite la nivel de change management si de ce au fost necesare pentru a evolua.

"Venita in Bucuresti la facultate mi-am dorit sa aduc un aport. Am lucrat in cinci corporatii dupa finalizarea facultatii. M-a ajutat acest lucru. De ce? Pentru ca am trait diverse experiente si nu in ultimul rand, am evoluat. Din prima etapa, ne formam oamenii pentru a fi cat mai orientati catre schimbare. De asemenea, lucram pe partea de engagement. Facilitam invatarea si cel mai important lucru este faptul ca ne concentram atentia pentru a construi comunitatea de key users, ambasadorii nostri ai schimbarii. Modelam comportamentele oamenilor care vor lucra mai departe cu alti oameni. Schimbarea incepe cu individul, dar, de fapt, are loc inainte de el. Exista o schimbare pentru echipa, cat si pentru organizatie. O alta abordare este cea de a lupta impotriva rezistentei si de a cuantifica impactul schimbarii."

Moderatorul evenimentului a fost CIPRIAN MOGA, Business Transformation Advisor.

Scopul evenimentului a fost de a se axa nu doar pe simpla intelegere a valorilor propuse de change management, ci pe recunoasterea nevoii de gestionare a schimbarii ca pe o competenta de baza, la nivel individual si organizational

Evenimentul a fost organizat de BusinessMark in parteneriat cu Okian, HOLOGRAMA3D, WorldClass, Cluj IT, CIO Council si Biroul de Traduceri Champollion.

Partenerii media ai conferintei au fost: IQads, SMARK, IAA, Zelist, Social Media Romania, PortalHR, SalesMagazine, MLM News, NewMoney, Ziare.com, Business24, FEMEI IN AFACERI, Gazetadestiri, SaptamanaFinanciara, MediaRabbit, Startups.ro, Energynomics, Jurnalul de Afaceri, Antreprenorinromania, Calendar Evenimente, Debizz, PRBox, Rbeconnect, Economiaonline, Administratie.ro, Vox Capital, Global Manager, Plan de afacere, Revista Valoarea, Finzoom, Manager Express, Promo Afaceri, TransilvaniaBusiness, Avocatura, Chalbert, Roportal, Bucuresteni.ro, Legal Marketing.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Motorola și-a extins gama de produse: ce oferă noile căști wireless ale producătorului
Motorola și-a extins gama de produse: ce oferă noile căști wireless ale producătorului
Motorola și-a extins recent portofoliul de produse, lansând nu doar noua serie de telefoane mobile Edge 50 - care include modelele Moto Edge 50 Pro, Moto Edge 50 Ultra și Moto Edge 50 Fusion -...
NASA trimite o dronă uriașă către Titan. Ce presupune misiunea
NASA trimite o dronă uriașă către Titan. Ce presupune misiunea
NASA a anunțat planurile pentru o misiune care va trimite prima dronă, numită Dragonfly, pentru a explora Titan, cel mai mare satelit al planetei Saturn. Inițiativa vine după succesul dronei...
#SHIFT Change Management Conference 2017 , #Leadership autentic