Crezi ca esti un bun orator? Vezi ce spune limbajul corpului despre tine (Galerie foto)

Sambata, 23 Ianuarie 2016, ora 00:00
4882 citiri
Crezi ca esti un bun orator? Vezi ce spune limbajul corpului despre tine (Galerie foto)
Foto: Flickr/Fruitnet.com

Cand vrei sa transmiti un mesaj, este foarte important si modul in care o faci. Conteaza cuvintele bine alese, dar poate la fel de important este si limbajul trupului, care poate face diferenta.

In lumea afacerilor exista patru tipuri de oratori: incoerentul, coerentul, articulatul si elocventul. Dintre acestia, elocventul se face cel mai usor inteles, potrivit unui articol scris in Business Insider de oratorul profesionist Geoffrey James.

Incoerentul foloseste multi termeni din jargon si vorbeste mai mult lucruri care-l intereseaza pe el, coerentul transmite fapte si opinii, dar nu spune nimic memorabil, in timp ce articulatul vorbeste succint si clar, insa nu e convigator.

Ceea ce multi incearca sa devina este, insa, un orator elocvent. Fata de precedentele trei categorii, acesta se foloseste de limbajul corpului pentru un discurs memorabil.

A fi elocvent nu presupune insa mari eforturi, sustine Geoffrey James, care a publicat noua trucuri prin care oricine isi poate imbunatati discursul si poate avea mai mult succes la audienta, folosind in principal limbajului corpului, dupa cum urmeaza:

1. Stai cu spatele drept, dar relaxat - Pozitia spatelui sta la baza limbajului trupului si reprezinta radacina elocventei. Daca stai prea aplecat lasi sa se observe o lipsa de incredere, in timp ce un spate drept dar relaxat te pune in situatia in care iti poti gasi mai usor cuvintele. Nu trebuie insa sa ajungi intr-o extrema in care stai mult prea drept, pentru ca poti lasa o impresie gresita.

Foto: Flickr/Brad Montgomery

2. Barbia sus! - Pozitia capului este la fel de importanta precum cea a spatelui, iar o barbie ridicata arata mandrie si determinare. Cand lasi capul jos, pari deja invins. Mai mult, barbia ridicata este esentiala pentru a fi un orator elocvent intrucat daca vei tine capul plecat, gatul tau va fi mai incordat si nu vei putea vorbi foarte clar.

Foto: Flickr/David Goehring

3. Concentreaza-ti atentia catre oamenii cu care discuti - Fie ca vorbesti cu doua persoane sau cu un grup intreg, este important sa le captezi atentia. Iar pentru a face asta este important sa-i privesti in timpul discutiei si sa le acorzi atentie.

Foto: Flickr/US Department of Education

4. Vorbeste suficient de tare incat sa te faci auzit - In momentul in care te adresezi unui grup, este foarte important ca mesajul tau sa ajunga chiar si la persoanele din ultimul rand. Astfel, este necesar sa vorbesti suficient de tare incat sa te faci auzit. Poti chiar, in timpul discutiei, sa intrebi persoanele din ultimul rand daca aud ce spui si sa reglezi tonul astfel incat sa nu-i deranjezi cumva pe cei din fata. Atentie: niciodata nu trebuie sa tipi. Oamenii te-ar putea crede nebun, nicidecum elocvent!

Foto: Flickr/Foreign and Commonweath Office

5. Insoteste cuvintele cu gesturi - Foloseste mainile pentru a evidentia punctele cheie din discursul tau. Cea mai usoara cale pentru a invata asta este sa privesti clipuri cu discursurile vedetelor sau cu cele ale unor oratori profesionisti. Niciodata nu este insa indicat ca in timpul unei discutii sa te joci cu ochelarii sau sa rasfoiesti niste harti. Nu vei face altceva decat sa distragi atentia celor cu care discuti.

Foto: Flickr/Andrew Feinberg

6. Pozitioneaza-ti corpul strategic - Poti adauga un plus de greutate cuvintelor pe care le rostesti prin miscarea de pe scena, daca te adresezi unui grup mai numeros. Cand treci la o idee noua, iti poti schimba locul din care vorbesti pentru a evidentia aceasta schimbare. Iar daca stai la o masa, incearca sa te apleci putin in momentul in care vrei sa evidentiezi o idee.

Foto: Flickr/Strelka Institut for Media, Architecture and Design

7. Foloseste cuvinte pe care toata lumea le intelege - Tot timpul trebuie sa folosesti cuvinte si expresii intelese de absolut toata lumea. Daca vei apela la cuvinte complicate nu vei parea inteligent, ci snob. Iar daca chiar trebuie sa folosesti un cuvant mai complicat, nu uita sa-l explici.

Foto: Flickr/Fruitnet.com

8. Vorbeste la viteze diferite - Risti sa fii monoton daca vorbesti pentru mai mult timp la aceeasi viteza. Poti vorbi mai rar sau mai rapid, in functie de importanta mesajului transmis in acel moment. Daca vrei sa faci un rezumat sau sa transmiti o idee mai putin importanta, poti vorbi mai rapid, insa in momentul in care vii cu o informatie noua este recomandat sa domolesti putin ritmul.

Foto: Flickr/University of Exeter

9. Foloseste pauzele pentru a accentua o idee - Tacerea nu este doar de aur, ci si deschide drumul catre elocventa. Spre exemplu, o pauza scurta inainte de a transmite un mesaj important produce suspans. De asemenea, o pauza dupa transmiterea mesajului le ofera adresantilor posibilitatea de a intelege si mai bine importanta lui.

Foto: Flickr/Natalia Budantseva-Strelka Institute

C.S.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

În contra curentului european, românii s-au îndreptat în 2024 către mașinile diesel: Înmatriculările au crescut cu peste 31%
În contra curentului european, românii s-au îndreptat în 2024 către mașinile diesel: Înmatriculările au crescut cu peste 31%
În timp ce la nivelul pieței auto europene înmatriculările de autoturisme diesel au înregistrat declinuri anuale de 10,6% în primul trimestru și de 18,5% în luna martie 2024, în România...
Google oferă acces gratuit la unele dintre cele mai avansate instrumente de editare foto
Google oferă acces gratuit la unele dintre cele mai avansate instrumente de editare foto
Google a anunțat că va oferi acces gratuit la unele dintre cele mai avansate instrumente de editare foto din Google Photos, care anterior erau disponibile doar contra cost. Începând cu luna...
#sfaturi speakeri, #sfaturi oratori profesionisti, #trucuri vorbire public , #Leadership carismatic