Gabriela Alexandrescu, femeia care conduce Salvati Copiii ca pe un business

Sambata, 23 Noiembrie 2013, ora 00:00
9662 citiri
Gabriela Alexandrescu, femeia care conduce Salvati Copiii ca pe un business

Gabriela Alexandrescu, presedinte executiv Salvati Copiii, si-a dedicat cariera in intregime apararii drepturilor copilului. A refuzat un post la BANCOREX in 1991, pentru organizatia pe care astazi o conduce.

Acum pregateste al 12-lea festival al "Brazilor de Craciun", in 2013, prin care spera sa stranga 150.000 de euro pentru copiii nevoiasi.

Ce-si doreste ea de la Mos Craciun? "Sanatate".

"Conducerea organizatiilor mari, mai ales a celor care fac parte dintr-o structura de membership international (...) se aseamana cu cea a unei companii, doar ca masurarea eficientei nu se face raportandu-ne la nivelul profitului ci la numarul de vieti salvate, sau schimbate in bine", apune Gabriela Alexandrescu.

Daca ar fi sa construiasca o afacere propriu-zisa, nu s-ar indeparta de idealul deja croit. Ar fi tot o "intreprindere sociala", care sa ajute copiii si tinerii sa se bucure in "medii curate".

"Era in 1991, cand vazusem dejà imaginile care au cutremurat o lume intreaga, cea a copiilor romani din case de copii. Trebuie sa spun ca acele chipuri chinuite de copii m-au urmarit si m-au facut de multe ori sa ma intreb ce as putea face eu mai mult ca astfel de suferinte sa nu se mai intample, sa ofer mai mult decat haine, mancare si bani pentru acele adaposturi.

Nu stiusem pana la acel moment de astfel de institutii de tortura pentru copii, eram plina de revolta si furie impotriva oamenilor care lucrau in acele adaposturi si care puteau fi atat de inumani. De doi ani devenisem mama si toate sentimentele mele materne erau activate", povesteste Gabriela Alexandrescu, intr-un interviu acordat Business24.

V-ati dedicat astfel cariera binefacerii, alegand un post la organizatia Salvati Copiii, in locul postului de inspector bancar. Ce v-a determinat sa luati o astfel de decizie? Nu multi sunt cei cu spirit antreprenorial care nu profita de acest "dar".

In acel an erau multe institutii in regres, multe companii nu-si mai gaseau locul si eficienta in sistemul economic. Lucram la Centrul de Organizare si Cibernetica in Constructii si vedeam cum oameni destepti, bine pregatiti erau demisi sau rugati sa plece (mai ales cei cu o varsta mai avansata, apropiata de pensionare). Erau oameni de la care eu invatasem analiza si programare, oameni pentru care aveam un respect deosebit; atmosfera era greu de acceptat.

Cautam o alternativa si mi s-a oferit un post in BANCOREX, in urma unui interviu. Intre timp, cea mai buna prietena m-a mobilizat sa mergem impreuna la un interviu pentru director economic la organizatia Salvati Copiii. Va dati seama ca nu stiam ce inseamna o organizatie neguvernamentala. Am fost la acel interviu si am fost selectata. Si am ales acest post, mi-am luat detasare de la COCC si am inceput sa invat despre ONG-uri: rol, functie, misiune samd.

Sunt absolventa a Academiei de Studii Economice, Facultatea de Planificare si Cibernetica Economica. Mai tarziu am absolvit si Drept Umanitar International, in 1996.

De ce "Salvati Copiii" si nu un alt proiect de binefacere?

Revolta despre care am mentionat, cauzata de situatia neacceptabila a acelor copii abandonati de societate, a fost cea care a dus la mobilizarea resurselor mele interioare. Nu a fost o vorba de o prioritizare ci, din contra, consider ca societatea are nevoie ca toti cei care o formeaza si in special copiii, batranii, persoanele vulnerabile sa aiba sanse egale si acces la bunastare.

Din momentul in care am inceput lucrul la Salvati Copiii am stiut ca aceasta va fi lupta mea, pe care o voi purta pe termen lung, impotriva unui sistem care necesita reformare profunda. Investitia in educatie, sanatate, in bunastarea copilului sunt elemente esentiale pentru a avea o societate de succes.

Investitia in copii este o polita de asigurare pentru viitor. Investind in copii ne asiguram ca generatia urmatoare va fi sanatoasa, educata, echilibrata, armonioasa, competenta - deci capabila sa genereze progres si prosperitate.

Nu v-a tentat niciodata sa intrati intr-un business cu profit?

In ziua de astazi s-au schimbat mult structura si caracteristicile unei organizatii neguvernamentale. Noi nu suntem o organizatie de binefacere. Suntem o organizatie care apara si promoveaza drepturile copilului.

Asta inseamna ca dezvoltam servicii directe pentru copii si familii, programe educationale, programe de sanatate si protectie sociala dar, in acelasi timp, atentionam autoritatile atunci cand se fac greseli sau doresc promovarea unor legi care incalca principiile de drept.

De aceea trebuie sa ne pastram independenta si obiectivitatea. Statul nu a gasit inca parghiile sa sustina programele necesare comunitatilor, dezvoltate de catre organizatiile neguvernamentale. Sa conduci un astfel de ONG nu este usor: trebuie ca mereu sa gasesti modalitati de finantare si dezvoltare de noi interventii.

Conducerea organizatiilor mari, mai ales a celor care fac parte dintr-o structura de membership international (Save the Children este cea mai mare orgnanizatie internationala non-profit, independenta politic si religios, pentru drepturile copilului) se aseamana cu cea a unei companii, doar ca masurarea eficientei nu se face raportandu-ne la nivelul profitului ci la numarul de vieti salvate, sau schimbate in bine.

Cel mai frumos profit al nostru este un bebelus salvat, o mamica sanatoasa si vesela care isi strange copilul in brate, un copil care nu mai este exploatat ci merge la scoala etc.

Daca ar fi sa va deschideti, totusi, propria afacere. Care ar fi aceasta?

Cred ca si in acest caz as dezvolta o latura sociala puternica a afacerii si ma gandesc la initiativele de tipul "intreprinderilor sociale", in care profitul se reinvesteste total si care ii sprijinia pe cei vulnerabili, cu acces limitat pe piata muncii, sa-si dezvolte si utilizeze abilitatile.

Atelierele pentru tinerii care parasesc sistemul de protectie si care au nevoie de formare si integrare profesionala sau atelierele pentru persoanele cu dizabilitati ar fi cateva exemple.

Cred ca as face ceva in aceste domenii: o scoala de tipul celor din Finlanda, cu un sistem educational din care sa fie eliminata ierarhizarea copiilor pe criteriul notelor, comparatia sociala atat de daunatoare, critica; un sistem in care fiecare copil sa fie valorizat si stimulat in functie de propriile resurse si nevoi de dezvoltare.

Un club al familiilor monoparentale, un club al familiilor cu copii cu dizabilitati sau abilitati speciale...

Poate un club pentru adolescenti, gandit ca un spatiu de socializare in care, la un ceai cald si un sandwich sanatos, copii si tineri sa aiba ocazia sa dezbata idei, sa creeze proiecte alternative, sa exerseze acele atitudini civice care ii vor ajuta sa devina liderii viitorului (fara tutun si alcool).

Oricum, ceva care sa ajute copiii si tinerii sa se bucure in medii "curate''...

As deschide o "cafenea a parintilor" in care acestia se pot intalni intr-un mediu cald si prietenos, pentru a impartasi din experientele de parenting - bune sau dificile, invatand astfel unul de la celalalt cum sa se descurce mai bine in meseria de parinte.

Cum s-a nascut ideea de a crea Festivalul Brazilor de Craciun?

Totul a inceput in 2000 cand am vazut o brosura, o prezentare a unui eveniment realizat de colegii din UK. Mi-a placut teribil de mult conceptul si am incercat sa analizez cum s-ar putea aplica la noi. In 2001 am organizat prima editie a evenimentului de strangere de fonduri pentru sustinerea educatiei copiilor care traiesc in medii sociale vulnerabile.

Festivalul Brazilor de Craciun este un eveniment miracol, oferind tuturor celor care isi doresc sa se implice ocazia de a celebra Craciunul, in spiritul generos al acestei sarbatori, creand totodata pentru copiii aflati in dificultate un prilej temeinic sa creada ca Mos Craciun exista si pentru ei.

Evenimentul a luat o foarte mare amploare in timp, tot mai multi designeri, sponsori si companii dorind sa se implice si sa contribuie. In fiecare an, designerii se afla in fata unei provocari: ei sunt invitati sa inventeze cel mai stralucitor, mai original decorat, mai festiv si mai neobisnuit brad de Craciun din cati au existat vreodata.

Se apropie Festivalul Brazilor de Craciun 2013. Cati bani se strang in fiecare an, odata cu acest eveniment? Cat estimati ca veti strange anul acesta?

In primele 12 editii ale Festivalului Brazilor de Craciun s-au stras in total 2.669.100 euro. Toti acesti bani au fost folositi pentru reintegrarea scolara a copiilor care muncesc, facilitarea accesului la educatie si prevenirea abandonului scolar pentru 16.200 de copii din comunitatile sarace. Familiile lor au primit, de asemenea, ajutor financiar si consiliere in centrele educationale Salvati Copiii Romania.

Programele noastre deja traditionale sunt: "Educatie Prescolara", proiect ce se adreseaza copiilor proveniti din medii sociale defavorizate, cu prioritate romi, care se confrunta cu saracia;

"Scoala dupa Scoala", care se desfasoara in centrele noastre din tara unde copiii, in special cei care au ramas singuri acasa dupa plecarea parintilor la munca in strainatate, primesc ajutor la teme si consiliere psihologica;

Si "A Doua Sansa", program ce vizeaza integrarea sau reintegrarea scolara pentru copiii in abandon scolar sau nescolarizati care au depasit varsta de frecventare a invatamantului de zi.

Editia de anul acesta a Festivalului Brazilor de Craciun isi propune colectarea de fonduri pentru cei 2.000 de copii deja cuprinsi in cele trei programe amintite. apreciez ca vom strange 150.000 euro.

Au fost oamenii mai putin darnici pe timp de criza?

Cred ca a fost un an mai dificil pentru anumite sectoare de business. Totusi, chiar daca a fost un an mai greu, companiile responsabile au gasit resurse sa investeasca in educatia copiilor vulnerabili, chiar daca profitul lor a fost mai redus, si-au dorit sa sprijine educatia copiilor vulnerabili prin Festivalul Brazilor de Craciun, si le multumim din suflet.

Aveti sustinere si din partea mediului de afaceri? Cine sunt oamenii implicati in programele Salvati Copiii?

In fiecare an am avut alaturi companii care au inteles importanta sustinerii cauzei educatiei. Anul acesta ne bucuram de suportul IC Companys prin dna. Cecilia Stanciu, Clifford Chance Badea prin dl. Daniel Badea, Five's prin dnul Catalin Davidescu, Romanian Consulting Grup prin dnul Andrei Bojita, Banca Romaneasca prin dna. Valentina Cataros, dl. Grigore Gavrilescu si dnul Daniel Antonescu, Catena prin dna. Anca Vlad,dl. Gorecea Ovidiu si dna Corina Ionescu, Gopet Romania prin dna. Ramona Liliana Pacuraru, Luxoft Romania prin dl. Bogdan Pelinescu, Mol Romania prin dna. Kinga Agnes Daradics,dl. Csongor Aron Danguly, dna Felmeri Erzebet, Porsche prin dl. Brent Walmar, dl. Rainer Trischak si dna Anca Ghenescu, Apa Nova prin dl Laurent Lalagu si dna Monica Rautu, BCR prin dl. Ionut Stanimir si dra Alexandra Corolea, Carrefour prin dna. Andreea Mihai, EDPR prin dl. Jose Juan Canales Trenas, Kaufland prin dna. Patricia Dragan, Nitech prin dl. Nicolae Stancu, Oscar Downstream prin dna. Delia Arsenie, dna. Florina David, dna Gratiela Calarasu, Pay Point prin dl. Mugurel Dogariu, dna Corina Zaharia si dna Mara Popescu, Radisson Blu prin Otilia Lemnaru, Renovatio prin dl. Dragos Constantinescu si Gabriela Darie, Reveal Marketing prin Marius Luican.

Un suport important il primim de la personalitatile implicate in Comitetul de Organizare al Festivalului: Amalia Nastase (eventures), Andreea Raicu, Andi Moisescu, Corina Barladeanu (2activePR), Ioana Iordache (Leo Burnett) , Liviu Sfrija (Terrabisco), Tereza Munteanu (Wunderman).

Ce ar putea face oamenii de afaceri interesati sa se alature acestei initiative?

Pot sa devina sponsori ai Festivalului Brazilor de Craciun - cu 3.000 de euro de exemplu asiguram educatia si sprijinul familial pentru 20 de copii, timp de trei luni; cu 6.000 de euro ajutam 30 de copii; cu 10.000 de euro ajutam 45 de copii; iar cu 20.000 de euro ajutam 90 de copii pe aceeasi perioada de 3 luni.

Pachetele de sponsorizare cuprind toate informatiile necesare pentru oamenii de afaceri interesati sa se alature acestei initiative si se gasesc pe site-ul Salvati Copiii.

Ce planuri aveti pentru anul acesta, la Festivalul Brazilor de Craciun?

Avem brazi frumosi. Vom face tot posibilul sa fie licitati astfel incat fondurile colectate sa asigure suportul pentru cei 2.000 de copii aflati in programele educationale Salvati Copiii.

Ce ii veti cere anul acesta Mosului pentru dumneavoastra, personal?

Sanatate.

Radu Scarlat (Bento) la Quarterly Report 3: ”Rezultatele din 2023 au fost un record pentru noi”
Radu Scarlat (Bento) la Quarterly Report 3: ”Rezultatele din 2023 au fost un record pentru noi”
Radu Scarlat, Director General & Președinte al Consiliului de Administrație Bento, a participat la cea de-a treia ediție a Quarterly Report, din 6 martie, eveniment marca Ziare.com, alături de...
Investiții inteligente în mobilierul pentru camera copilului
Investiții inteligente în mobilierul pentru camera copilului
Când vine vorba de amenajarea camerei copilului tău, fiecare piesă de mobilier pe care o alegi joacă un rol crucial în crearea unui spațiu atât funcțional, cât și primitor. Mai mult...
#Gabriela Alexandrescu Salvati Copiii, #bani Festivalul Brazilor de Craciun , #Lideri