Institutul de Administratie Publica si al Afacerilor din Bucuresti - ASEBUSS -a organizat ceremonia de absolvire a celei de-a X-a promotii de manageri care au obtinut, dupa finalizarea celor doi ani de studiu, diplomele de Executive MBA.
Cu aceasta, ASEBUSS numara peste 600 de absolventi, se arata intr-un comunicat primit la redactie. Organizat din 1993, programul Executive MBA se adreseaza celor care ocupaa functii de conducere in societati multinationale sau romanesti, promotori ai investitiilor straine in Romania. Printr-un curriculum modern, la standarde internationale, programul romano-american de Executive MBA formeaza manageri de exceptie, capabili sa lucreze eficient cu partenerii lor din intreaga lume, utilizand un limbaj economic comun.
"Studiile de caz si simularea mediului de afaceri real permit o mai buna intelegere si abordare a afacerilor in contextul globalizarii, precum si gasirea unor solutii strategice optime", se arata in comunicat.