Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Gazelor Naturale (ANRGN) va trebui sa elaboreze o noua metodologie de tarifare care sa acopere insa integral cheltuielile de achizitie si distributie in conformitate cu negocierile cu UE din cadrul Capitolului 14 Energie. In opinia celor mai multi specialisti din domeniu, ingineri, reprezentanti ai ANRGN si ai sindicatelor, eliminarea abonamentului va conduce fara indoiala la scumpirea metrului cub de gaze, iar pentru o familie valoarea facturii anuale va fi aceeasi ca si atunci cand ar fi platit un abonament lunar.
Presedintele ANRGN, Stefan Cosmeanu, a declarat ieri ca renuntarea la abonament va duce la recalcularea tarifelor.
Prin urmare, de la 1 iunie, consumatorii de gaze naturale nu vor mai achita abonamentul la gaze, dar vor plati un pret final mai mare, stabilit in functie de categoria in care se incadreaza.
Potrivit lui Cosmeanu, cele sase categorii de consumatori, pe baza carora au fost calculate abonamentele intrate in vigoare de la 1 aprilie, vor ramane valabile. In consecinta, de la 1 iunie vor exista sase tipuri de preturi la gaze, corespunzatoare fiecarei categorii, diferite de la o firma de distributie la alta. Conform unor calcule imediate, scoaterea abonamentului ar majora pretul gazelor de la aproximativ 5.000 de lei pe metrul cub la circa 6.000 de lei.
ANRGN a anuntat ca in cursul acestei saptamani va face publice noile tarife la gaze, care vor reflecta renuntarea la abonament si diferentierea costurilor pe categorii de consumator si pe societati de distributie.
In discutia sa cu presedintele ANRGN, seful Executivului i-a cerut acestuia sa dea dispozitie sa se verifice la nivelul distribuitorilor modul in care se formeaza structura de pret, astfel incat "sa nu umfle preturile" prin introducerea unor costuri care sa se reflecte ulterior in tarif.
Cu sau fara abonament, gazele vor costa la fel de mult Pe sistemul de dinainte de 1 aprilie, o familie cu un consum de 1.200 metri cubi pe an ar fi platit o factura anuala totala de circa 6,2 milioane de lei, corespunzator valorii de 5.187 de lei pe metrul cub. De la data introducerii abonamentului, care s-a suprapus si cu o scumpire de 20% a gazelor, aceeasi familie ar fi urmat sa achite o factura anuala de circa 7,5 milioane de lei, valoare care includea si abonamentul. Scoaterea abonamentului ar majora pretul gazelor de la aproximativ 5.000 de lei pe metrul cub la circa 6.000 de lei. Deci, de la 1 iunie, valoarea facturii anuale a familiei luate in calcul nu va reveni insa la nivelul anterior datei de 1 aprilie, ci se va regasi, pentru exemplul dat, tot la un nivel de circa 7,5 milioane de lei.
Guvernul ar putea controla pretul gazelor Senatorii coalitiei au intocmit un proiect de lege prin care propun ca politica de preturi si tarife in domeniul gazelor naturale sa fie trecuta in competenta Guvernului, pentru a putea fi controlate "tendintele abuzive si umflarea artificiala a unor taxe justificate". Senatorul Mihail Antonie, unul dintre initiatorii proiectului, alaturi de Gyorgy Frunda si Radu Berceanu, a declarat ieri ca documentul a fost inaintat conducerii Senatului, urmand sa fie discutat in comisiile de specialitate.
Realitatea Romaneasca