Noua legislatie a litigiilor comerciale internationale ar putea falimenta tarile Uniunii Europene

O clauza obscura introdusa in acordul de liber schimb comercial privind solutionarea litigiilor dintre investitori si stat, negociat recent de reprezentantii Uniunii Europene cu America, agita apele in interiorul Uniunii. Criticii acestei masuri sustin ca pericliteaza masurile de protectie a mediului la nivelul UE, serviciile de asigurari sociale de sanatate din Marea Britanie, ba chiar si libertatile civile ale cetatenilor.

In mare parte, samburele de adevar al acestor afirmatii se regaseste in solutiile date de curtile de arbitraj international in ultima perioada. Solutionarea litigiilor dintre investitori si stat a fost gandita ca o masura de a proteja firmele straine de politicile abuzive adoptate de catre guvernele unor tari.

Insa, valul de litigii comerciale duse in fata curtilor internationale de arbitraj inregistrat in ultimii patru ani arata ca masura deserveste mai mult interesele firmelor straine , decat pe cel al autoritatilor, observa redactorii revistei The Economist.

Europenii, campioni ai protectionismului

Masura de protectie stipulata in tratatele comerciale a fost considerata atat de buna de oficialii europeni, incat acestia s-au ingramadit sa incheie nu mai putin de 1400 de astfel de contracte cu clauze de protectie a intereselor investitorilor straini in regiune. Ca grad de comparatie, statele nord-americane au semnat doar 50 de contracte similare. Deschiderea manifestata de statele membre ale Uniunii Europene se poate transforma rapid intr-o arma cu doua taisuri daca este sa luam in calcul faptul ca aceste clauze nu sunt definite foarte clar in cadrul contractelor.

Despagubiri cu duiumul

Lipsa unei definitii clare a modului in care guvernele trebuie sa respecte acordurile comerciale cu marile firme straine care investesc pe teritoriul acestor tari da apa la moara investitorilor sa solicite despagubiri pentru orice masura care se dovedeste deranjanta planului lor de afaceri.

Philip Morris a solicitat acordarea de daune dupa ce guvernul australian a obligat producatorii de tigarete sa expuna imagini grotesti pe pachetele de tigari, iar Vattenfall, o companie producatoare de electricitate care detine cateva centrale nucleare pe piata germana, a solicitat despagubiri pentru limitarea programului energetic nuclear al acestei tari, masura adoptata in 2011, dupa tragedia de la Fukushima.

Ultimul caz a creat deja un precedent pe care americanii de la Lone Pine Resources vor sa il foloseasca impotriva autoritatilor provinciei canadiene Quebec dupa limitarea dreptului de exploatare a gazelor de sist prin fractionare hidraulica.

Exemplele pot fi duse mai departe, in 2012 numarul litigiilor comerciale internationale intre companii si autoritati statale atingand cifra record de 59. Iar maniera de solutionare a acestor conflicte, in spatele usilor inchise, se dovedeste destul de exasperanta pentru multe dintre partile implicate.

Model standardizat

Treptat, guvernele invata din greselile care le fac sa piarda bani, acordul dintre UE si Canada stabileste alte regului de joc si cere o judecata publica in cazul unui conflict intre parti. Organizatia Mondiala a Comertului considera insa ca timpul experimentelor a trecut. Un model standard a fost intocmit de juristii si economistii organizatiei pentru a asigura in egala masura protectia investitiilor realizate intr-o tara straina, cat si pe cea a guvernelor de a-si duce la indeplinire politicile publice asumate.

Noutate ar consta in limitarea dreptului de a depune plangeri doar la autoritatile statale, marile companii fiind mai intai nevoite sa isi convinga propriile guverne ca li s-au incalcat in mod arbitrar drepturile stabilite in urma acordurilor comerciale internationale.