Abuz de pozitie dominanta la Consiliul Concurentei

Consiliul Concurentei a emis recent un ordin cu scopul declarat de a incuraja cetatenii si agentii economici sa i se adreseze, ca autoritate publica abilitata, pentru a sesiza posibilele incalcari ale regulilor de concurenta.Numai ca, prin acelasi ordin, Consiliul indeamna cetatenii sa-l mai scuteasca de plangeri si sa inainteze petitiile la instanta, ca acolo ar fi mai avantajati. Insa, potrivit Legii Concurentei, la instanta poti ajunge doar dupa ce ai trecut pe la Consiliu.
Este vorba de Ordinul 90/24 mai 2005, pentru punerea in aplicare a Instructiunilor privind solutionarea de catre Consiliul Concurentei a plangerilor referitoare la prevederile art. 5 si 6 din Legea concurentei nr. 21/1996 (publicat in Monitorul Oficial nr. 472 din 3 iunie 2005).

Articolul 5 din Legea concurentei se refera la interzicerea intelegerilor anticoncurentiale intre agentii economici, precum si la interzicerea deciziilor de asociere intre acestia, care pot avea ca efect restrangerea, impiedicarea sau denaturarea concurentei pe piata romaneasca sau pe o parte a acesteia. Cu titlu exemplificativ, este vorba de fixarea concertata a preturilor, de participarea, in mod concertat, cu oferte trucate la licitatii, de impartirea pietelor de desfacere sau a surselor de aprovizionare pe criteriul teritorial sau de aplicarea, in privinta partenerilor comerciali, a unor conditii inegale la prestatii echivalente, provocand, in acest fel, unora dintre ei, un dezavantaj in pozitia concurentiala.

Articolul 6 din aceasta lege prevede interdictia folosirii in mod abuziv a unei pozitii dominante detinute de unul sau mai multi agenti economici pe piata romaneasca sau pe o parte substantiala a acesteia, prin recurgerea la fapte anticoncurentiale, care pot avea ca efect afectarea comertului ori prejudicierea consumatorilor.

Consiliul si-a taiat singur din atributii

Inca de la inceputul textului actului normativ, se arata ca, A"in timp ce instantele judecatoresti, pe baza principiului apararii drepturilor indivizilor, sunt abilitate si sunt obligate sa judece toate cauzele deduse judecatii lor, Consiliul Concurentei nu poate investiga toate plangerile, fiind obligat sa-si stabileasca prioritatile in ceea ce priveste aceasta activitateA". De unde a scos-o Consiliul nu se stie, pentru ca nici o lege nu il absolva de aceasta obligatie. Mai mult, aceasta autoritate spune verde-n fata ca refuza sa-si mai exercite atributiunile dictate de lege si ca va actiona in ordinea unor prioritati stabilite potrivit propriilor criterii.

Mai departe, la punctul 4, Consiliul motiveaza de ce ar fi indicat sa ne mai ducem si pe la instanta: A"Potrivit prezentelor instructiuni, Consiliul Concurentei urmareste sa-si concentreze resursele sale pe urmatoarele directii: a) aplicarea regulilor de concurenta in cazurile care sunt in mod clar de competenta sa, punandu-se accent pe analiza celor mai grave incalcari ale legislatiei de protectie a concurentei (A)A".

Din aceste dispozitii nu se poate trage decat concluzia ca exista si cazuri in care nu e prea clar in competenta cui sunt, atata vreme cat Consiliul le va analiza doar pe acelea care A"in mod clarA" sunt in com-petenta sa. Pe de alta parte, Consiliul are treburi importante, nu se incurca cu toate prostiile. Sa faca asta judecato-rii, ca sunt obligati. Spre deosebire de judecatori, care sunt obligati sa rezolve cazurile legate de drepturile individuale, Consiliul ar lucra numai pentru interesul public.

Se rezolva doar cazurile grave

La punctele 6 si 7 sunt evidentiate avantajele petitiei la instanta, desi legislatia noastra nu permite competente paralele, adica ori justitia, ori Consiliul. Procedura legala in cazul articolelor 5 si 6 din Legea concurentei este intai Consiliul si apoi justitia, la sectia contencios administrativ, unde pot fi atacate numai actele administrative emise de autoritati, in speta Consiliul Concurentei. Potrivit instructiunilor, A"instantele judecatoresti pot decide asupra validitatii sau nulitatii contractelor incheiate si numai ele pot acorda despagubiri persoanelor fizice in cazul incalcarii art. 5 si 6 din lege.

Pentru a asigura eficacitatea deplina a regulilor in domeniul concurentei, orice persoana poate solicita despagubiri pentru prejudiciile suferite, cauzate de un contract sau de un comportament susceptibil sa restranga ori sa denatureze concurenta. Aceste actiuni in recuperarea daunelor in fata instantelor judecatoresti, avand natura de a descuraja agentii economici de a incheia sau de a aplica acordurile ori practicile care restrang concurenta, sunt susceptibile sa contribuie semnificativ la mentinerea unei concurente efectiveA".

Numai ca aceasta este o alta speta, care nu absolva Consiliul sa-si exercite atributiunile.
Cu toate ca, potrivit Legii concurentei, Consiliul poate sa se sesizeze si din oficiu, in cadrul Instructiunilor se arata ca A"atunci cand plangerea, chiar daca se conformeaza prevederilor art. 3 alin. (2) si (3) din regulament si ale Formularului de plangere, nu argumenteaza suficient acuzatiile avansate, aceasta poate fi respinsa. Pentru a respinge o plangere pe motiv ca obiectul ei, reprezentat de comportamentul denuntat, nu incalca regulile de concurenta sau nu intra sub incidenta acestora, Consiliul Concurentei nu este obligat sa ia in considerare circumstantele care nu au fost aduse in atentia sa de catre reclamant si pe care le-ar fi putut descoperi doar printr-o investigare a cazuluiA".

Ce spun avocatii?

Potrivit avocatului Elena Hahui, partener la Societatea de avocatura Hahui si Asociatii, sursa comunitara care a stat la baza emiterii acestor prevederi este Nota cu privire la solutionarea plangerilor de catre Comisie vizand prevederile art. 81 si 82 din tratatul UE, publicata in Jurnalul Oficial 2004/C101/05. Din analiza comparativa a acestor reglementari, rezulta in mod clar modul in care Consiliul Concurentei a inteles sa A"armonizezeA" legislatia nationala cu legislatia comunitara.

In afara aspectelor legate de modul defectuos in care s-a realizat A"traducereaA" notei Comisiei (a se vedea formularea din Nota Comisiei A"The complementary roles of private and public enforcementA" tradusa in Instructiuni A"Complementaritatea de roluri a autoritatilor publice si a particularilor in vederea aplicarii art. 5 si 6 din legeA"), care face neinteligibil textul de lege, prevederile din Instructiuni releva aspecte nereglementate de Legea 21/1996, dar care ar putea fi interpretate prin prisma Regulamentului Comisiei Europene nr. 1/2003 care insa nu-si gaseste aplicabilitatea in legislatia nationala.

Astfel, pe de o parte Regulamentul 1/2003 si Nota Comisiei cu privire la solutionarea plangerilor de catre Comisie vizand prevederile la art. 81 si 82 din Tratatul UE, publicata in Jurnalul Oficial 2004/C101/05, reglementeaza in mod clar o competenta paralela, recunoscand posibilitatea petentilor de a se adresa alternativ Comisiei, autoritatilor nationale de concurenta sau instantelor de judecata nationale. Pe de alta parte, Legea concurentei 21/1996 nu recunoaste o astfel de competenta paralela a Consiliului Concurentei si instantelor de judecata, adica petentul nu se poate adresa fie Consiliului, fie instantelor de judecata, ci doar autoritatii nationale in materie de concurenta, respectiv Consiliului Concurentei. In aceste conditii, orice text de lege in care se reglementeaza o astfel de competenta paralela este inaplicabil.

Din analiza Instructiunilor privind solutionarea de catre Consiliul Concurentei a plangerilor referitoare la prevederile art. 5 si 6 din Legea concurentei 21/1996 cu modificarile si completarile ulterioare rezulta faptul ca petentul poate alege intre cele doua autoritati, desi acest aspect contravine flagrant Legii concurentei, care recunoaste instantelor de judecata o competenta de control jurisdictional asupra deciziilor emise de Consiliu si nu reprezinta o solutie alternativa pusa la dispozitia petentului, ci una subsidiara, ulterioara emiterii deciziei Consiliului Concurentei.

Am putea spune, mai degraba, ca asistam la un melanj intre legislatia europeana si nationala, si nu la o armonizare a legislatiei nationale cu aceea europeana.
Implementarea aquis-ului comunitar nu presupune preluarea completa, identica a acestor dispozitii, printr-un simplu exercitiu de copiere, traducere a acestor reglementari, ci preluarea si adaptarea lor la sistemul national, astfel incat sa nu se ajunga la situatia in care legislatia preluata sa nu fie aplicabila in plan national ca urmare a existentei unui sistem juridic diferit si a unor competente diferite fata de cele aplicabile la nivelul UE.

O dovada clara a acestui exercitiu de copiere si de necoroborare cu prevederile legislative aplicabile la nivel national este aceea a Instructiunilor privind solutionarea de catre Consiliul Concurentei a plangerilor referitoare la prevederile art. 5 si 6 din Legea concurentei nr. 21/1996, cu modificarile si completarile ulterioare.

Saptamana Financiara