Palatul Parlamentului a incasat aproape 1,8 milioane de lei de la vizitatori, in 2007

Marti, 20 Mai 2008, ora 14:45
1192 citiri
Palatul Parlamentului a incasat aproape 1,8 milioane de lei de la vizitatori, in 2007

Cei circa 165.000 de turisti care au vizitat anul trecut Palatul Parlamentului au adus administratiei acestuia venituri de aproape 1,8 milioane de lei.Datele arata ca anul trecut au calcat pragul Palatului Parlamentului un numar total de 164.997 vizitatori, 81 la suta dintre acestia provenind din afara tarii.


Cu un tarif de vizitare de 15 lei de persoana, si de 30 de lei in cazul in care aceasta utilizeaza un aparat foto sau camera video, administratia Palatului Parlamentului a incasat in 2007 suma de 1.779.500 lei.


In ce priveste fluxul de turisti in anul 2008, conducerea Centrului International de Conferinte, subordonat Camerei Deputatilor a comunicat ca mizeaza pe cresterea numarului de vizitatori pana la nivelul de 170.000.


Cartea Recordurilor Guiness inscrie cladirea Palatului Parlamentului pe locul doi in lume dupa Pentagon, cu o suprafata desfasurata de 330.000 metri patrati si pe locul trei ca volum, cu 2.550.000 metri cubi. Constructia, ale carei lucrari au demarat in anul 1984, este structurata pe sase niveluri si impartita in 21 de corpuri.


Grupuri organizate pot vizita in fiecare zi cladirea, care cuprinde sculpturi monumentale, ipsoserii aurite, pardoseli decorative, tavane dantelate, brocarturi, tapiserii si covoare grele, toate intr-un sir de saloane, galerii, holuri si sali de dimensiuni impresionante.