Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Firmele ar putea depune deconturile de TVA semestrial sau anual, si nu lunar

Firmele ar putea depune deconturile de TVA semestrial sau anual, si nu lunar
Firmele vor putea sa depuna deconturile de TVA semestrial si anual, daca estimeaza ca vor realiza operatiuni impozabile in cel mult jumatate din perioadele mentionate, prin modificarea actualului sistem de depunere lunara.

Astfel, daca firma efectueaza operatiuni impozabile numai in maximum trei luni calendaristice dintr-un semestru, poate depune deconturile semestrial, frecventa fiind anuala in cazul in care realizeaza tranzactii taxabile in cel mult sase luni dintr-un an.

Prevederile sunt incluse intr-un proiect de ordin al ministrului Finantelor Publice privind Procedura pentru aprobarea perioadei fiscale semestriale/anuale pentru persoanele impozabile inregistrate in scopuri de TVA.

Perioada fiscala pentru TVA este luna calendaristica. Ca exceptie, perioada fiscala este trimestrul calendaristic, in cazul companiilor care nu au depasit in cursul anului precedent o cifra de afaceri - din operatiuni taxabile si/sau scutite cu drept de deducere - de 100.000 euro inclusiv.

Pentru utilizarea altei perioade fiscale decat luna sau trimestrul, firmele trebuie sa depuna o cerere la Fisc, pana la data de 25 februarie a anului pentru care se exercita optiunea.

Solicitarea va fi insotita de o declaratie pe proprie raspundere privind activitatea efectiv desfasurata, balantele de verificare si jurnalul de vanzari pentru anul anterior, precum si alte documente pe care le considera relevante pentru luarea deciziei.

Firmele din Romania care realizeaza sau intentioneaza sa realizeze o activitate economica ce implica operatiuni taxabile si/sau scutite de TVA cu drept de deducere trebuie sa solicite la Fisc inregistrarea in scopuri de TVA, potrivit Codului Fiscal.

Companiile sunt obligate sa depuna la Fisc, semestrial, pana la data de 25 a lunii urmatoare semestrului, o lista in format electronic a facturilor emise in intervalul de sase luni, pentru livrarile de bunuri si prestarile de servicii efectuate catre cumparatori sau beneficiari din Romania.

<b>Bloombiz</b>
(Sursa: <a href=http://www.mediafax.ro/ target=_blank>Mediafax</a>)



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 757 ori