Diaconescu spune ca Romania nu are o strategie clara in privinta proiectelor europene

Luni, 09 Februarie 2009, ora 10:48
1307 citiri
Diaconescu spune ca Romania nu are o strategie clara in privinta proiectelor europene

Ministrul de externe Cristian Diaconescu a declarat sambata la TVR1 ca Romania nu are o strategie clara in ceea ce priveste proiectele pentru obtinerea de finantare europeana, propunand fie proiecte prea mici, fie prea ample, gen Nabucco.

"In acest moment avem capacitatea sa propunem proiecte, este in regula si lucrurile pot fi bine puse la punct cu Uniunea Europeana. Vreau insa sa va spun un lucru. Uitandu-ne la intregul pachet sau la logica de alcatuire a pachetelor si a proiectelor pe care Romania le propune Uniunii Europene, vedem o chestie relativ ciudata. Fie sunt proiecte mici, de mica anvergura, chiar subregionala, la un moment dat,  fie este un proiect foarte mare, precum Nabucco. Deocamdata nu avem o strategie clara din punctul de vedere al relationarii unor proiecte de mai mare amplitudine, dar care sa fie totusi capabile a fi digerate intr-un termen scurt pe fondurile pe care Uniunea Europeana le pune in acest moment la dispozitie si care sa aiba si o pondere ceva mai serioasa la noi. Proiectele foarte mici nu au o relevanta prea mare, proiectul foarte mare, Nabucco, are o componenta politico-geostratica transnationala, care poate complica lucrurile la un moment dat", a declarat seful diplomatiei.

Prezent in aceeasi emisiune, comisarul european pentru multilingvism Leonard Orban, a spus ca in ceea ce priveste proiectele mari, situatia e foarte diferita de la sector la sector si, de exemplu, sunt deja aprobate de catre Comisia Europeana si vor incepe finantarile la proiecte mari in ceea ce priveste domeniul protectiei mediului. "Sunt aprobate cel putin sase proiecte foarte mari" in domeniul mediului, a spus comisarul Orban.

Romania si Ungaria ar putea primi 30 de milioane de euro pentru conducta Arad-Szeged
ce va interconecta retelele de gaz din cele doua tari, ca parte a pachetului de finantare de 3,5 miliarde de euro pentru investitii in infrastructura energetica propus la sfarsitul lunii ianuarie de Comisia Europeana statelor membre. De asemenea, finantare europeana va primi si un proiect similar de interconectare a retelelor de gazoducte din Bulgaria si Romania.

In ceea ce priveste Nabucco, oficialii europeni si-au exprimat sprijinul pentru proiectul destinat sa reduca dependenta Europei de gazul rusesc, dar nu au oferit finantare directa.

 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Mihai Trăistariu angajează cameristă, cu salariu negociabil. Ce pretenții are: ”Fetele tinerele fușeresc”
Mihai Trăistariu angajează cameristă, cu salariu negociabil. Ce pretenții are: ”Fetele tinerele fușeresc”
Cântărețul Mihai Trăistariu are câteva apartamente pe care le închiriază pe litoralul românesc, la Mamaia, drept pentru care artistul a anunțat că își dorește să angajeze o cameristă...
Greva poștașilor nu a afectat distribuirea pensiilor. Banii au ajuns la timp, anunță Poșta Română
Greva poștașilor nu a afectat distribuirea pensiilor. Banii au ajuns la timp, anunță Poșta Română
Toate drepturile bănești au fost distribuite către pensionari până la jumătatea lunii aprilie, transmite Compania Națională "Poșta Română" joi, 18 aprilie. Conform operatorului...
#Diaconescu, # romania, # strategie, # proiecte, # europene, # nabucco , #stiri Leonard Orban