Orban va propune Guvernului sa fie flexibil in negocierile pentru bugetul UE 2014-2020

Miercuri, 21 Septembrie 2011, ora 16:24
919 citiri
Orban va propune Guvernului sa fie flexibil in negocierile pentru bugetul UE 2014-2020

Leonard Orban, ministrul Afacerilor Europene, a declarat ca Guvernul trebuie sa fie flexibil in negocierile pentru bugetul UE 2014-2020 si ca trebuie sa accepte conditiile suplimentare, relateaza NewsIn.

"Consideram ca este extrem de important, din punctul Romaniei de vedere, sa se ajunga la o pozitie bugetara la fel de avantajoasa ca cea din bugetul 2007-2013, dar, mai important decat acest lucru, este esential pentru noi sa se ajunga la un acord privind bugetul UE 2014-2020. Pe langa procesul normal de a ne apara interesele, care sunt absolut legitime, este cel mai important sa ajungem la o intelegere legat de bugetul UE, cat mai repede posibil la nivel european.

Voi propune Guvernului Romaniei si factorilor de decizie tocmai aceasta pozitie, ca plecand de la o propunere avantajoasa Romaniei, sa dovedim flexibilitate si sa ajutam la ajungerea unui acord la nivelul UE, pentru ca acesta este interesul nostru final", a declarat ministrul Afacerilor Europene in cadrul unei conferinte pe teme economice.

Orban a adaugat ca Romania considera propunerea avansata Comisiei Europene una foarte buna ca baza de plecare in negociere.

"Discutam cu comisarul (Janusz Lewandowski, comisarul pe buget al Comisiei Europene, n.r.) care ar fi consecintele la neajungerea la un acord. Pe hartie lucrurile par bine: s-ar trece la situatia bugetara din 2013 in 2014, cu o crestere cu rata de inflatie de 2%, dar in realitate sunt impedimente de ordin juridic si politic, care vor duce la blocaje totale la nivel european", a spus Orban.

Acesta a mai precizat ca riscurile blocajelor negocierilor sunt legate de cuantumul sumelor destinate politicii de coeziune, deoarece "asistam de o perioada lunga de timp la o ofensiva totala contra acesteia". Astfel, criticile se refera la faptul ca banii pentru politica de coeziune sunt cheltuiti nejustificat si ar trebui orientati catre competitivitate, cercetare si dezvoltare.

"Tocmai la aceste chestiuni noi trebuie sa intelegem ca suntem intr-o dezbatere foarte dura in care se pun pe masa foarte multe argumente. Daca vrem sa pastram alocari importante privind politica de coeziune, trebuie sa acceptam ca se vor pune conditii suplimentare, nu proceduri mai complicate. Prin conditiile suplimentare se va dori sa se stie ca banii se cheltuie cu cap, ca aduc plus-valoare, nu in proiecte fara beneficii pentru tara.

Am putea pierde sume limitate, dar sa avem un acord, asta inseamna flexibilitate. Este posibil ca, insistand pe aceasta pozitiei si mentinand inclusiv virgula la sume, sa ne trezim fara nimic, fara un acord", considera Orban.

#orban, #ludovic orban, #minister afaceri europene, #fonduri euro, #fonduri ue, #bani europeni, #euro, #buget , #stiri Leonard Orban