Lange 1 Time Zone Como Edition, ceasul unicat pe care nu-l poti cumpara

Sambata, 30 Aprilie 2016, ora 00:00
3009 citiri
Lange 1 Time Zone Como Edition, ceasul unicat pe care nu-l poti cumpara
Foto: Alange Soehne

Este nepretuit, arata extraordinar si nu poate fi cumparat, ci doar castigat in cadrul unuia dintre cele mai prestigioase concursuri de eleganta auto dedicate masinilor clasice.

Este vorba de Lange 1 Time Zone Como Edition, ceasul unicat produs de A.Lange & Sohne, sponsorul oficial al concursului anual "Concours d'Elegance Villa d'Este", arata Extravaganzi.

Cronograful creat de orologierii germani este rezervat pentru castigatorul marelui premiu al concursului organizat pe malul lacului Como si se distinge el insusi ca un castigator al concursurilor de eleganta pentru ceasurile masculine.

Designerii ceasului au incercat sa scoata in evidenta unicitatea produsului-premiu, incepand de la gravarea manuala a bratelor acestuia, suflate in aur alb.

Finisajul ceasului Lange 1 Time Zone este realizat din aur alb de 18 carate, cu exceptia capacului carcasei, realizat din aur galben masiv, a geamului protector din safir si a unor insertii din argint.

Mecanismul interior este unul manual, creat de orologierii A.Lange & Sohne si care asigura o functionare neintrerupta pentru 3 zile.

Lange 1 Time Zone Como Edition este lucrat in intregime manual, fiind un exemplu al perfectiunii tehnice la care au ajuns orologierii teutoni.

Cadranul ceasului este elegant, cu mai multe subcadrane asimetric pozitionate care confera un plus de farmec elegantului accesoriu masculin.

Detaliile finale sunt completate de o bratara din piele neagra de aligator, cusuta de mana, si o catarama din aur alb de 18 carate, asortata cu eleganta carcasa a ceasului Lange 1 Time Zone.

#ceas unicat, #ceas Lange 1 Time Zone, #premiu concurs eleganta auto , #Fashion