Ceas de aviatie: Ultimul zbor al lui Antoine de Saint-Exupery

Sambata, 23 August 2014, ora 00:00
2988 citiri
Ceas de aviatie: Ultimul zbor al lui Antoine de Saint-Exupery
Foto: Luxury Insider

Un ceas pentru iubitorii aviatiei trebuie, in primul rand, sa aiba o istorie consistenta in spate. In acest weekend iti propunem un elogiu al ultimului zbor al lui Antoine de Sant-Exupery: Pilot "The Last Flight" Chronograph Edition, de la IWC.

In urma cu 70 de ani, Antoine de Saint-Exupery pornea intr-un zbor de recunoastere deasupra Frantei, in aventura ce avea sa fie ultimul sau zbor.

Astazi, producatorul de ceasuri IWC Schaffhausen comemoreaza ultimul zbor al renumitului pilot si autor prin trei editii limitate prin care-si intareste parteneriatul de lunga durata cu urmasii lui Saint-Exupery: colectia din titan, cea din aur roze si cea din platina, scrie Luxury Insider.

"Pasiunea lui Antoine de Saint-Exupery pentru zbor i-a ghidat viata si opera, si, in final, i-a decis si soarta. De la inceputul colaborarii noastre cu urmasii sai, in 2006, IWC a lansat o serie de ceasuri in editie limitata care au reinviat amintirea acestui pilot extraordinar, un adevarat pionier al aviatiei", a declarat Georges Kern, CEO al IWC.

Fiecare ceas in editile limitata de la IWC in amintirea legendarului Antoine de Saint-Exupery a avut aceeasi culoare a tabacului, ca si combinezonul in care de Saint-Exupery obisnuia sa zboare.

Ce-i drept, in cele mai recente modele create in amintirea autorului si pilotului IWC s-a limitat la a colora in aceasta culoare doar cadranul. In noile ceasuri Pilot "The Last Flight" Chronograph Edition culoarea este mai consistenta: carcasa, cadranul si bratara de piele, toate sunt in aceeasi culoare, in nuante diferite.

Butoanele din titan, coroana si carcasa ofera un contrast extrem de placut celor 1.700 de piese in editie limitata.

Producatorul a mai creat si 170 de ceasuri cu aur roze, dar si 17 modele cu partea metalica din platina.

#ceas Ultimul Zbor, #ceas Antoine de Saint Exupery, #ceas aviatie, #IWC Pilot The Last Flight Chronograph , #Omul de afaceri