Peter Imre: Am facut tot ce mi-am dorit in viata

Sambata, 23 Iunie 2012, ora 00:00
5662 citiri
Peter Imre: Am facut tot ce mi-am dorit in viata

Peter Imre, unul dintre cei mai bogati oameni de afaceri din Romania, sustine ca a ajuns unde este fara sa-si fi propus vreodata asta si ca nu a avut niciodata "idoli" in business.

Succesul este relativ, spune Imre, si tocmai de aceea a ales sa traiasca fericit: petrece mult timp cu familia si are acum cate masini si-a dorit vreodata, desi prima achizitie auto a facut-o abia la 37 de ani.

Pasiunea pentru masini si-a dezvoltat-o inca de mic, cand facea parte din cercul de Karting, la pionieri. "Important nu e sa poti apasa pe acceleratie, important e sa stii sa controlezi si sa faci aparatul sa faca ce vrei tu. Asta e pasiunea mea", spune Peter Imre, intr-un interviu acordat Busines24.

Ion Tiriac si Adrian Sarbu sunt doua nume pe care Imre le mentioneaza, ca modele de business. Pentru Peter Imre, "Sarbu este unul dintre vizionarii din business", iar la Ion Tiriac admira stabilitatea si echilibrul in afaceri.

Imre sustine ferm ca a facut si a avut pana acum tot ce si-a dorit, dar cel mai important este ca a invatat sa accepte ce are viata de oferit.

A avut si perioade pline de incercari, de la cele de sanatate, pana la "evenimentele" din perioada comunista, insa filozofia sa pastreaza aceeasi linie pana la final: "Provocarile sunt si vor fi, importanta este atitudinea noastra fata de ce ne da viata si cum le privim: ca pe niste provocari sau ca pe niste oportunitati", spune omul de afaceri.

Care este povestea dumneavoastra de succes? Care sunt principiile de business pe care le-ati urmat intotdeauna?

Nu cred ca exista o poveste de succes, cred ca exista viata fiecaruia dintre noi si succesul se defineste pentru fiecare dintre noi si conjunctural si relativ raportat la evenimente, conditiile noastre, punctul de plecare, timpul T0, dar in acelasi timp si de visele noastre, de dorintele noastre, de unde vrem sa ajungem.

Fraza pe care o sa v-o spun nu este in premiera, dar acopera perfect si ceea ce sunt si ceea ce am devenit: cand suntem mici, in pruncie, fiecare dintre noi vrem sa fim pompieri, astronauti profesori.. Eu niciodata n-am stiut ce vreau sa fiu. Dar daca astazi ar trebui sa spun ce as fi vrut sa fiu, as fi vrut sa fiu ceea ce sunt astazi. Ca atare, viata m-a ghidat intr-acolo unde as fi vrut sa fiu, daca as fi stiut sa definesc ce vreau sa fiu.

Am facut foarte mult sport in liceu si in scoala generala, am fost campion national, am fost in Lotul National de Juniori al Romaniei, am fost un elev eminent si, cu toate astea, oscilam intre a fi un sportiv celebru si un muzician (singurul "repros" pe care il fac parintilor mei este ca nu m-au dat sa invat un instrument).

Nu stiu daca sunt talentat, dar sunt extrem de pasionat si de foarte multe ori pasiunea acopera o oarecare lipsa de talent. Nu stiu daca sunt lipsit de talent, pentru ca n-am sa stiu asta niciodata cu certitudine.

M-au pasionat intotdeauna stiintele umaniste, am fost mult mai aproape de partea de literatura, partea de uman si mult mai putin aproape de partea de matematica si totusi sunt un tip foarte pragmatic.

Cred ca, din nou, conjuncturile in care - fara sa-i fi cerut ceva - viata m-a pus, m-au facut sa trebuiasca sa fiu un gestionar. Am facut ulterior scoli de management si am facut scoala de economie, dar povestea oamenilor de afaceri care sunt vizionari nu e cu nimic diferita de a oamenilor normali care isi gestioneaza bugetele.

Cine e atent cu foarte putin va fi intotdeauna atent si cu foarte mult. Principiile simple in viata functioneaza la fel de bine si in afaceri si in viata personala: daca intra mai multi bani decat ies vei fi pe profit. Daca ies mai mult decat intra, la un moment dat s-ar putea sa se termine, indiferent ca este companie mica, mijlocie, mare. Sigur, ce fel de produse facem, ca ele sa fie vandabile si sa aduca si mai mult profit, e o alta discutie, dar principiul de baza este "cat intra - cat iese".

Eu cred ca fericirea este o optiune. Sunt trei notiuni cu care operam: fericire, succesul si dreptate. Deci "am dreptate", "sunt de succes" sau "sunt fericit" si fiecare dintre noi ne alegem.

Nu poti sa le ai pe toate, pentru ca oamenii care au putere prea multa si sunt de succes au o buna tendinta sa fie nefericiti.

Oamenii care au dreptate tind sa fie fanatici in lupta pentru dreptatea lor. E exemplul foarte clar al vecinilor, care se lupta o viata intreaga pentru un metru de pamant "pentru ca vreau sa ii dovedesc ca am dreptate". La sfarsitul vietii o sa-i dovedesti ca ai dreptate si intre timp ai trait nefericit. Iar eu din toate astea am hotarat sa traiesc fericit.

Nu va considerati un om de succes?

E foarte relativa treaba asta cu succesul. Depinde cu cine il compari. Faptul ca sunt astazi in varful unei companii, care se confrunta cu enorm de multe probleme: de subfinantare, de creditori, de imagine... Nu e neaparat de succes. Faptul ca am venit in Romania si am facut dintr-o firma internationala inexistenta in ultimii 15 ani in Romania firma numarul unu din Romania, faptul ca am construit fabrici, uzine si am cumparat marci a fost in momentul respectiv de succes.

Kraft-ul l-am cumparat de la statul roman impreuna cu o echipa. Am facut din Kraft compania numarul unu de ciocolata si dulciuri din Romania, dupa care compania a plecat. Pentru mine a fost succes, daca ii intrebati pe cei de la Kraft astazi daca sunt de succes probabil ca o sa va spuna "nu".

Philip Morris a fost o companie care a inceput de la zero in Romania si care a devenit numarul unu in '90-'91-'92. In '99 s-a construit o fabrica, in 2000 a devenit numarul unu. Eram acolo, a fost de succes. Astazi este un slab numarul trei.

Partial, compania Philip Morris se leaga de numele meu si eu ma leg de numele companiei respective. Pentru mine perioada mea a fost de succes. Faptul ca in Romania Philip Morris n-a reusit sa-si consolideze pozitia de lider e pentru mine un succes sau nu? E foarte relativa povestea cu succesul.

Ca atare, pentru mine e mult mai important sa petrec o ora fericita cu nevasta-mea, cu familia mea decat sa ma raportez la faptul ca in 1994 Kraft Jacobs Suchard a avut o cota de piata de 72% din piata romaneasca si eu eram director general. Sigur ca in momentul respectiv, daca cineva ma intreba: "Vreti sa fiti cel mai de succes manager din Romania sau vreti sa stati o ora cu catelul dumneavoastra?", probabil ca la varsta respectiva optiunea a fost succesul.

Dupa multe zig-zag-uri, astazi stiu ca important pentru mine e sa am linistea sufleteasca si seninatatea care sa-mi puna zambetul pe buze in fiecare dimineata in loc de rezultate "cuantificate in bani", "in cote de piata".

Care sunt oamenii de afaceri din Romania pe care ii admirati?

Cum n-am stiut ce vreau sa fiu, n-am avut nici idoli. Nici acum nu am oameni pe care ii admir neconditionat si in bloc pentru tot ce sunt.

Unii sunt interesanti pentru ca au reusit sa pastreze un oarecare echilibru in afacerile pe care le-au facut si au trecut momente de criza, de precriza, de postcriza de pre-pre-criza in '97 intr-un fel destul de abil. Este exemplul domnului Tiriac, care a avut o stabilitate si o crestere extrem de bine controlata.

Fara suisuri, fara coborasuri, fara iesiri in decor, nici in stanga, nici in dreapta. Businessul-ui, in general, nu ii place surpriza, de niciun fel nici buna nici "nebuna". Toate trebuie explicate. Si dansul este unul dintre oamenii stabili in afaceri. Admir la el mai mult stabilitatea si echilibrul.

Pot sa-l consideri un om implinit pe plan personal? Numai el poate sa stie. E un om fericit? De cate ori il vad stand singur in loja lui de la Rolland Garros nu mi se pare ca e un om foarte fericit. S-ar putea ca pentru el fericirea sa fie sa stea singur la loja de la Rolland Garros.

Sunt alti oameni pe care ii admir pentru tenacitatea lor, pentru capacitatea lor de a prinde oportunitati acolo unde eu nu le-am vazut neaparat. Sunt altii la care ma uit cu curiozitate pentru curajul extraordinar de a intra in lucruri de un mare risc. Nu sunt un bungee jumper-neconditionat, trebuie sa verific coarda, sa vad daca nu se rupe.

Admir oamenii care au construit ceva. Adrian Sarbu este un foarte bun exemplu, care in momentul in care lumea nu opera inca cu notiunile respective, el vorbea de "cote de piata", "companie media", "licenta TV". Un om normal din Romania anilor '90-'91 nu stia ce inseamna o licenta privata pentru o statie de televiziune. Era televiziunea nationala si punct. Adrian Sarbu spunea: "Voi face cea mai mare companie media din Romania".

Ce e foarte relevant in business: spune ce vei face, fa-o cu excelenta si spune ce ai facut, pentru ca atunci castigi credibilitate. Daca faci ceva fara sa stii ce vei face si iti iese printr-un noroc, o sansa, dupa care te lauzi ca ai fost vizionar, nu e neaparat piatra de temelie a credibilitatii tale. Sarbu este unul dintre vizionarii din business.

Nu am idoli. N-as vrea sa fiu ca nimeni. N-as vrea sa fiu Julio Iglesias sau Bill Gates. As vrea sa fiu Peter Imre, asa cum sunt. Cu bune si cu rele.

Cum isi petrece vacantele unul dintre cei mai mari oameni de afaceri din Romania?

Intr-un mod foarte simplu: discuta foarte mult cu nevasta lui, rade foarte mult cu nevasta lui, se joaca foarte mult cu catelul lui si joaca biliard cu fiul lui. In rest calatorim si incercam sa descoperim locuri noi si lucruri noi, oameni noi, povesti noi.

Ultima mea deplasare foarte simpatica, a fost intr-un tur al regiunii Champagne. Desi nu beau alcool deloc, am invatat tot ce se poate stii despre sampanie. Cum se face, de cati ani, toate pivnitele, cavele, zona, producatorii de sampanie industriala, producatorii de sampanie artizanala, povestea lui Dom Perignon. E o poveste superba.

Impreuna cu gastronomia franceza, impreuna cu branza, cu ficatul de gasca, impreuna cu casele construite la 1200. Noi vorbim extrem de usor ca trebuie sa ajungem in Europa, sa fim la rand cu randul. Numai ca randul in 496 isi incorona primul rege in catedrala de la Rennes. Sunt 500-1.000 de ani, niste ani greu de recuperat.

Ce pasiuni aveti?

Masinile. Prima masina pe care am cumparat-o din banii mei, mi-am cuparat-o la varsta de 37 de ani. Pana la 37 de ani niciodata nu mi-am cumparat o masina. Pentru ca inainte nu am avut bani si pentru ca ulterior am fost intotdeauna in pozitii in care aveam masina de companie si nu consideram necesar sa-mi cumpar masina mea proprie. Si ca atare prima mea masina mi-am cumparat-o la 37 de ani.

Sigur ca astazi e la moda sa ai masina de la tata la 18 ani. Eu n-am primit masina de la 18 ani, ca atare a trebuit sa-mi cumpar una din banii mei cand erau atatia bani in banca, pusi deoparte, incat puteam si sa traiesc si sa imi cumpar masina.

In schimb, cand mi-am cumparat, mi-am cumparat masina pe care mi-am dorit-o: un Mercedes SLK, decapotabil si superb. Va ramane intotdeauna ca "prima dragoste".

Dupa aceea au urmat multe altele si, evident, ca in orice pasiune, te ia valul.

Imi plac foarte mult masinile de epoca. Sunt unele masini de epoca pe care le-am si cumparat. Am un Fiat 500 din 1963 reconstruit complet, am un Mercedes foarte vechi din 1970 i care e refacut complet si functioneaza. Avem o Skoda din 1963-1964...

Daca ar fi sa numiti un lucru pe care vi l-ati dorit, sau v-ati dorit sa il faceti, dar pe care nu l-ati facut, care ar fi acesta?

Am facut tot ce mi-am dorit. Dumnezeu a fost atat de bun cu mine incat mi-a dat tot ce mi-am dorit. Si mi-am dorit tot ceea ce mi s-a intamplat. Pentru mine, cel putin, reteta fericirii este sa ai capacitatea de a accepta ceea ce-ti da viata. Majoritatea nefericirilor din jurul meu vin din dorinte de mai mult, de altceva, combinate cu incapacitatea de a te bucura de ceea ce tocmai ai.

Sunt doua zile pe saptamana cu care nu trebuie sa-si bata capul nimeni: ziua de ieri (care a trecut si nu mai poti schimba nimic) si ziua de maine (care inca nu s-a nascut). Si noi uitam cu desavarsire sa traim ziua de azi. Ori ne plangem de ce n-am facut ieri, ori ne e teama de ziua de maine. Ziua de azi trece pe langa noi si viata e azi! Viata nu e maine si nu e ieri.

Care a fost cea mai mare provocare a vietii si cum i-ati facut fata?

Ziua de azi. Ca orice om am avut toate tarele si toate incercarile lumii, de la o boala ciudata si venita intr-un moment in care n-am inteles de ce a venit, pana la perioada pre'89, in perioada comunismului, cand a trebuit sa plec din Romania. A trebuit sa ma adaptez la conditii noi. A trebuit sa renunt la a-mi vedea copilul ani de zile, a trebuit sa renunt la a-mi vedea parintii ani de zile. A trebuit sa incep o viata intr-o zona si un loc unde nu ma simteam confortabil.

Azi, din nou, toate povestile astea de "om batran" suna altfel.

In perioada respectiva, sa ai pasaport si sa te duci pana in Bulgaria era cel mai mare eveniment al vietii tale. Era o poveste in care trebuia sa te duci la militie, sa faci cerere, trebuia sa fii verificat, sa se aprobe (...). Erau adevarate provocari.

Era o provocare in anii '80 sa ai un plin de benzina. Era o mare provocare sa ajungi de la Zalau la Bucuresti.

Provocarile sunt si presupun ca vor fi, importanta este atitudinea noastra fata de ce ne da viata si cum le privim: ca pe niste provocari sau ca pe niste oportunitati.

#interviu Peter Imre, #Peter Imre afaceri, #Peter impre pasiuni , #Omul de afaceri