Petrecerile de Anul Nou in secolul XIX - traditii si superstitii in Bucuresti

Petrecerile sunt pentru noi toti un prilej de bucurie, revedere a persoanelor dragi, distractie si multa voie buna. Dar cum aratau petrecerile in secolul XIX comparativ cu petrecerile de acum?

Hanu' lui Manuc, inca de la infiintarea sa in 1806, a devenit repede un important loc de intalnire si de petreceri. Datorita unei arhitecturi unice in Europa, petrecerile mondene organizate aici, preparatele alese cu care oaspetii se delectau la han si toate evenimentele istorice controversate ce au avut loc acolo, au transformat Hanu' lui Manuc intr-un important punct de petrecere al Bucurestiului.

La Hanu' lui Manuc, datorita unei arhitecturi impresionante si a dimensiunilor grandioase ale hanului, aici se organizau evenimente, petreceri gradioase, baluri mascate, spectacole de iluzionism si teatru, concerte de muzica clasica si multe alte petreceri fastuase.

Dar cum erau in secolul XIX petrecerile de Anul Nou la case mari precum Hanu' lui Manuc? Dar peste drum, la Curtea Domneasca? Cum petreceau pe atunci voievozii, boierii si capii bisericii in Tarile Romane? Exista pe atunci ceea ce astaza numim petrecerea de Revelion?

La marele ospat de Anul Nou de la curte erau invitati marii dregatori, mitropolitul, precum oaspetii straini ai domnitorului. In consemnarile lui Dimitrie Cantemir, fiecare inchinare de pahar a oaspetilor si fiecare sorbitura de vin a domnului erau marcate de salve de tunuri si fanfara. Muzica ce se putea auzi in timpul petrecerii de Anul Nou era fie muzica turceasca, fie muzica crestina.

Un obicei mai putin cunoscut din seara Anului Nou era faptul ca, in timpul ospatului, farfuriile erau lasate sa se adune in teanc, una peste alta. Se credea ca aduce ghinion in noul an debarasarea mesei inainte de terminarea oaspatului. Pana la sfarsitul petrecerii, se adunau atat de multe farfurii incat oaspetii, chiar si stand in picioare, nu se puteau vedea dintr-o parte in alta a mesei.

Petrecerea de Anul Nou tinea pana dimineata. Incheierea petrecerii era marcata de gestul domnului de a-si pune servetul pe masa, moment in care marele postelnic lovea in pamant cu toiagul de argint. Mitropolitul rostea apoi o rugaciune si domnul, dupa ce se inchina de trei ori, isi lua ramas-bun de la oaspetii sai.

De la Craciun si pana la Boboteaza, casele erau cutreierate de servitori cu urari de sarbatori fericite strangand bacsisuri. Astfel ca trebuia tinuta "sau usa deschisa incuiata sau punga deschisa".

Cu toate acestea, la Hanu' lui Manuc, poarta a stat larg deschisa de fiecare an nou, de atunci si pana azi.