Poarta la mana un ceas autentic creat pentru Royal Air Force

Sambata, 18 Aprilie 2015, ora 00:00
3960 citiri
Poarta la mana un ceas autentic creat pentru Royal Air Force
Foto: Mcbroom

Vestigiile celui de-Al Doilea Razboi Mondial nu pot fi descrise prea des ca accesorii elegante, dar acest ceas reprezinta exceptia de la regula. Mark XI a fost denumirea oficiala pentru ceasurile din dotarea pilotilor RAF in al doilea razboi mondial.

Doua companii elvetiene, IWC si Jaeger-LeCoultre, au obtinut contractele cu Ministerul Apararii din Marea Britanie pentru realizarea acestor ceasuri, iar daca IWC a pastrat ulterior multe caracteristici ale ceasurilor militare in productiile sale, un Mark XI Jaeger-LeCoultre reprezinta in acelasi timp o raritate si un accesoriu pretios pentru barbatii activi, arata Bloomberg.

Forta bruta, rezistenta garantata

Nu te astepta ca Jaeger-LeCoultre sa denote un aer de rafinament sofisticat. Ceasul elvetian creat acum 75 de ani este caracterizat de senzatia de forta bruta si rezistenta sporita, criterii care l-au clasat in randul ceasurilor preferate de pilotii militari din acea perioada.

Carcasa este realizata din otel inoxidabil asigurand o rezistenta sporita la socuri, iar mecanismul interior se remarca prin acuratete si durabilitate, lucruri care dau batai de cap chiar si orologierilor din zilele noastre.

De altfel, capacul ceasului este marcat cu seria 6B/346, un indice care in lumea creatorilor de ceasuri arata ca produsul este certificat pentru acuratetea sa.

Sub capacul metalic, un invelis antimagnetic asigura aceasta caracteristica a ceasului Jaeger-LeCoultre Mark XI.

Cadranul este marcat cu cifre arabe stralucitoare, iar limbile acestuia sunt realizate din radiu, un metal usor radioactiv, care in timp a capatat o nuanta portocalie.

Desi nivelul de radiatii nu este unul periculos, exista colectionari care se feresc sa poarte ceasul prea mult timp la incheietura.

Un Jaeger-LeCoultre Mark XI este de vanzare in acest moment pe portalul Analog/Shift pentru pretul de 10.500 de dolari.

Desi modelul nu are cureaua originala, aceasta fiind inlocuita cu una model NATO, ceasul reprezinta un exemplu al perfectiunii mecanice autentice si un accesoriu ravnit de orice barbat puternic.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#ceas militar vintage, #ceas Jaeger Le Coultre Mark XI, #ceas piloti RAF , #Shopping