Ai aloca 15 minute pe zi pentru a avea un creier mai "tanar"? Coaching, cu Simona Nicolaescu

Vineri, 26 Iulie 2019, ora 15:30
7401 citiri
Ai aloca 15 minute pe zi pentru a avea un creier mai "tanar"? Coaching, cu Simona Nicolaescu
Foto: Simona Nicolaescu

Una dintre functiile esentiale ale creierului nostru este de a produce ganduri. Nu incetam niciodata de a vorbi cu noi insine si pe intreg parcursul zilei acest discurs interior functioneaza continuu.

Astfel, chiar in timp ce citesti acest articol, ai cu siguranta anumite ganduri.

Poate acestea sunt "Iata, ceva interesant." sau "Nu inteleg nimic.", daca nu cumva, "Uf, am uitat sa il sun pe X." sau orice alt gand.

Aceste ganduri sunt mai mult sau mai putin constiente, chiar daca sunt prezente permanent. Cu alte cuvinte, vorbesti permanent cu tine insuti. Uneori, o faci pe un ton mai scazut. Oarecum ca un radio al carui sunet este foarte incet.

Cuvintele difuze sunt greu de perceput daca nu le dam mare atentie. Trebuie sa ciulim urechea sau sa le dam mai tare pentru a le putea auzi. Uneori, aceste ganduri sunt asurzitoare, oarecum ca si cand v-ar fi strigate. Asa se intampla deseori in situatiile foarte stresante.

Insa, fie ca gandurile tale sunt soptite sau tipate, este important ca tu sa le constientizezi din plin.

O metoda la indemana pentru a constientiza fiecare lucru care ni se intampla sau fiecare gand care ne trece prin minte este meditatia.

Constientizarea propriilor ganduri nu este simpla, in ciuda aparentelor. Intr-o situatie de stres, atentia noastra este atrasa mai mult de factorul de stres propriu-zis si de starea emotionala in care ne aflam. Al treilea personaj al piesei, si totusi cel principal (cunoasterea gandurilor noastre), ramane in umbra.

Prin urmare, trebuie sa il aducem in avanscena, printr-un proces psihologic voluntar. Aceasta constientizare a gandurilor noastre in situatii de stres este absolut necesara. Atitudinea noastra trebuie sa fie "Sunt stresat si iata gandurile prezente in acest moment in mintea mea.".

Apoi, trebuie sa intelegem si sa acceptam faptul ca aceste ganduri sunt cele care ne aduc in starea de stres mult mai mult decat situatia propriu-zisa.

Tot mai multe dovezi arata ca meditatia scade stresul, depresia si anxietatea, reduce durerea si insomnia si mareste calitatea vietii.

Conform unui studiu realizat de neurologul Sara Lazar, de la Facultatea de Medicina Generala Harvard, aceasta a analizat oamenii care practicau meditatia pe termen lung (cei cu experienta de la sapte pana la noua ani) fata de un grup de control.

Rezultatele au aratat ca celor ce aveau un background puternic in meditatie le-a crescut nivelul de materie cenusie in mai multe zone ale creierului, inclusiv cortexul auditiv si senzorial, precum si regiunile senzoriale.

Neurologii au descoperit, de asemenea, ca persoanele care practicau meditatia aveau mai multa substanta cenusie intr-o alta regiune a creierului, de aceasta data legata de memoria de lucru si de luarea deciziilor: cortexul frontal. De fapt, in timp ce pentru majoritatea oamenilor, cortexul lor se micsoreaza odata cu varsta, persoanele care practicau meditatia, in varsta de 50 de ani, din cadrul studiului aveau aceeasi cantitate de materie cenusie ca acelea de jumatatea varstei lor.

Lazar si echipa ei au vrut sa se asigure ca acest lucru nu s-a intamplat datorita faptului ca persoanele care practicau meditatia pe termen lung au avut mai multa materie cenusie inca de la inceput, asa ca au efectuat un al doilea studiu. Aici, ei au introdus oamenii fara experienta in meditatie intr-un program de mindfulness de opt saptamani.

Rezultatele? Chiar si opt saptamani de meditatie au adus schimbari pozitive in creierul oamenilor. S-a observat ingrosarea in mai multe regiuni ale creierului, inclusiv hipocampul stang (implicat in invatare, memorie si reglarea emotionala); TPJ (implicat in empatie si abilitatea de a avea mai multe perspective); si o parte din trunchiul cerebral (unde sunt generati neurotransmitatorii de reglementare).

Cat timp trebuie sa meditezi pentru a vedea astfel de rezultate? Ei bine, in studiu, participantilor li s-a spus sa mediteze timp de 40 de minute pe zi, dar media a ajuns la 27 de minute pe zi. Mai multe studii sugereaza ca poti observa schimbari semnificative in doar 15-20 de minute de meditatie pe zi.

Iti propun ca incepand de astazi sa tratezi cu seriozitate fiecare gand care iti trece prin minte (in special, cele negative) si sa meditezi asupra lor, asupra situatiei in sine si sa descoperi ce anume ti-a provocat mai mult stres: situatia in sine sau gandurile tale asupra situatiei?

In acest sens, am pregatit un ghidaj audio care te poate ajuta sa intri in lumea meditatiei mindfulness si sa te reconectezi cu tine insuti.

Simona Nicolaescu

www.simonanicolaescu.ro

Psihoterapeut, coach si sustinator al vietii echilibrate in Romania

Simona Nicolaescu a dezvoltat LifeFit, un program unic pentru a produce schimbari profunde in vietile liderilor din Romania, cu deschiderea portilor catre propriul subconstient, trasarea unui plan clar pentru a-si atinge visurile, vitalitate fizica si psihica crescuta.

A inclus in acesta mare parte a invataturilor extrase din diferitele experiente ca antreprenor, lider, mama si din diferite formari pe care le are: psihoterapie ericksoniana, hipnoza, coaching, silent retreat, terapie cranio-sacrala, mind power.

Lucreaza in sesiuni individuale cu angajatii din Romania pentru a ii ajuta sa duca o viata mai echilibrata din punct de vedere emotional, pentru a se bucura mai mult de viata pe care o au.

Tine workshopuri pe teme precum: Sleep better, Stress Management, Mind focus, Tehnici de relaxare.

Desemnata "Antreprenorul anului" in 2013, Simona Nicolaescu si-a dedicat ultimii 8 ani din cariera sa profesionala sustinerii si promovarii vietii echilibrate, prin proiecte creative, adresate mediului de afaceri, derulate in premiera in Romania.

Sub semnatura sa au luat nastere primul program de well-being pentru angajatii companiilor, in anul 2010, si primul audio-book pentru diminuarea stresului, in anul 2014, intitulat "Tehnici de reducere a stresului".

#MindFitness Simona Nicolaescu, #creier mai tanar , #Stil de viata