Cel mai important pas pentru un adolescent: autonomia. Cum invata sa se maturizeze si ce pot face parintii

Duminica, 09 Aprilie 2017, ora 06:59
1859 citiri
Cel mai important pas pentru un adolescent: autonomia. Cum invata sa se maturizeze si ce pot face parintii
Foto: Arhiva personala

Autonomia, capacitatea de a fi in mod sanatos pe cont propriu, definita pe mai multe coordonate pe care le vom discuta, sustine desprinderea adolescentului de casa si de parinti, de ceea ce este sigur si familiar, pentru descoperirea si implinirea propriului potential.

Cercetari din domeniul dezvoltarii si al motivarii (Ryan & LaGuardia, 2000; Steinberg, 1989) considera functionarea autonoma ca fiind un proces crucial al adolescentei. Este pasul cel mai important pe care il au de invatat copiii nostri.

Cum definim insa din punct de vedere psihologic autonomia?

La adolescenta, copiii nostri incep sa ne vada defectele, nu mai suntem atotputernici, ne dau jos de pe piedestal. Incep sa inteleaga ca pot gasi sprijin si in afara casei, in cercul de prieteni, la mentori. Studiile (Daddis & Smetana, 2005) spun ca adolescentii se vad pe sine mai autonomi decat ii percep parintii lor.

Acum invata sa se cunoasca, sa afle care le sunt valorile, cum sa puna limite in acord cu aceste valori, ce simt si cum sa isi gestioneze disconfortul ei insisi, nu sprijinindu-se pe parinti. Se desprind, devin autonomi din punct de vedere emotional.

Citeste si Depresia la adolescenti - cum se manifesta si care sunt factorii de risc

Adolescentul poate invata despre sine cine este, care ii este scopul si sensul, numai in relatie cu ceilalti - parinti, profesori, colegi sau prieteni. Conectarea si autonomia sunt astfel doua jumatati ale unui intreg. Adolescentii pot sa exploreze cu incredere, sa formeze noi relatii cand legatura cu parintii este una stabila si de incredere. Conectarea predictibila acasa le sustine explorarea in afara casei.

Abilitatea de a se comporta, de a lua decizii independent, de a sustine aceste decizii prin actiuni reprezinta cea de-a doua componenta a autonomiei - cea comportamentala. Pe masura ce copiii cresc, spre adolescenta timpurie modul lor de a gandi se schimba, devine mult mai abstract. Inteleg ca o situatie poate fi privita din mai multe perspective, ca exista consecinte ale comportamentelor lor.

Exista riscul ca adolescentii sa se se bazeze mai degraba pe grupul de prieteni in luarea deciziilor si nu neaparat pe modul lor de a gandi si interpreta un context. Sunt cu adevarat autonomi atunci cand comportamentele lor sunt in acord cu ceea ce cred si ce simt.

Nu pot insa sa se sustina pe sine, daca nu au exersat in relatiile cu parintii, pana acum, exprimarea propriilor nevoi, si asumarea consecintelor propriilor comportamente.

...citeste mai departe despre "Cel mai important pas pentru un adolescent: autonomia. Cum invata sa se maturizeze si ce pot face parintii" pe Ziare.com

#Autonomia la varsta adolescentei, #adolescenti automie stres , #Stiri Lifestyle