Pe Insula Giglio din regiunea Toscana (centru) au continuat sambata ceremoniile care au marcat sase luni de la scufundarea navei de croaziera Costa Concordia, care s-a soldat cu 32 de victime, informeaza agentia ANSA.
Elio Vincenzi, un barbat care si-a pierdut sotia in tragedie, s-a scufundat sambata la o adancime de 25 de metri, impreuna cu viceprimarul insulei, Mario Pellegrini, pentru a depune o placa in locul in care nava a lovit stanca.
"Pe sotia mea a omorat-o prostia umana, nu marea. Scufundarea mea este ca un sarut pentru sotie, pe care il voi repeta in fiecare an, daca sanatatea imi va permite acest lucru", a declarat el. Dupa ce a revenit la suprafata, Vincenzi s-a simtit rau din cauza emotiei si a fost internat la spitalul din Grosseto.
Gestul lui Vincenzi vine la o zi dupa slujba speciala de vineri seara, care a marcat fix sase luni de la naufragiul de la 13 ianuarie al navei Costa Concordia, soldat cu moartea a 32 de persoane.
Nava Costa Concordia transporta aproape 4.300 de persoane, dintre care 3.200 de turisti din 60 de tari si peste o mie de membri ai echipajului.
Comandantul navei, Francesco Schettino, este acuzat de omucidere multipla din culpa si naufragiu si se afla in arest la domiciliu.