Proiectul unui complex turistic in Marele Canion starneste puternice controverse FOTO

Miercuri, 13 August 2014, ora 16:15
1579 citiri
Proiectul unui complex turistic in Marele Canion starneste puternice controverse FOTO

Un proiect de constructie, elaborat pentru marginea estica a Marelui Canion, a starnit protestele conservatorilor, membrilor tribului Navajo, dar si iubitorilor mediului de pe tot cuprinsul Statelor Unite.

Proiectul Grand Canyon Escalade vizeaza crearea unei vaste zone de interes turistic pe marginea Marelui Canion, incluzand magazine, restaurante si hoteluri, potrivit businessinsider. El mai prevede aparitia unei telegondole care sa permita turistilor sa ajunga la baza canionului, unde, pe malul raului, vor fi amplasate un amfiteatru si un restaurant, potrivit Mediafax.

Dezvoltatorii sustin ca proiectul va permite vizitatorilor ocazia unica de a ajunge la baza canionului, o zona accesibila in prezent numai celor mai indrazneti. Ei considera ca astfel vor fi create locuri de munca dar si venituri suplimentare pentru populatia Navajo, care controleaza o suprafata importanta de teren in zona si are mare nevoie de dezvoltare economica.

Opozantii argumenteaza ca proiectul va fi amplasat pe pamant sacru si va pune in pericol resursele si ecosistemul canionului. Acestia adauga si ca un astfel de complex turistic va distruge iremediabil Marele Canion, un obiectiv important al patrimoniului national.

Complexul ar urma sa fie construit la confluenta raurilor Colorado si Little Colorado.

Pe marginea canionului ar urma sa apara magazine de suveniruri, diverse restaurante, un muzeu, mai multe spatii de cazare, dar si o parcare intinsa, dupa cum reiese din informatiile puse la dispozitie pe site-ul dezvoltatorilor.

Complexul, care ar trebui sa fie finalizat pana in 2018, va fi construit pe un teren neatins pana in prezent.

Autorii proiectului sustin ca Marele Canion este si in prezent o atractie turistica, iar vizitatorii si-ar dori sa poata ajunge la baza canionului mai usor. Pentru acestia a fost proiectata o telegondola, cu un traseu lung de aproape un kilometru, care asteapta sa transporte aproximativ 4000 de oameni pe zi.

O gradina cu sculpturi, un amfiteatru impunator, un restaurant, magazine de suveniruri si bai publice ii vor astepta pe turisti la baza canionului, pe malul raului.

Se estimeaza ca proiectul va crea 3.200 de noi locuri de munca si va aduce o crestere cu 8% a veniturilor tribului Navajo, dar in acelasi timp este privit si ca cea mai mare provocare la adresa Parcului National in cei 95 de ani din existentei acestuia.

Un proiect de asemenea dimensiuni, dar si viitorul trafic turistic pe care acesta il presupune ar putea pune in pericol fragilul ecosistem dar si resursele zonei. Proiectul are nevoie de mai multa apa decat exista in zona si ameninta izvoarele subterane care alimenteaza canionul.

Desi reprezentantii oficiali ai indienilor Navajo se gandesc la avantajele proiectului, multi oameni de rand considera ca pamantul sacru va fi distrus. Ei considera ca locul este salasul celor care au trecut in nefiinta.

Alti critici invoca frumusetea naturala a peisajului care rezida tocmai in inaccesibilitatea sa.

Compania care promoveaza proiectul, Confluence Partners, LLC, respinge criticile subliniind ca acesta este un proiect de mici dimensiuni, in comparatie cu altele, cum ar fi Grand Canyon Village sau Phantom Ranch.

De asemenea, potrivit listei oficiale a locurilor sacre pentru tribul Navajo, locul viitoarei constructii nu este considerat pamant sacru, iar in prezent exista mijloace de transport fluvial care opresc in zona fara ca acest lucru sa fie considerat un sacrilegiu.

O decizie pe marginea acestui proiect va trebui sa mai astepte inca un an, deoarece el nu a fost inclus pe agenda Consiliului Natiunii Navajo, organismul legislativ care are ultimul cuvant in aceasta privinta.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#complex turistic Marele Canion, #proiect Grand Canyon Escalade , #Stiri Lifestyle