Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Astazi este "Ziua portilor deschise" la BNR. Publicul poate vizita vechiul birou al guvernatorului BNR si vechea sala de CA

Astazi este "Ziua portilor deschise" la BNR. Publicul poate vizita vechiul birou al guvernatorului BNR si vechea sala de CA
Banca Nationala a Romaniei (BNR) organizeaza miercuri, 17 aprilie, in intervalul 11:00 - 19:00, 'Ziua portilor deschise', ocazie cu care publicul poate vizita vechiul birou al guvernatorului si vechea sala de Consiliu de Administratie, a declarat, pentru AGERPRES, purtatorul de cuvant al Bancii Nationale a Romaniei, Dan Suciu.

"Astazi este 17 aprilie, este ziua Bancii Nationale. Avem 139 de ani de existenta. Data de 17 aprilie este data cand a aparut in Monitorul Oficial decretul de infiintare a Bancii si de aceea in mod traditional este ziua Bancii. Ne-am gandit ca de ziua Bancii sa avem aceasta actiune a portilor deschise in care sa aratam poate pentru prima data publicului larg doua dintre salile importante pe care le avem: vechiul birou al guvernatorului si vechea sala de Consiliu de Administratie care sunt refacute dupa 2012 si pe care le folosim in general ca sali de protocol, evenimente speciale. Nu sunt sali de lucru si de activitate propriu-zisa, dar ele sunt putin vazute si merita vazute pentru ca sunt niste sali exceptionale", a spus Dan Suciu.

El a precizat ca in vechea sala a Consiliului de Administratie, care a fost refacuta pe modelul din epoca, exista patru picturi: una de Nicolae Grigorescu, una de Eugeniu Voinescu si doua de George Demetrescu Mirea. Lucrarile din sala respectiva sunt de valoare artistica ridicata.

"Odata cu acestea am zis sa deschidem si Muzeul si sa vedem in Muzeu expozitia pe care o avem de ceva vreme de istoria leului si daca tot suntem in Muzeu vedem si Micul Tezaur. Micul Tezaur este o camera speciala in care avem un prototip al fiecarui tip de aur pe care il avem in Rezerva Bancii Nationale: lingouri si monede de aur. Sunt convins ca vor starni interes", a mai declarat Dan Suciu.

El a mentionat ca institutia se asteapta la 1.000 de vizitatori.

Cu ocazia implinirii a 139 de ani de la infiintare, BNR deschide vizitatorilor Palatul Vechi din Bucuresti, precum si sucursale regionale si agentii ale BNR din teritoriu. Cei interesati vor avea acces in Palatul Vechi al Bancii Nationale, situat in Centrul Vechi din Bucuresti, cu intrare din Str. Lipscani, nr. 25. Publicul larg va putea explora Sala Consiliului de Administratie si vechiul cabinet al Guvernatorului, Sala de Marmura, colectia numismatica si expozitiile: "Istoria leului', "Banca Nationala a Romaniei si Marea Unire', "Istoria bancnotei romanesti' si "TezAur'.

Amenajata in cadrul Muzeului BNR, expozitia permanenta "TezAur' proiecteaza un concept modern si original, care porneste de la imaginea Pamantului ca depozitar al zacamintelor de aur, iar vizitatorii vor descoperi informatii inedite despre metalul nobil si vor putea admira lingouri autentice din aur si monede din aur din Tezaurul Bancii Nationale. Expunerea este completata cu exemple de tipuri de zacaminte aurifere - un filon aurifer si flori de mina continand elemente native de aur pe matrice de cuart.

Publicul larg va avea acces, in egala masura, la informatii referitoare la istoria, arhitectura si identitatea Banci Nationale a Romaniei si va primi un set de materiale cu imagini si informatii succinte despre fondatorul bancii, Eugeniu Carada, despre Palatul Vechi al BNR si istoria monedei nationale.

In data de 17 aprilie, cei interesati pot vizita sediul istoric al BNR, precum si sucursalele regionale Cluj, Constanta, Dolj, Timis si agentiile BNR din Arges, Bacau, Bihor, Galati, Gorj, Maramures, Mures, Sibiu si Suceava.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Agerpres
Articol citit de 569 ori
Citeste mai multe despreporti deschise BNR