Europenii sarbatoresc joi Ziua Parcurilor

Joi, 24 Mai 2012, ora 10:42
2097 citiri
Europenii sarbatoresc joi Ziua Parcurilor

Europa sarbatoreste, in acest an, Ziua Parcurilor pe 24 mai, data la care, in anul 1909, au fost declarate, in Suedia, primele noua parcuri nationale de pe continent.

Pentru acest an, sloganul evenimentului european este "Priveste cerul. Atinge un copac. Simte aerul. Regaseste-te.".

In Romania, pentru a marca importanta acestui eveniment si a ilustra necesitatea conservarii si protejarii unor esantioane reprezentative ale biodiversitatii si ecosistemelor naturale, Regia Nationala a Padurilor - Romsilva, impreuna cu Ministerul Mediului si Padurilor, Academia Romana si PNUD-Romania (Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare), organizeaza o serie de actiuni in cadrul Muzeului National al Satului "Dimitrie Gusti" din Capitala.

Primul parc national a fost infiintat in Romania in anul 1935, respectiv Parcul National Retezat. La ora actuala, sunt constituite 13 parcuri nationale, 14 parcuri naturale si Rezervatia Biosferei Delta Dunarii.

Dintre acestea, 12 parcuri nationale si 10 parcuri naturale sunt administrate de catre Regia Nationala a Padurilor - Romsilva.

Initiativa de a stabili la data de 24 mai Ziua Europeana a Parcurilor, inscrisa in calendarul evenimentelor europene, apartine inca din anul 1999 Federatiei Europene EUROPARC.

Organizatia, care are drept obiectiv conservarea frumusetilor naturale si a zonelor protejate, a luat fiinta in anul 1973 si are pana in prezent peste 400 de membri in 36 de tari europene.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#ziua parcurilor Europa, #Ziua parcurilor Romania, #program ziua parcurilor , #Timpul liber