Masa de biliard pe care poti lua si cina. Elegant, util si placut: De ce nu?

Sambata, 24 Noiembrie 2012, ora 00:00
11331 citiri
Masa de biliard pe care poti lua si cina. Elegant, util si placut: De ce nu?

Masa de biliard nu mai este acum un element care iti ocupa spatiu in camera, sau unul care strica designul interior atent gandit de sotia ta. Fusiontables iti propune o masa ce imbina utilul cu placutul in cel mai reusit mod: o masa eleganta, ce se transforma, pur si simplu, in masa de biliard, dupa cina.

Business24 iti recomanda aceasta opera de arta realizata de Fusiontables in colaborare cu casa franceza de sampanie Veuve Clicquot. Impreuna au realizat un proiect unic, o eleganta masa pentru living ce poate fi transformata intr-o masa de biliard. Colectia va fi disponibila intr-o editie limitata de 99 de piese.

Pentru aceasta masa speciala au fost create si o serie exclusiva de bile galbene. Galbenul, potrivit casei Veuve Clicqot, nu doar ca este o culoare inspirationala, atragatoare si puternica, dar evoca si o nota de mister.

Mesele cu numar de serie Fusiontables combina stilul artistic de viata francez cu inovatia, exemplul perfect al modului in care merg mana in mana momentele pretioase cu prietenii si designul contemporan.

Functionala si cu un design modern atemporal, masa Fusion ofera proportii generoase pentru o cina relaxanta cu familia sau prietenii. Gazduind pana la 10 oameni in configuratia sa standard, masa Fusion este perfecta pentru intalnirile cu cei dragi.

Dupa cina, in doar cateva minute, masa Fusion se transforma intr-o masa de biliard de cea mai inalta calitate. Tot ce trebuie sa faci este sa impingi bancile asortate sub masa, sa ridici cele trei sectiuni care acopera masa, unde vei gasi tacurile, bilele Aramith, triunghiul si creta, ce te asteapta sa incepi jocul.

"Pretul pentru masa Veuve Cliqot este de 13.900 de euro si include setul de bile speciale, tacuri profesionale, elementele care acopera masa de biliard pentru a o transforma in masa de cina, sistemul de ridicare, livrare, asamblare si TVA local", a declarat Thierry Hoyaux, reprezentant al companiei producatoare, pentru Business24.

Momentan, majoritatea clientilor din Romania cumpara aceste mese din Italia sau prin intermediul dealerului exclusiv din Sofia, "Nido", a completat acesta.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#masa biliard, #masa biliard editie limitata, #masa biliard Fusiontable, #Fusiontable Veuve Clicquot , #Timpul liber