Naveta spatiala Enterprise, expusa la New York

Joi, 19 Iulie 2012, ora 13:45
3302 citiri
Naveta spatiala Enterprise, expusa la New York

Naveta spatiala americana Enterprise poate fi vizitata, de joi, la Intrepid Sea, Air and Space Museum din New York, publicul putand admira acest prototip din exterior si de dedesubt, informeaza AFP.

Enterprise, care a servit ca prototip, din 1976, pentru alte navete si a fost retrasa din circulatie de NASA anul acesta, a fost instalata pe pista de aterizare a portavionului Intrepid, la o inaltime de trei metri, intr-un pavilion in forma de dom.

Naveta spatiala a efectuat in aprilie un ultim voiaj spectaculos, survoland orasul New York pe spatele unui avion Boeing 747 modificat.

Inaugurarea va avea loc joi, in prezenta directorului NASA, Charles Bolden, a presedintelui muzeului, Susan Marenoff-Zausner, si a trei fosti piloti ai navetei. Vizitatorii vor avea ocazia de a admira expozitii si de a asista la demonstratii pedagogice realizate de NASA, in timpul unui "festival al spatiului" care va dura cinci zile.

O naveta cu istorie

Enterprise a fost prima naveta americana. Constructia ei a fost finalizata in 1976, iar Enterprise a fost utilizata doar pentru a testa capacitatile navetelor de a zbura in atmosfera.

Anterior, ea a fost expussa intr-o anexa a National Air and Space Museum din Washington.

Flota de navete a NASA a fost retrasa din circulatie anul trecut, dupa trei decenii de activitate.

Celelalte trei navete - Discovery, Endeavour si Atlantis - sunt expuse in mai multe orase americane. Astfel, Endeavour si Atlantis se afla la California Science Center din Los Angeles, respectiv Kennedy Space Center din Florida. Discovery se afla in apropiere de Washington, la Centrul Steven F. Udvar-Hazy, o anexa a National Air and Space Museum.

Alte doua navete ale programului au pierit in urma unor accidente teribile: Challenger, in 1986, la putin timp dupa lansarea sa, Columbia, in 2003, la reintrarea in atmosfera. In total, 13 astronauti au murit in cele doua accidente.

#expozitie Enterprise, #Enterprise New York, #naveta spatiala New York , #Timpul liber