Priveste lumea printr-un binoclu Leica in editie limitata

Sambata, 17 Noiembrie 2012, ora 00:00
2545 citiri
Priveste lumea printr-un binoclu Leica in editie limitata
Foto: allforhunt.com

Un binoclu imbracat in piele maron este accesoriul ideal, fie ca mergi la un concert, la opera, la o cursa de hipism sau o regata, sau, pur si simplu, vrei sa il ai in ghiozdan in safari. Business24 iti recomanda binoclul in editie limitata Leica Ultravid 8x20 sau Leica Ultravid 10x25.

Binoclul Leica Ultravid 8x20 si 10x25 Edition va fi produs intr-un numar limitat de 750 de exemplare in toata lumea si vine cu o geanta asortata, din piele, astfel incat tu sa o poti lua cat mai usor cu tine.

Detaliile tehnice ale acestui dispozitiv coincid cu cele din gama Leica Ultravid. Spre exemplu, lentilele asferice garanteaza o imagine clara si culori cat se poate de apropiate de realitate. In plus, avand o carcasa "captusita" cu piele, binoclul rezista chiar si la cele mai extreme conditii. Mai departe, faptul ca sunt compacte te asigura ca vor sta bine in orice buzunar, fiind un companion ideal pentru orice ocazie.

Modelele Leica Ultravid 8x20 si Leica Ultravid 10x25 BL sunt disponibile in Marea Britanie din luna octombrie, la un pret de 650 de lire modelul 8X20 si 690 de lire, modelul 10X25, de la magazinele autorizate Leica, inclusiv Leica Store Mayfair.

Binoclul Leica Ultravid vine cu o garantie de zece ani si o asigurare de un an, in caz de accident.

#binoclu editie limitata, #binoclu Leica, #binoclu piele , #Timpul liber