Romanii, pe primul loc in Europa la consumul TV. Cat petrec in fata televizorului

Sambata, 23 Martie 2013, ora 15:45
2019 citiri
Romanii, pe primul loc in Europa la consumul TV. Cat petrec in fata televizorului

Romania detine primul loc intre tarile din Europa in privinta consumului de programe de televiziune, romanii uitandu-se la televizor, in medie, timp de 5 ore si 30 de minute pe zi, conform unui studiu al institutului francez Mediametrie.

Potrivit studiului "Une annee de television dans le monde", facut public joi, durata zilnica de consum de programe TV a inregistrat un nou record la nivel international, telespectatorii uitandu-se la televizor, in medie, 3 ore si 17 minute pe zi, cu un minut in plus fata de 2011.

Europa a inregistrat cea mai mare crestere, la nivel mondial, in privinta consumului de televiziune (plus 7 minute), telespectatorii europeni uitandu-se la televizor 3 ore si 55 de minute pe zi.

Potrivit studiului, care a vizat 107 teritorii, cresterile cele mai mari in privinta consumului de televiziune au fost inregistrate in tarile cele mai afectate de criza economica.

Europa detine recordul in privinta consumului de programe TV

Romania detine recordul in Europa in privinta consumului de programe de televiziune (5 ore si 30 de minute pe persoana/ zi), fiind urmata de Grecia (4 ore si 33 de minute), tara in care consumul de programe TV a crescut cu 5 minute fata de 2011, si Spania (4 ore si 6 minute; o crestere a consumului TV cu 7 minute fata de 2011).

Pe de alta parte, conform aceluiasi studiu, consumul TV in Statele Unite ale Americii s-a mentinut stabil (aproape 5 ore pe persoana/ zi).

Evenimentele sportive de la nivel international din 2012 au contribuit la cresterea consumului TV. Astfel, ceremoniile de deschidere si de inchidere ale Jocurilor Olimpice de la Londra au batut recordurile de audienta in Europa, in timp ce in Statele Unite 42,5 milioane de telespectatori au urmarit deschiderea acestui eveniment la televiziunea NBC.

Programele de divertisment, in topul preferintelor publicului

Pe de alta parte, 2012 a fost si anul in care divertismentul s-a intors in forta la televiziunile din lume: 41% dintre cele mai perfomante programe din punctul de vedere ale audientelor inregistrate au fost de divertisment, fata de doar 38% - cele de fictiune.

"Interesul telespectatorilor de la nivel international pentru cautarea de talente, in special talente muzicale, nu poate fi contestat", se spune in studiul realizat de Mediametrie.

Situat in topul 10 al celor mai urmarite programe TV din 16 tari in anul 2012 (fata de doar 3 tari in 2011), show-ul "The Voice" a entuziasmat publicul, fiind urmarit de telespectatorii din toata lumea, din Statele Unite pana in Vietnam.

Potrivit studiului, si serialele exotice (telenovelele) au continuat sa aiba succes la telespectatorii europeni. Astfel, serialul turcesc "Fatmagul" a inregistrat o crestere a audientei cu 60% in Bulgaria, in timp ce "Suleyman Magnificul" a devenit unul dintre cele mai de succes seriale in Bulgaria, Croatia, Egipt, Rusia, Slovacia si Ucraina.

#TV Romania, #romani programe TV, #ore TV romani , #Timpul liber