Vrei o tunsoare business? Vara asta se poarta retro

Sambata, 05 Mai 2012, ora 00:00
7250 citiri
Vrei o tunsoare business? Vara asta se poarta retro

Tendintele in materie de tunsori business sunt atat de variate in aceasta vara, incat cei care ni le propun par sa-si fi dorit sa multumeasca pe toata lumea.

De la bucle lejere pana la cocuri rafinate si impletituri rusesti, tunsorile business ale verii 2012 iti permit sa iti aranjezi parul intr-un mod potrivit atat pentru birou, cat si pentru vacanta.

De retinut! Inainte de a ne imagina tunsoarea ideala pentru aceasta vara, trebuie sa luam in considerare faptul ca tendintele in tunsori si culori se trateaza impreuna, pentru ca tunsoarea variaza in functie de culoarea parului caruia ne adresam. De exemplu, tunsori scurte, dinamice se potrivesc cel mai bine blondului natural, in timp ce tonuri de bej si nisipiu sau brunet natural, cu accente de caramel si ciocolata pun cel mai bine in valoare parul lung.

Vara retro

Cuvantul care caracterizeaza tendintele in hairstyling ale verii 2012 este retro. Astfel, readusa in atentia noastra de catre cantareata Amy Winehouse, coafura retro se bucura de o mare popularitate pe podium si nu numai, insa nu se rezuma doar la extravagantul coc "beehive", pentru ca in topul tendintelor regasim onduleurile si cocurile sofisticate. Iar libertatea iti apartine total: poti opta atat pentru niste bucle definite, perfect stilizate si care sa-ti incadreze chipul si sa se asorteze costumului office, cat si pentru onduleuri naturale, lejere, purtate in stilul "neglige".

Proaspat revenit in tendinte, bretonul este metoda perfecta pentru a face o schimbare de look, fara prea mult efort. Nu uita, insa, sa ceri recomandarea specialistului in ceea ce priveste tipul potrivit de breton, pentru ca acesta difera in functie de forma fetei, iar scopul final este acela de a te avantaja, nu? Din nou, ai libertate de alegere: poti opta pentru un breton drept si gros sau pentru un breton in scari si filat.

Coafurile rusesti, nota de feminitate in tinuta business

Insa tendintele in materie de aranjare a parului nu se opresc aici. Daca nu ai incercat pana acum macar un model de impletitura, inseamna ca ar trebui sa faci asta cat mai curand.

Hairstylistii de la Oksana Salon spun ca impletiturile pot fi adaptate in functie de context si pot face fata cu brio situatiei, fie ca vorbim de o intalnire de afaceri, fie ca pe seara se iveste un eveniment la care nu poti sa lipsesti. Tine minte: vara aceasta, cine poarta impletituri nu va da gres in materie de coafuri in trend!

De asemenea, strans legat de stilul retro, anul acesta se poarta cararea pe mijloc. Poate ca nu imbratisezi ideea din prima, dar da-i o sansa, pentru ca este cea mai usoara metoda pentru a-ti pune in valoare feminitatea.

Si aici ai destula libertate: iti poti lasa parul liber, usor buclat la varfuri si eventual prins superficial cu o agrafa asortata cu bluza sau poti opta pentru a-l prinde intr-o coada sau coc simplu si elegant, pastrand cararea trasata pe mijloc.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#tunsori business, #tendinte tunsori vara, #tunsori vara 2012 , #Tinute office