Secrete din cariera tobosarului Tandarica: Vrea sa investeasca in rezervoare de apa

Sambata, 12 Noiembrie 2011, ora 00:00
4973 citiri
Secrete din cariera tobosarului Tandarica: Vrea sa investeasca in rezervoare de apa

A parasit tara in 1977, alaturi de Phoenix, intr-o alta "inchisoare" numita libertate, dar cu gandul zi si noapte la Romania. S-a despartit de echipa, dar o legatura ancestrala il tragea mereu spre dragostea lui de-o viata: muzica. Si fiindca Phoenix renaste intotdeauna din propria cenusa, Ovidiu Lipan Tandarica spune ca pe scena se elibereaza de tot ce inseamna pamantesc si intra intr-o alta lume, mai curata, mai "sonora".

"Saracia la un artist care are un freamat si arde este relativa", spune Tandarica. Artistii se hranesc cu muzica. "Ca si artist plin de dorinta de a ajunge cunoscut si de a duce mai departe muzica noastra, cu o placinta eram foarte multumit si viata mergea mai departe".

Foarte multa lume va cunoaste ca tobosarul Phoenix. Aveti si alte pasiuni mai putin cunoscute?

Acum am realizat vreo 10 albume diferite ca stilistica in Romania, de la Fanfara Zece Prajini cu Stelu Enache, cu muzica romaneasca, cu compozitii proprii pentru fanfare pana la Visul Tobosarului, Getica, Poem simfonic.

Toate lucrarile mele au fost legate de cultura, spiritul si identitatea romaneasca.

In trecut, erati "vanat" pentru vestimentatia si mesajul razvratit pe care il transmiteati. Cum a fost perioada comunista in comparatie cu perioada actuala?

Doua perioade diferite, dar poate la fel de greu de parcurs. Asta nu inseamna ca noi am gasit formula definitiva de a convietui si de a trai in paradis. Romania trebuie sa traiasca in echilibru, sa poata sa-si exprime parerile, sa comunice, iar democratia este, pana acum, forma cea mai interesanta.

In democratie sunt cele zece porunci - nu face celuilalt ce nu-ti place tie-, iar capitalismul e o continua "dare din coate" de a fi primul, de a fi performant.

Care este trupa rock preferata din strainatate?

Sunt foarte multe. Acum am trecut de la rock la simfonic, la clasic. Era perioada Ozzy Osbourne, Led Zeppelin, Jimi Hendrixs, Cream, Who, formatii foarte interesante din anii '70, care m-au marcat foarte puternic.

Acum sunt foarte multe trupe mai moderne, cu fel de fel de interpreti care sunt interesanti pentru timpul si incarcatura actuala. Noi ne consumam mai repede, artistii de acum se consuma mai repede, vin altii, dar se pare ca eu am prins inceputurile, temeliile unei culturi muzicale globale de rock.

Imi aduc aminte de acel premiu din '69, unde intr-adevar am fascinat publicul. Oamenii de muzica de pe vremea aceea mi-au inmanat premiul I la tobe si am fost primul baterist din Romania cu doua tobe mari si cu o tehnica speciala pentru vremea aceea. Se pare ca toti artistii mari din perioada aceea raman in amintirea generatiilor si de fiecare data au de spus cate ceva.

Credeti ca vor mai aparea trupe romanesti de rock care vor mai avea ceva de spus?

Bineinteles, apar incontinuu. De fiecare data, exista o generatie care simte si asculta muzica altfel. Eu sunt absolut deschis pentru orice experiment, pentru orice forma noua de progres muzical. Voi avea un concert pe 27 noiembrie la Sala Palatului. Va fi un concert de muzica a lumii, cu influente balcanice, romanesti, aromane, grecesti, slave, evreiesti.

Nu stiu cum o va lua publicul, dar este o muzica de suflet, combinata cu wood si cu instrumente egiptene. Incerc sa creez o muzica genetica, o muzica pe care o vom identifica si o vom simti cu totii intr-un fel mai special.

De ce ati revenit in tara si nu ati ramas sa va bucurati de succesul pe care l-ati avut in strainatate?

Succesul din afara e frumos, dar nu e acelasi ca si succesul din tara. Aici, vorbind limba mea, traind si respirand aerul romanesc, am o forta si un echilibru mult mai mare decat oriunde in lume.

Chiar daca am posibilitatea sa traiesc in orice tara din Europa si sa-mi dezvolt spiritul artistic, in Romania ma simt cel mai bine.

Povestiti-ne o intamplare funny de la unul din concertele cu Phoenix...

Intamplarile sunt de tip orchestral. Eu dirijez si creez o stare de spectacol in timpul spectacolului, cu stopuri si breakuri. Artistii si muzicantii mei se uita la mana mea si executa acele opriri, care creeaza o stare emotionala puternica.

Se intampla cateodata sa opresc trupa si sa mearga mai departe o percutie care nu e atenta si se gandea in acel moment la altceva. Sigur ca il prezint ca pe cel mai bun instrumentist din seara aceea.

Mai aveti emotii cand va urcati pe scena?

Exista emotii de frica, de bucurie, de surpriza, de daruire. Eu simt emotiile de daruire foarte puternic si incerc sa ma eliberez de orgolii, personalitate, tot ce inseamna pamantesc si sa intru intr-o lume in care prin curatenie si prin muzica sa creez o stare deosebita.

Ati plans vreodata pe scena?

Bineinteles, la inceputuri. Noi am plecat in '77 si ne-am intors dupa '90. Am avut primele spectacole in Bucuresti, cu un public numeros, foarte multi tineri care cantau cu noi piesele. In acel moment esti impresionat.

Nu ai cum sa nu fii impresionat cand canti Mugur de fluier, iar refrenul "hei, hei, verde e iarba, soarele-i sus pe cer/ hei, hei, dusa e iarna cu dintii ei de fier" are si un substrat filozofic.

Simteam toata forta pe care am trait-o cu gandul ca nu ne vom putea intoarce niciodata inapoi. Nimeni nu s-a gandit ca se mai poate intoarce. Am lasat o mare parte din viata aici cu copilaria, amintirile. Revenind in tara, toate aceste lucruri au prins viata. Au fost momente in care cu greu ma stapaneam pe scena sa nu plang.

Ce sacrificii ati facut pentru Phoenix?

Mi-am daruit o mare parte din viata grupului, insa uneori ma tragea o ata inapoi la sursa. Acolo, in strainatate noi ne-am despartit de cateva ori si am avut alte proiecte fiecare.

Uite ca am ramas pana acum langa Nicu Covaci sa realizam muzica Phoenix cu forte noi, cu instrumentisti tineri, de mare talent. Nu stiu cat va mai merge, dar incerc sa visez la lucrarile pe care le mai am de compus.

Saracia la un artist care are un freamat si arde este relativa...

Care a fost cea mai mare suma de bani pe care ati castigat-o in urma unui concert?

In anii '74, in Romania un profesor castiga 3000 de lei. Eu aveam 5000 de lei pe concert si aveam bani foarte multi. Dupa un turneu de doua saptamani veneam cu 50.000-60.000 de lei, care erau bani enorm de multi. Cum au venit asa s-au si dus, dar s-au dus in tara.

Traind in Romania, nu ni s-a permis sa iesim niciodata, iar asta devenise o problema in felul nostru de a trai, de a simti libertatea. Uite ca asa a fost destinul nostru, sa ne riscam viata intr-un moment foarte dificil si sa parasim Romania intr-o inchisoare "libertate" cu gandul permanent zi si noapte la Romania.

Lucrurile sunt peste masura noastra de a conduce. Trebuie lasate in voia soartii, dar influentate cu o energie pozitiva si cu o armonie interioara. Acesta este destinul unui mare artist.

Ce v-ati cumparat din primii bani primiti?

Eram tineri, cumparam instrumente. Mi-am cumparat o instalatie foarte buna, am plecat in calatorii si, in acelasi timp, imi ajutam bunicii. Cumparam haine scumpe din strainatate, aveam un set de tobe care costau pe vremea aceea 20.000-30.000 de lei.

Am inceput cu niste tobe ale bunicului meu, care au fost facute de el in casa. Am invatat si eu sa-mi trag singur fetele de toba, iar pieile erau facute din piele de vitel. Mi le-am facut singur. Acum sunt tobe speciale care nu se mai sparg, nu se mai inmoaie, dar pe vremea aceea trebuia sa le pui la caldura ca sa se intinda pielea.

Ati cunoscut vreodata saracia?

Cand sunt foarte depresiv si trist, ma incarc cu energia de a trai si de a vedea lumea printr-un unghi mai special. Saracia la un artist care are un freamat si arde este relativa. Eu m-am hranit cu foarte putini bani si mancarea avea un gust extraordinar.

Nu e vorba de mancare, nu-mi trebuiau multe lucruri. Am trecut printr-o perioada cand nu aveam bani.

Cu toate ca sunt un extremist, am incercat tot timpul sa-mi gasesc un echilibru. Poate si din cauza asta nu am simtit saracia. Ca si artist plin de dorinta de a ajunge cunoscut si de a duce mai departe muzica noastra, cu o placinta eram foarte multumit si viata mergea mai departe.

Care a fost cel mai scump moft pe care vi l-ati statisfacut in momentul in care ati fost plecat in strainatate?

Am schimbat zeci de masini. Cred ca mi-a placut un BMW rosu cu scaunele de piele neagra. Mi-am dorit asta fiindca si colegii mei de rock din Hanover aveau Ferrari, Corvette, Mercedes. Cu parul mare si geci de piele eram superbi.

Capriciile mi le fac acum. Niciodata nu e prea tarziu. Oricum, ma simt la fel de bine si cu un Audi Cabrio.

De unde va cumparati hainele?

De peste tot. Cand ajung in SUA imi iau de acolo, cand merg in Franta imi iau pantofi, geaca de piete. Le combin si iese ceva mai special. Trebuie sa ai haine care sa ti se potriveasca. In functie de cum e lumina afara, cum e vremea, cum e dispozitia.

Care a fost cel mai scump obiect vestimentar pe care l-ati achizitionat si de unde?

Cel mai scump obiect vestimentar a fost luat intr-o perioada in care eram in Germania si aveam Morgan, o masina englezeasca, facuta de mana, cu botul rosu, cu spite la roti, cu o curea mare pe bot, cu geamantan in spate, cabrio total. Atunci mi-am luat o mantie de piele bej mustar, lunga pana in pamant, piele manusa care m-a costat enorm de mult. Dar mi-am zis ca trebuie sa am asta fiindca aveam caciula si ochelari de pilot. Trebuia sa am toata tinuta. Asa am mers in Suedia la tatal meu care mi-a spus ca vroia sa mergem la Cercul Polar si "cu masina asta am venit dupa atata vreme? Nu am putut sa-mi iau si eu o masina ca lumea?" In momentul acela, un Morgan costa in jur de 35.000 de marci.

Tare mi-e frica ca intr-o zi apa va fi mai scumpa decat aurul...

Care este destinatia de vacanta preferata?

Mi-a placut foarte mult Grand Canaria. Mergeam cu jeep-ul pe munte sus, erau 6 grade.

Apoi, mai mergeam pe insula Creta unde mi-a placut foarte mult.

Cine este prietenul dumneavoastra cel mai bun?

Chiar si cu prietenul meu cel mai bun nu sunt de multe ori de acord, pentru ca el are o personalitate a lui, iar eu trebuie sa am grija de el, trebuie sa-l tin intotdeauna in forma, sa-l opresc din toate nebuniile pe care vrea sa le faca, dar ma inteleg cu el si vom merge impreuna in viata pana la sfarsit. Este vorba de Tandarica.

La un moment dat se zvonea ca veti scrie un roman. In ce stadiu este proiectul?

Inca nu m-am apucat de el. Il lucrez in cap, intai trebuie sa se aseze, dar va fi un roman fictional.

Va dau cateva exemple: Un veac de singuratate, Oliver Twist. Va fi despre viata mea, dar cu mult mai multe idei de la inceputuri - perioada comunista, plecarea, fuga, concertele, toate sentimentele pe care le-am trait, intamplari amoroase etc.

O sa fie tradus, o sa treaca prin mai multe filtre, asa ca mai dureaza, dar sunt sigur ca va fi o mare supriza pentru multa lume.

Ce nume va avea cartea dumneavoastra?

Poate "Turbulente pe cer senin". Nu stiu...Voi gasi un nume...

Domnule Tandarica, daca nu muzica atunci ce? Ce alta meserie v-ar fi facut cu ochiul?

Am ajuns sa ma cunosc mai tarziu dar am trecut printr-un stadiu de hipersensibilitate si la un alt nivel de a vedea lucrurile. Cred ca as fi avut o pasiune spre spiritualitate, as fi mers spre zona bisericeasca.

In afara de tobe si muzica, in ce altceva v-ati investi banii?

La un moment dat, ma gandeam sa fac niste rezervoare mari de apa fiindca tare mi-e frica ca intr-o buna zi apa va fi mai scumpa decat aurul.

V-a curtat vreun partid?

In sufletul meu sunt clar un democrat, dar social. Prefer ca lumea sa aiba un nivel si un standard de viata mai bun. Oamenii trebuie sa faca ceva pentru a-si castiga existenta, nu sa stea cu mana intinsa.

Eu am sustinut pe cineva acum 2 ani si raman fidel oamenilor pe care i-am simpatizat si despre care cred ca pot juca un rol important in politica Romaniei.

#viata ovidiu lipan tandarica, #istorie phoenix, #concerte phoenix, #muzica phoenix, #ovidiu lipan tandarica phoenix, #secrete ovidiu lipan tandarica , #Viata personala