Viata de actor: Cand cortina cade, ramane omul - Cum arata "personajul" George Ivascu

Isi "vinde" vulnerabilitatea ori de cate ori urca pe scena, iar fiecare rol jucat e noua viata traita. Actorul George Ivascu se indragosteste de fiecare piesa jucata si invata sa priveasca personajul ca pe un om, cu bune si rele. Divinitatea i-a daruit menirea de a contribui la cultura romana, de aceea "joaca" si "rolul" de director al teatrului Metropolis.

"Sunt un actor care are grija de un teatru, prin urmare am grija de publicul teatrului. E foarte greu sa plantezi un copac pe un teren miscator, de aceea trebuie sa fii tot timpul acolo si sa-ti adaptezi continuu tendintele la ceea ce e pe teren", a declarat George Ivascu pentru Business 24.

Cand cortina cade, piesa se schimba, ramane omul din spatele actorului. In timpul liber ii place sa stea cu familia si prietenii. Iubeste teatrul, dar nu i-ar fi displacut meseria de "casnic". "Ce frumos ar fi sa scrie pe cartea de vizita: << Musafir>>, nimic mai mult".

Privind la Romania ca la o piesa de teatru, in care joaca zi de zi, actorul George Ivascu o caracterizeaza ca pe o schita din Caragiale. Cu toate acestea, speranta ramane ultima, de aceea, actorul recita o replica din Shakespeare: "Azi iarna vrajbei noastre s-a sfarsit..."

Cultura a batut criza sau invers? Ce schimbari profunde ati observat in apetitul romanilor pentru teatru de cand a inceput criza?

Ca un paradox, romanii s-au intors la teatru, salile sunt pline de spectatori. Eu cred ca arta inseamna a cultiva frumosul din fiecare si, cu cat realitatea este mai bulversata, cu atat oamenii simt nevoia de povesti. Un spectacol de buna calitate inseamna in primul rand o poveste frumoasa.

Paradoxul este ca, in criza, oamenii simt din ce in ce mai mult nevoia de a fi impreuna, iar teatrul iti ofera aceasta comunitate. Oamenii simt nevoia sa fie impreuna, sa rada impreuna, sa planga impreuna. E un fel de solidaritate muta pentru ca nu se cunosc intre ei, dar energia pe care ti-o da un spectacol de teatru e de doua ori mai valabila decat orice altceva.

Emotiile pe care ti le transmit actorii sunt autentice. Lacrima aceea nu e stop cadru, ne dam repede cu glicerina si continuam piesa ca si cum am plange. Nu, acolo chiar se plange.

Noi actorii ne vindem vulnerabilitatea. Daca in copilarie suntem invatati ca n-ai voie sa plangi, esti ditamai barbatul, nu esti cartof prajit, teatrul iti permite sa fii vulnerabil in fata celorlalti.

Sunteti managerul unei institutii care hraneste sufletele si constiintele atat ale actorilor cat si ale publicului. Mai au timp politicienii si oamenii de afaceri de teatru sau cotidianul este prea incarcat pentru astfel de iesiri?

Da, programul este foarte incarcat. Nu pot ascunde faptul ca foarte multi oameni atat din spectrul politic cat si economic au vizitat teatrul Metropolis.

A fi contemporan cu nasterea unui teatru nu e putin lucru, astel de evenimente nu se intampla in fiecare zi. Publicul a umplut salile si si-a adus aportul ca pe vremuri "dai un leu pentru Ateneu". Au venit si au cumparat bilete avand constiinta faptului ca in felul asta devin spectatori fondatori ai teatrului. Sunt oameni care au calcat in acest teatru inca de cand erau schelele puse.

Pentru unii cultura e un fel de sperietoare.

Cultura face parte din identitatea noastra. Toate marile orase ale lumii sunt vizitate pentru obiectivele culturale. Teatrul iti ofera frumosul, speranta, o atentie asupra sufletului. Cu cat realitatea e mai crunta, cu atat mai mult simti nevoia sa fii mangaiat peste crestet, nu numai pocnit peste fata.

Cum s-a finantat teatrul Metropolis pe timp de criza? Cat de greu este sa tii in picioare un teatru pe timp de criza?

Multumita lui Dumnezeu, teatrul romanesc inca tine de autoritatile locale. Evident ca asa cum e tendinta in Romania, cultura pare doar o consumatoare, de aceea multi nu inteleg la ce servesc banii pentru un spectacol.

Nu trebuie sa ai cultura, trebuie sa ai bun gust. Parintii care isi aduc copiii la spectacol nu fac decat sa le cultive bunul gust. Cu ajutorul autoritatilor locale am reusit sa supravietuim, e adevarat ca intotdeauna iti doresti mai mult.

Teatrul Metropolis este singurul teatru de proiecte din Bucuresti, ceea ce inseamna o piata libera. Proiectul este finantat in integralitate si iata ca in teatrul Metropolis joaca peste 200 de actori.

Fiecare spectacol isi are propria lui trupa, la fel ca la film. Artistul este platit pentru performanta, nu fiindca exista undeva pe un stat de plata. Orice artist este inclinat sa obtina cat mai multa performanta pentru ca spectacolul sa aiba o durata de viata cat mai mare si astfel sa fie platit cat mai bine.

E o profesie liberala ca orice alta profesie libera. Cu cat performezi mai mult si mai bine, cu atat esti mai bine platit.

Bucurestiul este orasul cu cele mai putine teatre din Europa. De ce nu se investeste mai mult in cultura?

E adevarat. Facand o comparatie cu fostele tari socialiste, in Varsovia sunt aproximativ 80 de teatre.

Dupa Revolutie am fost tentati sa privim mult in afara si sa preluam doar forma. De aceea a tinut foarte multa vreme play-back-ul la noi, fiindca imitam diverse forme. Noi nu avem aceasta mandria de a ne "impauna" cu ceea ce avem. Pana la urma cultura te defineste.

Ne mandrim cu Brancus, pacat ca Targul Jiu este vizitat atat de rar de turisti. Oriunde in lume saloanele in care este expus Brancus fac furori. Noi inca nu stim sa ne mandrim. Poate ca ni s-a parut rusinos sa spunem "asta e o creatie romaneasca" . Probabil ca in acesti 20 de ani nu ne-am dezvoltat fiindca tot timpul am avut sentimentul ca nu avem de ce sa fim mandri.

Daca nu-ti recunosti valorile, inseamna ca nu te mai recunosti pe tine. De aceea am devenit cea mai saraca capitala din punct de vedere al spatiilor culturale. A fost mult mai tentant sa ne uitam la alt tip de filme decat la cele romanesti si de aceea dupa anii 90 teatrele erau goale.

Sunteti manager de teatru. Cum ati vedea un program de readucere a culturii in prim plan pentru trezirea constiintei unei natiuni?

Investitia nu inseamna a cumpara ci a oferi. Merge pe principiul "da si ti se va da". Cand vom invata sa investim, atunci vom fi cu adevarat capitalisti.

Centrul vechi al Bucurestiului e plin de istorie, acolo s-au intamplat un million de lucruri care trebuie scoase in evidenta, luminate. A-ti pune in valoare artistii este o problema de marketing, pana la urma este vorba si de capitalul de imagine. Pana acum, noi nu am fost concentrati decat pe capitalul concret- cati bani, cate conturi si cum reflectam asta in masina superturata.

In momentul in care se va sti cum se poate cumpara creativitatea unui om si a transforma in produs opera atunci vom deveni investitori pe termen lung.

In luna noiembrie a fost aniversarea teatrului Metropolis. Cum vedeti viitorul teatrului romanesc si in special al teatrului pe care il conduceti?

Mi-e frica sa fac previziuni fiindca eu m-am "mutat" practic in acest teatru de cand l-am deschis. A fost o perioada in care mi-am neglijat familia, prietenii, incat Alice a fost nevoita sa-mi traga un semnal de alarma ca sa inteleg ca mai am si eu casa. Mi-e greu sa privesc in perspectiva mai ales ca epoca in care traim e miscatoare, nimic nu mai are un teren solid.

E foarte greu sa plantezi un copac pe un teren miscator, de aceea trebuie sa fii tot timpul acolo si sa-ti adaptezi continuu tendintele la ceea ce e pe teren.

Sunt un actor care are grija de un teatru, prin urmare am grija de publicul teatrului.

Cel mai frumos compliment pe care l-am primit a fost in momentul in care o fetita i-a spus mamei sale la casa de bilete "mami aici locuiesc oameni buni".

Gratie activitatii noastre intense am mai primit un spatiu foarte generos in care vom mai construi inca o sala. Sper ca autoritatea locala a inteles necesitatea constructiei unei noi sali de teatru si nu pot decat sa le multumesc.

Facand o radiografie a societatii romanesti in starea in care se afla, daca ar fi sa distribuiti Romania intr-o piesa, care ar fi aceea?

Imi place prima replica din Richard: "azi iarna vrajbei noastre s-a sfarsit".

Ne aflam, insa, la Cetateanul turmentat - "eu cu cine votez". Caragiale a purtat atatea generatii si sunt convins ca va ramane vizionar pentru Romania.

Care este cel mai mare salariu al unui actor?

Un actor ar avea cam 1600-1800 de lei. Cei care sunt actori recunoscuti si au si alte colaborari, la filme sau radio sunt mai bine platiti. Piata muncii in ceea ce priveste teatrul e destul de restransa.

Actorii pe care ii vedem in diverse seriale sau la anumite emisiuni nu trebuie judecati. Pana la urma ce sa faca, sa moara de foame? Ei nu fac altceva decat sa-si exercite profesia si cu cat o exercita cu mai mult profesionalism, cu atat mai mult publicul se educa.

Nu e de blamat niciun actor care isi face meseria profesionist, indiferent de domeniul in care activeaza. Daca discutam doar de salariu, intram in aceeasi categorie in care intra profesorii si medicii.

Singura sansa e sa mai ai inca o slujba, ca si in alte profesii.

"Teatrul, un pod intre om si om intr-un ocean de singuratate"

In fiecare zi, un actor "se joaca de-a ceva" in fiecare rol in care intra. Care a fost rolul preferat?

Eu am avut sansa sa ma intalnesc cu mari regizori care sa-mi faca propuneri importante, iar atunci cand am primit un rol de care nu m-am putut indragosti, l-am refuzat.

Mai intai trebuie sa ma indragostesc de un rol si abia apoi sa-l joc. Sansa de a avea mai multe vieti intr-una singura, caci asta-i actoria, m-a facut curios catre om. Intai trebuie sa iubesc "omul" respectiv, fiindca nu-l privesc ca pe un personaj, apoi sa descopar ce il face sa rada, sa planga si atunci ma indrept spre el.

Ceea ce iubesti te duce in locuri in care nici macar nu gandesti ca vei fi ajuns. Important e sa iubesti. De aceea, nu pot sa numesc un rol fiindca mi-ar parea rau ca nu am vorbit si de celelalte.

Exista vreun rol pe care in viitor ati dori sa-l jucati?

Nu, cum nu-mi doresc sa iau Oscarul. Sunt poate printre putinii actori care nu au visat la Oscar. Cred ca frustrarile din asta se nasc. Absurdul este paradoxul intre ceea ce-ti doresti si ceea ce obtii. Eu imi doresc sa fiu un actor bun, un actor care va reusi sa se emotioneze si la 150 de ani, daca imi va da Dumnezeu.

Nu mi-am dorit niciodata niciun rol. Atunci cand va fi sa fie macar ma voi bucura. Altminteri sa zici "da, mi-as dori sa joc Hamlet" si n-o sa-l joci. Atunci vei fi plin de frustrari fata de toti ceilalti colegi care ar juca Hamlet.

Fiecare rol este un om pentru mine. De aceea prefer sa ma imprietenesc cu "omul" respectiv, sa vad ce-mi ofera, cum e, ce-ar fi daca ar fi...

Ce altceva v-ar fi placut sa faceti daca nu teatru?

La ora asta pot sa spun ca doar teatru. Am avut sansa sa fiu actor intr-o tara in care istoria teatrului este plina de mari artisti. Dumnezeu mi-a dat o sansa si mai mare - aceea de a construi un teatru. Acesta e cel mai frumos rol.

Poate mi-ar fi placut sa fiu medic fiindca e vorba tot de om. Ii admir pe medici foarte tare pentru ca ma fascineaza cum poate un om sa vindece alt om.

Cand iesiti de pe scena piesa se schimba. Ce ne puteti spune despre omul George Ivascu din spatele actorului?

Nu am timp liber, insa imi place sa ma intalnesc cu prietenii. E foarte important sa comunici. Nu sunt multumit doar de "comunicatie" in care iti dai un sms si totul e in regula. Prefer sa ma intalnesc cu oamenii si sa vorbesc.

De asemenea, imi place sa stau acasa cu Alice, cu pisicile, sa ma odihnesc, sa fiu casnic.

Asta ar fi iarasi o profesie care mi-ar placea - sa fiu casnic si sa primesc bani pentru asta. Ce frumos ar fi sa scrie pe cartea de vizita: "Musafir", nimic mai mult.

Nu am voie la jocuri fiindca imi plac foarte mult si daca apuc sa ma joc nu ma mai despart de ele. Mi-am desfiintat toate jocurile de pe telefon si de pe calculator.

Imi place foarte mult sa fiu in compania oamenilor. E o lectie dura de viata.

Cand im-am pierdut rudele, cu exceptia mamei, mi-am dat seama cat de importanta e familia, cat de important e sa-ti petreci timpul cu cei dragi.

Motto-ul dupa care ma ghidez este "Teatrul este un pod intre om si om intr-un ocean de singuratate". A spus-o Henri Muller si eu mi-am asumat-o fiindca mi se pare cea mai frumoasa definitie a teatrului.

E vorba de un om cu vulnerabilitatile lui pe scena si spectatorul care atunci cand s-a asezat in sala isi doreste foarte mult sa primeasca povestea.

Omul e viu atata vreme cat inca isi pastreaza sufletul de copil, cat inca mai are nevoie de povestile bunicilor, cat inca mai crede in Mos Craciun.

Ati spun ca atunci cand aveti putin timp liber va place sa stati cu Alice. Cum este sa convietuiti cu un om al teatrului?

Foarte simplu. Noi nu suntem in concurenta. Ne dorim sa fim tot timpul o echipa. Discutam despre lucrurile frumoase, este o prelungire a ceea ce ni se intampla in viata profesionala.

Ne impartasim idei, nu ne bagam unul in treaba celuilalt. Sfaturile sunt bazate pe ceea ce ne-a adus experienta.

Cand e vorba de iubire, lucrurile se rezolva de la sine. Trebuie sa cauti tot timpul sa te reindragostesti de acea persoana, sa continui sa fii viu.

Eu cu Alice ne completam foarte bine. Eu sunt foarte dinamic si agitat, iar Alice e o persoana foarte echilibrata si armonioasa. Ei ii place sa se trezeasca dimineata devreme, eu sunt noctambul. E frumos ca atunci cand ma trezesc pisicile sunt deja hranite, iar cafeaua e facuta. Sunt micile gesturi de tandrete care par neimportante, dar fara de care nu poti trai.

Cand va planificati concediile, unde va place sa evadati? Care este destinatia de vacanta preferata?

Londra, pentru ca imi place cum au armonizat traditia cu modernitatea. In afara vizitelor pe la muzee, cel mai tare ne place sa mergem la muzicale.

Un actor si mai ales un manager de teatru citeste mii de roluri. Care este cartea dumneavoastra preferata?

Intotdeauna ultima, se spune. Imi vin in minte tot felul de carti si povesti. Imi trece prin cap Panait Istrati, dar in acelasi timp Nicolae Steinhardt.

Tocmai am primit doua carti pe care vreau sa le citesc. Una din ele este a prietenului meu Razvan Ioan Dinca, director la Teatrul National de Opereta, care va avea luni lansarea si caruia ii voi recita una din poeziile sale.

Ultima carte citita a fost Lautrec.