Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Liviu Voinea: Deficitul bugetar va depasi substantial 3 % din PIB

Liviu Voinea: Deficitul bugetar va depasi substantial 3 % din PIB
Deficitul bugetar va depasi 3 la suta din PIB, in urmatorii ani, din cauza unei politici fiscale si bugetare neadecvate, a declarat directorul Grupului de Economie Aplicata, Liviu Voinea, intr-o dezbatere televizata. "Deficitul va depasi substantial 3 la suta din PIB si asta din cauza unei politici fiscale si bugetare inadecvate. M-am uitat pe cifrele de estimari ale veniturilor facute pe anul 2008 si in acelasi timp pe cifrele de venituri realizate in 2007 si 2008 de Ministerul de Finante. Vreau sa va spun ca veniturile nu au scazut in noiembrie 2008 comparativ cu noiembrie 2007. In schimb, sunt mult sub previziunile pentru noiembrie 2008.


Or, asta, dupa parerea mea a fost si o schema probabil ca sa se poata justifica niste cheltuieli mari pe ultimele luni ale lui 2008. Nu atat veniturile au scazut extraordinar de mult, chiar in termeni nominali au crescut fata de 2007 in ultimele 2 luni, dar au fost mult sub previziunile care erau exagerate. Si atunci s-a construit bugetul pe 2008 pe o fantezie. Din pacate, politica fiscala a fostului Guvern pare sa se mentina in noul Guvern. Politica bugetara pare sa se schimbe putin insa ramane de vazut exact toate detaliile. Spre exemplu scaderea cheltuielilor administrative, o masura buna ca intentie, sigur ca se poate realiza si intr-un mod imbunatatit. De exemplu n-am auzit despre legea salarizarii unice, n-am auzit despre plafonarea veniturilor nu a salariilor si ma rog, mai sunt... despre eliberarea posturilor vacante, nu inghetarea lor", a subliniat Voinea.





Liviu Voinea considera ca reducerea salariilor nu este o solutie suficienta pentru cresterea surselor bugetare.

"Reducerea cheltuielilor in acest moment nu mai e suficienta. Deci nu se pot - in opinia mea - strange suficienti bani din lucrul acesta. Mai trebuie si alte solutii. Reforma fiscala ar fi necesara, dar intr-o perioada de criza e greu sa cresti taxele. Este probabil foarte greu de evitat un imprumut extern pentru ca noi nu plecam de la zero. Noi plecam de la un minus foarte mare si care va trebui finantat si in anul urmator. Deci, in opinia mea, daca Guvernul pleaca la drum - si aici e o consultanta gratuita - daca pleaca la drum cu deficit de 1,7 la suta face o greseala. Are acum un deficit de 4 la suta. Probabil greu de anticipat de catre multi. Era de asteptat, dupa parerea mea. Sigur ca-i bine sa reduci deficitul in principiu. Dar acum, in aceasta conjunctura, pe plan international s-a uitat de criteriile de la Maastricht.





Un nivel de 3 la suta il vor depasi multe tari si anul asta si anul viitor. Daca atunci cand aveti un salariu de 100 milioane ti-ai putea permite sa pui deoparte 10 milioane, atunci cand ai un salariu de numai 10 milioane nu stiu daca mai poti sa pui ceva deoparte. Or, fostul Guvern - si nu fac comentarii politice aici - fostul Guvern cand a avut crestere economica mare a facut cheltuieli chiar mai mult decat a avut venituri si deficitul s-a adancit, actualul Guvern cand va avea o crestere economica mica vrea sa stranga si mai mult cureaua ceea ce in principiu e bine, dar daca o strange prea mult riscam sa dam in recesiune, sa ne bagam singuri in recesiune", a aratat Voinea.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1244 ori