Voinea, despre masura privind creditul fiscal: Stimulam cresterea economica

Vineri, 07 Februarie 2014, ora 10:41
1303 citiri
Voinea, despre masura privind creditul fiscal: Stimulam cresterea economica

Masura privind creditul fiscal este o masura de crestere economica si de stimulare a cererii interne si este optionala, a declarat, joi seara, ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea.

'Aceasta este o masura de crestere economica si nu cred ca cineva din aceasta tara nu doreste sa avem crestere economica. Este o masura de stimulare a cererii interne, o masura de care economia are nevoie ca sa creasca mai puternic. De ea beneficiaza toti cetatenii, chiar daca se adreseaza celor cu venituri mai mici. In aceeasi economie traiesc si cetateni cu venituri mai mari si, daca cel cu venituri mai mici are bani ca sa cumpere, finanteaza locurile de munca, inclusiv pe cele cu venituri mai mari. Vanzatorii vand, producatorii produc, cu o singura conditie: sa si consume lumea - si in 2013 nu prea s-a consumat', a explicat Voinea, la TVR 1.

Contul curent a fost ajustat cu 3% anul trecut

Acesta a precizat ca este nevoie de cerere interna si a subliniat ca, anul trecut, contul curent a fost ajustat cu 3%.

'Trebuie sa avem cerere interna. In 2013, a avut loc o ajustare semnificativa a contului curent de la 4% din PIB la 1% din PIB. Deficitul fiscal bugetar a ramas la 2,5%, e adevarat, s-au platit arieratele, s-a facut o ajustare fiscala, dar acolo, in zona de 2%. Inseamna ca toata ajustarea contului curent, de 3% din PIB, a provenit din zona sectorului privat, adica sectorul privat s-a contractat cu 3% din PIB. Era datoria oricarui guvern sa vina cu masuri care sa stimuleze sectorul privat, atat pe partea de consum, cat si pe partea de investitii', a spus Liviu Voinea.

Masura, optionala si pentru client si pentru banci

Ministrul delegat pentru Buget a mentionat ca aceasta masura este una prin care se creeaza un cadru si ca este optionala si pentru client si pentru banci.

'Este o masura prin care noi cream un cadru si spunem creditorului si bancii ca, daca doresc sa intre in acest cadru prin care sa se reduca cu pana la jumatate rata la banca, serviciul datoriei, timp de doi ani, atunci, dupa doi ani, cand serviciul datoriei creste, ca sa compenseze amanarea din prezent, statul intervine si ii da credit fiscal. Adica, da o reducere la impozitul pe venit. Le cream cadrul prin care, daca vor sa isi restructureze datoria, daca doreste clientul, in aceasta schema, cu nemodificarea conditiilor de dobanda de la data intrarii in vigoare a schemei, cu restructurarea doar a creditelor performante, a celor ce nu au restante mai mari de 90 de zile, atunci vine statul si le da peste doi ani credit fiscal, adica le reduce impozitul datorat pe venit. Este optional si din partea clientului si din partea bancii', a explicat Voinea.

Premierul Victor Ponta a anuntat, luni, ca Executivul va adopta o Ordonanta prin care persoanele care au credite la banci si un venit de maximum 1.610 lei lunar pot ajunge, in urma unei intelegeri cu banca, la injumatatirea ratei pe o perioada de doi ani.

Masura va intra in vigoare de la 1 aprilie si de ea vor putea beneficia cei care nu au restante mai vechi de 90 de zile la creditele bancare.

In privinta creditului fiscal de la stat, ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, a precizat ca acesta se acorda pe doi ani si poate fi de pana la 200 de lei pe luna.

#voinea credit, #credit fiscal, #guvern credit , #stiri Liviu Voinea