PFA-urile ar putea angaja maxim 9 persoane cu contract de munca

Miercuri, 15 Iunie 2011, ora 14:32
2270 citiri
PFA-urile ar putea angaja maxim 9 persoane cu contract de munca

Persoanele fizice autorizate vor putea angaja cel mult noua persoane cu contract individual de munca, potrivit dedciziei senatorilor, citata de Mediafax. 

Senatorii au adoptat, cu amendamente, un proiect de lege pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 46/2011 pentru modificarea art.17 din Ordonanta Guvernului nr. 44/2008 privind desfasurarea activitatilor economice de catre persoanele fizice autorizate, intreprinderile individuale si intreprinderile familiale.

Acest amendament a fost propus de membrii Comisiei juridice si a fost insusit de Comisia economica, sesizata in fond cu proiectul de lege, dar si de plenul Senatului.

In varianta propusa de Executiv, ordonanta prevede ca persoanele fizice autorizate pot angaja terte persoane cu contract individual de munca pentru desfasurarea activitatii, fara a limita, insa, numarul acestora.

#pfa, # angajari, # contract de munca , #Angajari