Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Mica invazie: Doar 20.000 de romani doresc sa munceasca in Marea Britanie

Mica invazie: Doar 20.000 de romani doresc sa munceasca in Marea Britanie


Doar 20.000 de romani doresc sa vina in Marea Britanie odata cu deschiderea frontierelor la sfarsitul acestui an, scrie ziarul britanic The Telegraph referindu-se la un studiu facut de Romania, duminica in editia online.

Cifrele obtinute de la un important organism de cercetare din Romania sunt primele indicii oficiale ale impactului probabil asupra Regatului Unit dupa ridicarea restrictiilor de migratie pentru persoanele ce vin sa munceasca in Marea Britanie pe 31 decembrie.

Ministri britanici au recunoscut ca exista estimari privind numarul probabil de persoane ce vor veni in Marea Britanie, dar refuza sa le publice din cauza unei subestimari extrem de importante a numarului de polonezi care au venit in Marea Britanie cand s-au deschis granitele in 2004.

Un raport al unei comisii a Foreign Office-ului /ministerul britanic de externe n.r./ asupra impactului ridicarii restrictiilor - care a ignorat intentionat prognozele actuale - urmeaza sa fie publicat in urmatoarele cateva saptamani, noteaza The Telegraph.

Un sondaj de opinie asupra migratiei nationale al Centrului de Studii si Cercetari Infopolitic din Romania a constatat ca 7% dintre persoanele care traiesc acolo vor sa munceasca in strainatate in Uniunea Europeana.

Din aceasta suma, 8% vor sa vina sa lucreze in Marea Britanie in urmatoarele sase luni. Avand in vedere ca exista in jur de 4 milioane de persoane in varsta apte de munca in tara, inseamna ca circa 22.000 vor sa vina sa munceasca in Marea Britanie.

Guvernul roman a retinut aceste cifre ca dovada asupra temerilor nefondate de un val de imigranti care vin in Marea Britanie dupa ridicarea restrictiilor la sfarsitul acestui an.

Ion Jinga, ambasadorul roman la Londra, a declarat ca sondajul arata ca 'Marea Britanie nu este o destinatie preferata a romanilor in cautarea unui loc de munca'.

El a mai spus ca sondajul 'confirma in intregime ceea ce primul ministru al Romaniei, ministrul roman de externe si eu insumi am declarat in repetate randuri ca Marea Britanie nu este o destinatie preferata a romanilor care cauta un loc de munca'.

"Numarul estimat al romanilor care probabil vor alege Marea Britanie in viitor este intre 15.000 si 20.000. Acest lucru este foarte, foarte similar cu ceea ce am avansat anterior cand am discutat cu The Telegraph", a declarat el.

"Dar chiar si aceasta cifra poate fi moderata de unii factori, cum ar fi necesitatea de a vorbi o limba straina, de a avea o perspectiva clara pentru a obtine un loc de munca, ce ar face familia ta, sa dispui de resurse financiare pentru a inchiria o casa sau sa-ti parasesti prietenii si mediul in care ai crescut", a subliniat ambasadorul.

"Beneficiul real dupa ridicarea restrictiilor va fi pentru romanii care deja traiesc in Marea Britanie, care nu se vor mai simti tratati ca cetateni europeni de clasa a doua si nu vor mai fi tinte de discriminare... In marea lor majoritate, ei sunt contribuitori clari la securitate sociala britanica si sistemele de venituri, intrucat mai mult de 70% din cei care au venit in Marea Britanie au varste intre 18 si 35 de ani, cu foarte putini dintre ei pretinzand beneficii de sanatate sau sociale de alta natura".

"Stim cu totii ca astazi est-europenii nu sunt prezentati foarte bine in presa din Marea Britanie, dar eu cred ca adevarul trebuie spus si motivul trebuie sa prevaleze asupra abordarilor emotionale", a mai insistat ambasadorul roman.

Cu toate acestea, estimarile au fost contestate de MigrationWatch, grupul de campanie antiimigratie, care a prognozat ca in jur de 50.000 de persoane pe an pentru urmatorii cinci ani vor veni in Marea Britanie din Romania si Bulgaria dupa ridicarea restrictiilor, noteaza The Telegraph.

Sir Andrew Green, de la MigrationWatch, a declarat: 'Noi nu credem. Ceea ce aceste calcule omit complet este prezenta a doua milioane de romani in Spania si Italia unde exista un nivel ridicat al somajului'.

"Va fi un risc semnificativ cand ei vor decide sa se mute in tari din nordul Europei, cum ar fi Germania, Marea Britanie si Olanda anul viitor", a mai spus el.

Un purtator de cuvant de la Home Office /ministerul de interne britanic n.r/ a declarat: 'Nu este credibila o prognoza precisa a intrarilor probabile din Romania si Bulgaria odata restrictiile ridicate, deoarece depinde de prea multe incertitudini pentru a trage concluzii solide'.

"Deci, mai degraba decat sa producem proiectii speculative, ne concentram pe munca noastra de a taia abuzul de libera circulatie si a aborda factorii de atractie ce conduc migratia europeana spre Marea Britanie", a conchis el.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Mediafax
Articol citit de 1783 ori