Spaniolii raman pe drumuri: Rata somajului, cea mai ridicata din ultimii 15 ani

Vineri, 02 Decembrie 2011, ora 13:30
1696 citiri
Spaniolii raman pe drumuri: Rata somajului, cea mai ridicata din ultimii 15 ani

Numarul celor ramasi fara loc de munca a crescut in luna noiembrie, in Spania, cu 59.536 de persoane - 1,37% - fata de octombrie, iar rata somajului a depasit 21%, un record in ultimii 15 ani.

Potrivit cifrelor prezentate vineri de Ministerul Muncii, in al treilea trimestru al anului rata somajului a atins 21,52%, fata de 20,89%, in luna octombrie.

In noiembrie cei mai multi someri au provenit din sectorul serviciilor: 82% din totalul de 59.536. 1,7% au fost din agricultura, 0,8% din constructii si 0,7% din industrie.

Expertii apreciaza ca si in lunile urmatoare va creste numarul somerilor, mai ales in sectorul serviciilor. Criza economica ii tine pe spanioli departe de restaurante si magazine, astfel ca sectorul serviciilor ar putea da si in viitor cei mai multi someri.

Somajul reprezinta una dintre prioritatile noului guvern de dreapta. Premierul Mariano Rajoy, care a depus juramantul la 21 noiembrie, a promis sa ia masuri, dar trebuie in acelasi timp sa implementeze masuri dure de austeritate, pentru a putea reduce deficitul public, care a fost de 9,2% din Produsul Intern Brut in 2010.

Anul acesta, guvernul spera sa se incadreze in tinta de 6%, pentru a putea ajunge la 3% in 2013.

Premierul Mariano Rajoy le-a transmis liderilor principalelor sindicate ca au termen pana la 6 ianuarie pentru a ajunge la un acord cu autoritatile in ceea ce priveste reforma pietei muncii.

#rata somaj spania, #louri munca spania, #someri spania , #Job in Spania