Si bogatii plang. Salariile directorilor, taiate de criza

Miercuri, 27 Februarie 2013, ora 08:10
3091 citiri
Si bogatii plang. Salariile directorilor, taiate de criza

O consecinta aproape fireasca a crizei a fost diminuarea salariala suferita de unii dintre cei mai cunoscuti CEO din lume, cum ar fi Tim Cook, seful de la Apple, Andrea Jung de la Avon, dar si de catre directorii de la Daimler si Volkswagen. Toti au trebuit sa suporte scaderi salariale.

Nici sefii de stat nu scapa de reduceri salariale, in timp ce directorii din sectorul bancar, alaturi de alti angajati din acest domeniu, se asteapta fie la concedieri, fie la diminuari ale veniturilor lunare.

Presedintele francez, Francois Hollande, a invatat din greselile predecesorului si a promis in campanie ca va da un exemplu. In primele luni ale mandatului sau, in 2007, fostul presedinte al Frantei, Nicolas Sarkozy, si-a acordat o marire de salariu de 172%.

Practic, de la 7.084 euro, indemnizatia sa neta lunara a crescut la 19.331 euro. Dupa ce a castigat alegerile, Hollande a redus, intr-adevar, salariile din Guvern, inclusiv al sau, cu 30%. In urma acestei ajustari, seful statului francez va incasa lunar putin peste 13.000 de euro.

Daca la baza motivatiei presedintelui francez stau ratiuni politice, directorii din cadrul Volkswagen si Daimler vor primi mai putini bani din cauza crizei care a afectat piata auto europeana.

Doi dintre cei mai mari constructori auto germani vor reduce salariul aferent anului 2012 pentru directorii generali si restul echipei de management cu pana la 20%. Directorul general al VW, Martin Winterkorn, va primi pentru anul trecut 14,5 milioane de euro, sub forma de salariu fix, bonusuri si sporuri, cu 17% mai putin fata de cele 17,5 milioane de euro din 2011.

Daimler a redus la randul sau remuneratia pe anul trecut a directorului general Dieter Zetsche cu 5,8%, la 8,15 milioane de euro, comparativ cu 8,65 milioane euro in 2011, potrivit raportului anual al grupului. Decizia de limitare a remuneratilor membrilor conducerii a fost luata dupa ce grupul a renuntat la tintele de profit.

Directorii Daimler si Volkwswagen primesc mai putini bani din cauza crizei auto

Mai putini bani va primi si Tim Cook, directorul general al Apple. Pachetul salarial al sefului de la Apple a scazut in 2012 pana la 4,17 milioane de dolari. Anul trecut, Cook nu a mai primit actiuni ale companiei, fata de anul precedent. Totalul beneficiilor include salariul de 1,36 milioane de dolari si un plan de 2,8 milioane de dolari pentru stimularea performantei, potrivit unui document transmis de Apple bursei din SUA.

Salariul fostului CEO Avon, Andrea Jung, a fost taiat cu 23%, din cauza scaderii vanzarilor. Jung a plecat de la conducerea companiei, fiind inlocuita cu Sheri McCoy, care a lucrat anterior in cadrul companiei Johnson&Johnson. McCoy primeste un salariu anual de 9,1 milioane de euro.

Si salariul lui Steve Ballmer, CEO-ul Microsot, a fost mai mic anul trecut. Ballmer incaseaza, in fiecare an, 685.000 de dolari, iar anul trecut venitul a fost redus cu 9%, din cauza scaderii cu 3% a vanzarilor sistemului de operare Windows.

Microsoft copiaza Apple. Noua strategie a celei mai mari companii de software

Si bancherii din Romania se pregatesc fie de concedieri, fie de redueri salariale, in conditiile in care sistemul bancar se afla in plin proces de restructurare, asa cum observa Radu Gratian Ghetea, presedintele Asociatiei Romane a Bancilor. In total, au fost dati afara mai mult de 4.000 de angajati din sistemul bancar local, potrivit Realitatea TV. Pe plan international, primele estimari arata ca mai mult de 200.000 de salariati si-au pierdut locul de munca.

Anul trecut, pe plan local, a fost ajustat si salariul mediu, care a coborat de la 4.000 de lei in decembrie 2011 la 3.424 de lei in decembrie 2012.

La nivel international, cel mai cunoscut caz al unui director care va primi mai putini bani este cel al sefului bancii britanice Barclays, Anthony Jenkins. El a recunoscut ca se simte vinovat de situatia deosebit de grava in care se afla institutia si a anuntat ca va renunta la bonusul sau de trei milioane de euro.

Cu alte cuvinte, directorul "se va multumi" cu un salariu anual de un milion de euro. Barclays a fost afectata de scandalul Libor, considerat cea mai mare manipulare din istorie a sectorului bancar, pentru ca mai multe banci europene au influentat ratele de referinta LIBOR si TIBOR. Cei doi indici reprezinta referinta unei piete de 350.000 de miliarde de dolari, conform Asociatiei Bancherilor Britanici.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#salariu ceo, #salariu director banca, #salarii Romania 2012 , #Joburi in banca