Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Cum moare o industrie de baza in Romania: Nimeni nu mai vrea sa invete meserie!

Cum moare o industrie de baza in Romania: Nimeni nu mai vrea sa invete meserie!


Industria de morarit si panificatie are un deficit de forta de munca de circa 8.000 de oameni, iar lucrurile merg spre pieire, pentru ca tineretul din ziua de azi de prefera calculator, birou sau orice alta munca decat cea de brutar, sustine presedintele ROMPAN, Aurel Popescu.

"Din pacate lucrurile merg spre pieire. Trebuie sa imi exprim ideea ca tineretul din ziua de azi prefera calculator, prefera birou, prefera orice, numai in munca de electrician, de brutar, de mecanic sau de sudor nu mai doreste sa lucreze nimeni. Deficitul fortei de munca este foarte mare. Numai in domeniul nostru cred ca avem un deficit de 7.000 - 8.000 de oameni.

De aici incepe o mare problema: lucram cu o forta de munca destul de imbatranita, cea care a prins ceva si dinainte de '89, pentru ca doar aceasta vine sa mai lucreze la munca fizica, la lopata si la modelat painea.

Pe unul tanar nu pui mana decat foarte, foarte greu. Si nu este vorba de salariu. Cred ca este o chestiune de educatie din casa, din scoala si din societate. Parca le e rusine sa se numeasca muncitori", a declarat pentru AGERPRES Aurel Popescu.

Acesta afirma ca lipsa fortei de munca este legata si de inchiderea scolilor profesionale, dar si de faptul ca tinerii romani specializati in diverse domenii pleaca sa munceasca in strainatate, in cu totul alte domenii in care s-au pregatit, desi salariile sunt destul de atractive si in Romania.

"Sigur, lipsa fortei de munca se datoreaza si inchiderii scolilor profesionale, dar, vedeti, acum acestea nu mai pot fi organizate decat pe langa mari intreprinderi, pentru ca trebuie sa faca practica. Daca nu faci practica nu se poate face profesionalism dintr-o activitate si din nou venim la tinerii care nu mai doresc sa se inscrie la o scoala profesionala, iar dintre cei care fac o scoala profesionala multi pleaca peste hotare. Eu zic ca e in regula daca un medic, un inginer un lucrator in constructii pleaca in afara sa isi profeseze meseria, dar sa faci o facultate, sa termini un liceu, sa iei bacalaureatul si sa te duci sa ingrijesti batrani sau sa aduni capsuni in Spania, dupa parerea mea este o degradare de dragul unor bani. Sunt convins ca atat tineretul, cat si ceilalti, pot castiga bani in Romania daca vor sa munceasca. Stiu pe cineva care a terminat o facultate si cara carcase de porc in Canada, in loc sa ramana in tara si sa isi puna in valoare ceea ce a invatat in tara", a explicat Aurel Popescu.

In ceea ce priveste salariile din industria de profil, seful ROMPAN sustine ca este de minimum 1.500 de lei net, fiind acordate insa si o serie de alte facilitati pentru atragerea fortei de munca.

"Nu cred ca mai lucreaza nimeni sub 1.500 de lei net in sector, dar castiguri pe luna, la noi, sunt multe altele. Le mai dam si paine, le mai dam si tichete de masa, le dam niste bani de Craciun si de Paste, dar de ziua de nastere ca sa-i atragem. Au crescut salariile si in domeniul nostru, pentru ca erau cele mai mici din industria alimentara si sunt convins ca o sa mai creasca, dar vad ca 5 bani profit la o franzela conteaza foarte mult. Cand incercam sa scumpim produsul sare toata lumea ca se scumpeste painea, dar daca vrem sa mancam o paine romaneasca, proaspata si buna trebuie sa tinem cont ca avem nevoie de oameni calificati si pe care trebuie sa-i platim", a adaugat Aurel Popescu.

Pe de alta parte, presedintele ROMPAN sustine ca foarte multi operatori economici din aceasta industrie vor fi nevoiti sa nu mai lucreze cu marile lanturi de magazine din cauza discounturilor tot mai ridicate pe care le cer acestea.

"Noi am vandut ani buni aproape in pierdere si aceste discounturi pe care le cer marile lanturi de magazine cresc de la an la an si noua ne scad puterea de lucru, capitalul si resursele financiare. Atunci cand constati ca vinzi in pierdere nu ai ce sa faci.

Daca retailerul nu este de acord sa iti primeasca produsul la un pret mai mare sau daca majoreaza pretul si nu se vinde produsul, atunci ai probleme in piata si cu parere de rau ne incheiem activitatea.

Cred ca in situatia asta sunt majoritatea operatorilor economici din industrie pentru ca ei (retailerii n.r) nu iarta pe nimeni. Acesti retaileri gandesc asa:'e casa mea, vrei sa vii in casa mea sa iti desfasori o activitate trebuie sa platesti pentru treaba asta'.

Acesta este principiul de baza si daca nu ne intelegem ne pare rau si incheiem relatia", a mai spus reprezentantul patiserilor si brutarilor din Romania.

Deschiderea unor magazine specializate in vanzarea painii, un proiect mai vechi al patronatului din industrie, a ramas doar "o miscare timida", sustine Popescu, din cauza chiriilor foarte mari percepute in piata.

"Am deschis si noi un magazin de paine specializat si tot ceea ce avem adaos comercial din paine il dam pe chirie la magazin, iar salariul trebuie sa il platim din alte resurse, din alte activitati. La paine se castiga foarte putin, iar regina painii este franzela.

Ori daca castigi 5 bani la o paine esti fericit, dar daca nu poti sa investesti....

Daca Romania avea autostrazile gata sa lege vestul de sud si de est, altfel eram si cu painea din import, pentru ca si asa se incerca sa se vina cu paine congelata in tara.

Au fost niste investitori olandezi care si-au facut o investitie de zeci de milioane in Olanda si vor sa vina cu paine congelata in Romania. Le-am spus: ati gresit usa. Nu ne incurcam cu acest mod de lucru.

Noi nu cumparam paine congelata, noi producem paine in Romania si mai bine investim in Romania sa facem si noi produse congelate si sa exportam in alte tari, chiar daca firma este cu capital strain.

Important este ca folosim grau romanesc, e faina romaneasca macinata in morile romanesti, este forta de munca romaneasca si bugetul este al Romaniei, pentru ca toate varsamintele se fac la bugetul statului roman", a mai spus Popescu.

Seful ROMPAN a reiterat ca painea congelata nu este o problema in Romania, pentru ca se situeaza la doua-trei procente din totalul de consum de pe piata locala.

"Toata lumea trebuie sa stie ca in momentul de fata painea congelata se situeaza la doar doua, trei procente din total consum de paine. Nu este o problema nici din punct de vedere calitativ, dar, repet, decat sa avem paine adusa din afara, si daca populatia doreste un produs copt pe loc din produs decongelat, atunci mai bine sa o facem din grau romanesc", a explicat Aurel Popescu.

In prezent, in industria de morarit si panificatie lucreaza in jur de 60.000 de oameni, mai putin cu 10.000 fata de anii trecuti, iar consumul de paine a scazut si el din cauza numarului mare de romani plecati peste hotare, de la peste 90 de kilograme/locuitor/an la putin peste 80 de kilograme.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Agerpres
Articol citit de 5763 ori