Peste 70.000 de cetateni straini locuiesc in Romania

Miercuri, 24 Aprilie 2013, ora 08:39
2105 citiri
Peste 70.000 de cetateni straini locuiesc in Romania

Peste 70.000 de cetateni straini solicitanti de azil, refugiati, persoane tolerate si resortisanti sunt in Romania, insa putini dintre ei reusesc sa intre pe piata muncii, principalele piedici fiind necunoasterea limbii si diferentele de sistem, potrivit Forumului Roman pentru Refugiati si Migranti.

Ultimele statistici publicate de Inspectoratul General pentru Imigrari, prezentate marti de ARCA - Forumul Roman pentru Refugiati si Migranti, arata ca in primul semestru al anului 2012 au fost eliberate 74.000 de vize de sedere, atat de sedere de scurta durata, cat si de lunga durata.

Dintre cele 74.000 de vize, 24.000 au fost acordate pentru Republica Moldova, 11.723 pentru Ucraina, 10.477 pentru Turcia, 5.353 pentru Rusia si 2.779 pentru China.

Potrivit sursei citate, 22.810 persoane au solicitat viza de vizita, 11.440 au cerut viza pentru afaceri si 10.693 viza pentru turism.

In primul semestru al anului trecut, cei mai multi straini care au primit viza de lunga durata au venit in Romania pentru reintregirea familiei (33,56 la suta), angajare (24,31 la suta), detasare (15,19 la suta) si pentru studii (13,55 la suta).

De asemenea, in perioada ianuarie - iulie 2012 au fost eliberate 1.551 de autorizatii de munca, cele mai multe pentru cetateni din Turcia (429), China (181), Serbia (124), Filipine (103) si Sri Lanka (99).

Principalele functii ocupate de strainii veniti in Romania sunt: guvernanta, zidar, dulgher, fotbalist profesionist, administrator societate comerciala si bucatar specialist, cei mai multi fiind in Bucuresti, Iasi, Constanta, Timis, Prahova si Bihor.

In anul 2011, in Bucuresti erau 20.087 de cetateni din state terte, insa doar o mica parte au lucrat in Romania, iar o parte din cei care au lucrat nu au avut forme legale.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#cetateni straini Romania, #cetateni straini munca Romania , #Locuri de munca in Romania