Luxemburg: Accesul pe piata muncii pentru romani si bulgari ramane limitat

Vineri, 23 Decembrie 2011, ora 15:30
4020 citiri
Luxemburg: Accesul pe piata muncii pentru romani si bulgari ramane limitat

Din cauza ratei mari a somajului, guvernul luxemburghez a prelungit cu inca doi ani limitarea accesului cetatenilor romani si bulgari pe piata muncii interne.

Pentru urmatorii doi ani, cetatenii bulgari si romani care doresc sa lucreze in marele Ducat al Luxemburgului vor trebui inca sa obtina de la autoritatile luxemburgheze un permis de munca, potrivit unor informatii publicate pe site-ul http://www.lequotidien.lu.

Acest tip de derogare de la principiul liberei circulatii a fortei de munca in Uniunea Europeana este prevazut de actul de aderare a Bulgariei si Romaniei si va lua sfarsit in 2014.

Cifrele publicate miercurea trecuta de Comitetul economic au demonstrat inca o data ca situatia pe piata muncii luxemburgheze este foarte tensionata.

Dupa o usoara acalmie constatata la mijlocul anului 2011, numarul solicitantilor unui loc de munca a crescut in ultimele doua luni ajungand la sfarsitul lui noiembrie la un total de 15.164 de persoane inscrise la Adem (Administration de l'emploi).

Rata somajului a ajuns la 6 %. Ea este si mai mare daca sunt luate in considerare persoanele afectate de o masura privind locurile de munca. Din acest punct de vedere, tara are in prezent aproape 19.500 de persoane fara un loc de munca stabil.

Tinand seama de aceste cifre, nu este surprinzator faptul ca, la reuniunea sa de miercuri, Consiliul guvernului a decis sa aduca la cunostinta Comisiei Europene mentinerea, pentru inca doi ani, a dispozitiilor tranzitorii ce vizeaza impunerea pentru muncitorii bulgari si romani a obligatiei de a avea o autorizatie pentru a accede pe piata muncii luxemburgheze.

Guvernul luxemburghez isi motiveaza decizia prin rata ridicata a somajului

Intr-un comunicat difuzat joi, directia pe probleme de imigratie din cadrul Ministerului luxemburghez de Externe a indicat ca, "avand in vedere situatia de pe piata muncii si rata ridicata a somajului, guvernul a estimat ca nu sunt intrunite conditiile pentru a permite o deschidere generalizata a pietei muncii in favoarea muncitorilor proveniti din aceste doua tari".

Aceasta nu impiedica insa continuarea aplicarii unor exceptii de la aceasta dispozitie tranzitorie.

Mai intai, muncitorii salariati bulgari si romani care sunt membri ai familiei unui cetatean provenit dintr-o alta tara a Uniunii Europene au dreptul de a accede pe piata muncii fara sa fie nevoiti sa-si procure un permis de munca.

O alta exceptie se refera la studentii bulgari si romani aflati la cursuri in Luxemburg. Ei sunt autorizati sa exercite, in mod auxiliar, o activitate remunerata fara a avea obligatia sa obtina o autorizatie de lucru.

Pentru unele sectoare economice, procedura autorizatiei este relaxata. Este vorba de agricultura, viticultura si catering, precum si de sectoarele financiar si vamal, unde exista cereri de forta de munca cu calificari specifice.

Miercuri, guvernul a decis o relaxare suplimentara: incepand de la 1 ianuarie 2012, muncitorii cu inalta calificare, cercetatorii si stagiarii vor putea beneficia de aceleasi derogari pentru a accede pe piata muncii luxemburgheze.

#luxemburg, #piata muncii, #restrictii munca romani, #restrictii munca Luxemburg , #Locuri munca in strainatate