Ce spun culorile hainelor despre tine, la interviul de angajare?

Vineri, 15 Octombrie 2010, ora 14:12
4516 citiri
Ce spun culorile hainelor despre tine, la interviul de angajare?

Pregatirea pentru un interviu inseamna documentarea despre companie si pregatirea unor raspunsuri inteligente la intrebarile anticipate. Alegerea vestimentatiei corecte pentru a crea o impresie buna reprezinta un aspect important al pregatirilor, sunt de parere expertii in Resurse Umane citati de Monster.com. 

Studiile recente au aratat ca 85% din mesajele pe care le trimite o persoana  sunt nonverbale, de aceea trebuie sa acorzi atentia cuvenita detaliilor vizibile pentru angajator.

Alege cu atentie culorile hainelor pe care le porti la interviul de angajare. Desi nu pot masca raspunsurile de slaba calitate, aparentele te pot transforma intr-o persoana placuta si dezirabila pentru colaborare, sustin specialistii.

Iata ce comunica principalele culori ale hainelor despre tine, in fata angajatorului.

Nuantele de albastru sunt cele mai potrivite pentru un interviu,  mai ales daca alegi bleumarin.

Daca optezi pentru o nuanta din acest spectru iti vei alcatui in mod sigur o imagine de persoana echilibrata.

Din perspectiva intervievatorului, albastrul exprima calm, stabilitate, incredere si siguranta, mesaje care te avantajeaza inca de dinainte sa spui un cuvant.

Dupa albastru, culoarea gri reprezinta cea mai populara alegere pentru candidatii care participa la interviuri de angajare.

Ca si albastrul inchis, culoarea gri nu distrage atentia persoanei cu care vorbesti, iar rafinamentul exprimat nu face decat sa te avantajeze la interviu.

Daca alegi sa te imbraci in haine negre, vei crea impresia de persoana autoritara.

Negrul are de asemenea o conotatie dramatica, de aceea trebuie sa fii foarte atent cand il combini cu tinuta ta pentru interviu.

Rosul este foarte puternic folosit la imbracaminte si este indicat doar in combinatie cu alte culori, dar din cele reci. Rosul este asociat cu energia, pasiunea, dorinta, puterea si agresivitatea.

Ideea pe care aceasta culoare o transmite oamenilor accentueaza pasiunea si intensitatea, de aceea trebuie sa o utilizezi cu limita, pentru a nu transmite mesajul gresit catre intervievator.

Cand vrei sa transmiti un mesaj de simplitate, curatenie, precizie si chiar bunatate, camasile albe reprezinta cea mai sigura alegere pentru un interviu de angajare, spun specialistii.

#culori, # haine, # interviu, # intervievator , #Resurse umane