Companiile locale apeleaza la forta de munca din Pakistan

Joi, 24 Aprilie 2008, ora 10:52
2378 citiri
Companiile locale apeleaza la forta de munca din Pakistan

Firmele care activeaza pe piata locala, in special cele din industria textila, constructii si turism, intentioneaza sa angajeze muncitori din Pakistan pentru a-si acoperi deficitul de personal.

Astfel, circa 40 de muncitori pakistanezi vor sosi in curand in tara, pentru a lucra intr-o firma romaneasca din Resita, potrivit ambasadorului Pakistanului in Romania, Mian Sanaullah, citat de cotidianul pakistanez The Post. Acesta a mai precizat ca importul de muncitori ar putea constitui o noua dimensiune a relatiilor romano-pakistaneze si a amintit ca, in 2006, oficialitatile romane au oferit 1.200 de permise de munca pentru muncitorii din aceasta tara.

"Importul de forta de munca straina este la inceput in Romania. A pornit de la o necesitate in anumite domenii aflate in criza de muncitori, in special in industria textila, constructii, turism si HoReCa", spune Dana Patrichi, managing partner al firmei de consultanta in resurse umane Alexander Hughes Romania.


Dupa ce au epuizat posibilitatile de recrutare a fortei de munca din tari vecine, precum Ucraina, Moldova, Serbia si Macedonia, companiile de pe piata locala sunt interesate sa importe tehnicieni, ingineri si soferi din tari asiatice, precum China, India, Bangladesh si Pakistan.


"Muncitorii care lucreaza in constructii provin din Ungaria, Bulgaria, Turcia si din China. Alte solutii de import sunt tari ca Pakistan, India, Bangladesh, care vor fi folosite daca va fi cazul, daca toate proiectele anuntate vor obtine finantare. Ne asteptam ca, in 2008-2009, sa importam 10.000?12.000 de muncitori straini", afirma Laurentiu Plosceanu, presedintele ARACO.


Potrivit acestuia, salariile muncitorilor straini nu sunt mai mici decat ale romanilor, dimpotriva. Salariile depind foarte mult de tara de provenienta si pot varia intre 300 de euro si 700 de euro pe luna.