

"Salariile au crescut prea repede in Romania si cred ca actuala criza va usura situatia. De exemplu, salariile celor din Bucuresti au crescut, de la un an la altul, cu 10%-20%, in functie de sector si nivel. Ma astept ca ritmul de majorare sa scada considerabil in 2009 si 2010", a declarat Steve Moroz, country manager la compania de recrutare Hudson.
El a precizat ca actuala criza financiara a determinat o mare parte din companii sa renunte la angajari, cele mai afectate sectoare fiind cel bancar, imobiliar, constructii si consultanta HR, respectiv recrutare si trainning.
"In ultimele doua luni companiile au amanat procesele de recrutare,
exceptie facand pozitiile critice pentru operatiuni", a explicat Moroz.
Potrivit specialistilor din domeniul resurselor umane, companiile vor incerca sa puna presiune pe rezultatele angajatilor, si mai putin pe stimularea acestora prin majorari salariale sau alte beneficii.
"Vor fi cazuri de reorganizare a departamentelor de resurse umane.
Drept urmare, angajatii redundanti sau neproductivi vor fi
disponibilizati, bugetele vor fi mai mici si vor fi reduse activitatile
de HR care nu aduc un castig imediat. (...) Salariile nu vor mai creste
in ritmul accelerat de pana acum. In principal se va pune accent pe
factorii motivationali non-financiari si pe elementele de dezvoltare pe
termen mediu sau lung", este de parere Silviana Boian, seful
departamentului cercetare al firmei de consultanta in executive search
Alexander Hughes.
Ea considera ca in urmatoarea perioada partea variabila, respectiv
bonusurile si beneficiile, in special cele bazate pe performanta, va
avea o pondere semnificativa in pachetul salarial, ceea va stimula
productivitatea, dezvoltarea afacerilor si reducerea costurilor.
"Companiile vor realiza ca au nevoie de specialisti competenti pentru a trece cu bine de criza", a adaugat Boian.
Potrivit unei analize Ernst&Young publicate in luna octombrie, ponderea bonusurilor in structura remuneratiei unui angajat dintr-o firma mare din Romania va ajunge in acest an la 30%.
Oana Bolotan Datki, country manager al firmei de
consultanta Consulteam, a precizat ca majoritatea companiilor vor
inlocui pachetele de beneficii fixe cu cele flexibile, ceea ce va
reduce costurile pentru partea variabila cu pana la 50%.
"In acest moment numai 15% din companiile multinationale ofera
beneficii flexibile, in functie de performanta, dar si de varsta,
starea civila sau domeniul in care lucreaza. In conditiile economice
actuale, cu siguranta numarul companiilor care vor alege beneficiile
flexibile va creste substantial. Angajatul va putea
alege din mai multe tipuri de beneficii, ceea ce crede el ca are
nevoie, iar compania va reduce astfel costurile si va putea sa isi
motiveze in continuare salariatul", considera Datki.
Ea a mentionat ca anul viitor cresterile salariale nu vor depasi 10%.
"Cresterile salariale au tinut cont de perfomanta
individuala (a angajatului, n.r.), a companiei si de inflatie. Daca
performanta individuala si cea a companiei au fost la putere in acest
an, inflatia la fel, majorarile salariale au urmat trendul si au fost
de peste 10%, in unele cazuri chiar de 30%. In medie, managerii au
beneficiat de cresteri de 10-13%, iar personalul necalificat de 30%", a
explicat reprezentantul Consulteam.
La randul sau, Irina Vasile, master franchiseela compania de
recrutare Antal International Network Romania, crede ca anul viitor
salariile nu se vor renegocia, iar companiile vor incepe sa faca
analize, de doua ori pe an, in ceea ce priveste performanta
angajatilor, in prezent acest tip de analiza realizandu-se anual.
"Vor exista sectoare unde vor contiua sa creasca salariile, dar
acolo unde pana acum valoarea acestora era mica, mai exact pentru cei
din industria chimica si alimentara sau pentru ingineri. Pe de alta
parte, in sectoare unde pana acum erau cele mai mari cresteri, cum este
cazul bancilor, IT si FMCG, nu se va
mai intampla acelasi lucru. In perioada urmatoare vorbim de multa mai
munca pe bani mai putini", a continuat reprezentantul Antal.
Ea a estimat ca in acest an cresterile salariale au fost de circa
20-30%, insa prognozele pentru anul viitor arata un avans de cel mult
10%.
Vasile crede ca partea variabila a salariilor va ajunge sa se
dubleze, insa companiile vor renunta sa acorde benefiicii constand in
vacante in strainatate pentru angajati sau masini si vor reduce bugetul alocat convorbirilor telefonice. In schimb, angajatii vor beneficia in continuare de bonusuri, servicii medicale private platite si decontarea transportului.






