UE acorda noi fonduri pentru recalificarea si ocuparea fortei de munca din Romania

Sambata, 16 Decembrie 2006, ora 17:32
1357 citiri

Uniunea Europeana (UE) si Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei (MMSSF) au lansat vineri licitatii deschise de proiecte pentru doua scheme de finantare nerambursabila PHARE 2005, in valoare de 8,44 milioane euro fiecare.

Asistenta financiara vizeaza masuri active pentru ocupare si respectiv, promovarea invatarii pe parcursul intregii vieti pentru calificarea si recalificarea fortei de munca, fondurile PHARE fiind de 6,33 milioane euro, iar cofinantarea nationala - 2,11 milioane euro.

Pentru schema de finantare referitoare la masurile active de ocupare, termenul de depunere a proiectelor este 30 aprilie 2007, iar valoarea proiectelor trebuie sa se incadreze intre 15.000 si 150.000 de euro, in timp ce, pentru cea de-a doua licitatie, termenul limita este de 16 aprilie 2007, iar valoarea proiectelor intre 15.000 si 75.000 de euro.

Obiectivele schemelor de finantare lansate vineri se concentreaza cu precadere pe imbunatatirea calitatii fortei de munca, prin investitii substantiale in dezvoltarea capitalului uman, a declarat Catalin Danila, secretar de stat in MMSSF.

"Multe companii nu dispun de personal calificat pentru sarcinile cerute la locul de munca, fie detin forta de munca cu deficit pentru anumite categorii de competente profesionale. Totodata, Romania se confrunta cu provocarea majora a persistentei somajului de lunga durata si a somajului in randul tinerilor, fenomen care inregistreaza valori semnificativ mai ridicate fata de ale celorlaltor categorii de someri", a spus Danila.

Oficialul MMSSF a precizat ca fondurile pot fi accesate de companii de stat si private, IMM-uri, fundatii, asociatii profesionale, furnizori de servicii de formare profesionala, universitati, camere de comert, institute de cercetare, patronate, sindicate si ca depunerea de astfel de proiecte reprezinta un pas important pentru familiarizarea beneficiarilor cu tipologia proiectelor finantate prin Fondul Social European.

Pentru fiecare din cele doua scheme de finantare, regiunea de dezvoltare Nord-Est are alocarea cea mai mare, de 1,821 milioane euro, iar regiunea Sud-Muntenia 1,35 milioane euro, in timp ce, la polul opus, regiunea Vest va primi 746.000 euro, iar regiunea Bucuresti-Ilfov are o alocare de 423.000 euro, potrivit secretarului de stat in MMSSF Valer Bindea.

Acesta a precizat ca, la precedenta licitatie pentru proiecte de dezvoltare a resurselor umane, in iulie 2006, prin programul PHARE 2004, au fost primite in total 893 propuneri de proiecte, din care au fost aprobate 274.

Integrarea Romaniei in 2007 va crea o nevoie crescuta de adaptare a fortei sale de munca la noile provocari pe care statutul de membru UE le va determina, a declarat, la randul sau, seful departamentului PHARE pentru sectorul social si societate civila in cadrul Delegatiei Comisiei Europene, John Barker.

Bloombiz
(Sursa: Rompres)