Angajatii romani se tem de forta de munca ieftina din alte state

Marti, 04 Martie 2008, ora 17:12
1434 citiri
Angajatii romani se tem de forta de munca ieftina din alte state

Angajatii romani se simt amenintati de faptul ca pretentiile salariale modeste ale imigrantilor vor incetini ritmul de crestere a salariilor de pe piata locala, potrivit unui studiu realizat de agentiile Qresearch si Gemius Research, in colaborare cu eJOBS. Un alt rezultat al cercetarii este acela ca angajatii romani se declara nemultumiti de diferentele mari dintre salariile de pe piata noastra si cele din statele vecine.

"In mare masura, temerea muncitorilor romani este justificata, deoarece tendintele angajatorilor din productie sunt canalizate in doua directii principale - fie de a inchide businessul in Romania si de a se orienta catre alte piete mai ieftine, fie de a aduce forta de munca ieftina pentru a lucra in Romania", explica Loredana Vladareanu, senior consultant, Hart Human Resource Consulting.


Diferenta dintre salariile muncitorilor romani si cele ale muncitorilor straini este una semnificativa, putand ajunge chiar si la un procent de 50%, spune consultantul Hart. Astfel, un muncitor strain poate fi platit cu salariul minim pe economie, in timp ce un muncitor roman cu studii superioare trebuie platit aproape dublu, iar aceasta diferenta devine si mai semnificativa prin prisma numarului de angajati.

Diferentele semnificative intre politicile salariale ale diverselor companii, absenta specializarii pe domenii si nivelul salarial scazut din orasele mici sunt alti factori care creeaza nemultumiri printre angajati. Cei mai nemultumiti sunt angajatii cu studii medii, acestia vad piata de munca slab dezvoltata si spun ca principala piedica in realizarea profesionala o reprezinta insatisfactia materiala.

Cei mai multi dintre ei afirma ca pachetul salarial este necorespunzator activitatii desfasurate. "Este posibil ca salariile sa nu aiba un ritm de crestre similar cu cel inregistrat anul trecut, insa acest aspect nu va fi influentat de angajarea de personal din alte tari. In general, personalul roman este preferat de angajatori si nu cred ca fenomenul imigratiei este ingrijorator ca proportii", spune Bianca Moraru Demeter, project manager, Professional.