Angajatorii uita de profilul jobului

Luni, 26 Mai 2008, ora 14:22
1831 citiri
Angajatorii uita de profilul jobului

Companiile de pe piata locala sunt obligate, pe fondul crizei de personal, sa angajeze tot mai mult persoane cu un nivel minim de experienta sau care indeplinesc profilul jobului doar in proportie de 60-70%."In contextul crizei de personal, sunt companii care accepta candidati care indeplinesc profilul doar in proportie de 60-70%, urmand a suplini, prin diverse training-uri, atat efective, cat si «on the job»", spune Alina Musuroaea, recruitment consultant in cadrul firmei de profil Barnett McCall. In opinia acesteia, lucrurile vitale pentru performanta unui angajat sunt motivatia si potentialul - candidatii cu o motivatie puternica vor depune eforturi pentru a acumula cunostintele necesare in timp record, fiind dispusi sa investeasca mai multa energie si mai mult timp pentru a isi indeplini sarcinile de job, explica consultantul Barnett McCall.


"Organizatiile trebuie sa ia in considerare ca si persoanele cu mai putina experienta se pot dovedi candidati excelenti (chiar mai potriviti decat cei cu o mai mare experienta) daca sunt foarte motivati, adaptabili, au o buna capacitate de a asimila informatii noi si potential de dezvoltare", spune Alina Botezatu, managing partner al firmei de consultanta HR Perspective Group. Conform acesteia, tot mai multe firme se orienteaza, in prezent, catre candidati care nu corespund in totalitate profilului profesional.


"Companiile pot accepta candidati cu mai putina experienta in conditiile in care nu-si pot permite candidatii doriti sau apar candidati care se potrivesc foarte bine culturii organizationale a companiei si al caror potential de crestere profesionala este foarte ridicat", spune si Victorina Borlan, manager recrutare Lugera&Makler.


Potrivit acesteia, firmele pot accepta candidati care nu corespund in totalitate profilului profesional, dar niciodata nu se accepta schimbari in profilul de personalitate. Astfel de situatii sunt cel mai des intalnite cand este vorba de cei care aplica pentru pozitii entry level (call center, administrativ, secretariat, vanzari sau contabilitate)- acele zone de interes unde exista multe oferte si candidatii au de unde alege.


"De asemenea, firmele trebuie sa cunoasca bine motivatia celor care se declara interesati de jobul propus. Acestea nu-si doresc sa coopteze in echipa o persoana interesata doar de o crestere salariala atractiva.


In astfel de cazuri, exista riscul sporit ca aceasta persoana sa nu ramana prea mult in cadrul companiei, ci sa plece indata ce primeste o oferta mai buna", adauga reprezentantul Perspective Group.


Tendinte


    * Companiile angajeaza tot mai multe persoane fara experienta, dar cu potential

    * Domeniile cele mai obligate la acest demers: call center, administrativ, secretariat, vanzari sau contabilitate

    * Astfel de angajati accepta un salariu mai mic daca li se ofera oportunitatea de a invata

    * Riscurile de a angaja o persoana fara experienta sunt minime, daca corespund profilului de personalitate