Cum obtii cele mai bune rezultate la evaluarile de performanta

Miercuri, 23 Martie 2011, ora 15:43
3281 citiri
Cum obtii cele mai bune rezultate la evaluarile de performanta

Avand in vedere ca evaluarea performantei este o etapa cu care majoritatea angajatilor se confrunta regulat in viata lor profesionala, expertii citati de Forbes te sfatuiesc sa calculezi atent fiecare informatie pe care o oferi si sa nu pui accent pe emotii, daca vrei sa treci prin acest proces cu un minim de efort si maxim de castig, de fiecare data.

Vorbind despre piata companiilor din Transilvania, Alexandra Moldovan, Manager Solutii Performanta Individuala, Acumen Integrat este de parere ca majoritatea companiilor fac astfel de evaluari in stransa legatura cu un sistem de compensare si bonusuri.

Inainte de procesul propriu-zis de evaluare, angajatul impreuna cu managerul isi stabileste obiective. Apoi, la o anumita perioada se face evaluarea pe baza obiectivelor stabilite, sustine Alexandra Moldovan.

Toate aceste evaluari au un ecou la nivelul angajatilor, potrivit reprezentantului Acumen Integrat, care adauga ca pe baza evaluarilor anuale se fac promovarile interne si recompensarea angajatilor, se acorda premii de merit sau chiar mariri de salariu.

Iata cateva sfaturi, pentru a trece cu brio de orice evaluare a performantei la locul tau de munca.

Nu te implica emotional

Nu uita ca evaluarea performantelor reprezinta un exercitiu de subiectivitate.

Personalitatea evaluatorului si inteligenta acestuia joaca un rol important in evaluare, tocmai de asta trebuie sa te detasezi emotional de rezultatele evaluarii.

Autoevalueaza-te din timp

Cu ceva timp inainte de momentul in care este programata evaluarea, fa o lista detaliata a realizarilor tale profesionale de pana acum.

Noteaza fiecare lucru pe care l-ai facut pentru a creste veniturile companiei, pentru a reduce costurile, pentru a economisi timp sau pentru a reinventa departamentul tau in spiritul schimbarilor care au avut loc in companie.

Este foarte important sa cunosti inca de la inceput care sunt obiectivele tale si sa le urmaresti periodic
, este de parere Alexandra Moldovan.

Daca evaluarea are loc peste un an, nu este suficient sa urmaresti obiectivele cu trei saptamani inainte, ci ele trebuie urmarite lunar.

Daca sistemul este setat pe evaluari anuale atunci obligatia angajatului este sa isi faca o planificare semestriala sau trimestriala, cu obiective intermediare, a declarat Alexandra Moldovan pentru Bloombiz.

Include fiecare realizare din ultimul an

Fa-ti o agenda speciala in care sa notezi fiecare succes, imediat dupa ce l-ai realizat.

Consulta aceasta agenda cand iti faci autoevaluarea, pentru ca sunt mari sanse ca si tu si seful tau sa fi uitat ce de negocierea de succes realizata de tine acum 10 luni.

Comunica-i sefului tau care sunt ariile in care ai nevoie de mai multa sustinere

Transforma evaluarea performantei intr-o oportunitate de a cere ajutorul pentru a-ti indeplini sarcinile cat mai profesionist.

Prezinta clar obiectivele pentru urmatorul an

Prezinta in timpul evaluarii tale un plan de actiune pentru viitor, seful tau va aprecia perspectiva ta.

Mai mult decat atat, obiectivele iti vor fi de folos si la urmatoarea evaluare a performantelor tale.

Foloseste un limbaj cat mai simplu


Nu incerca sa abordezi un limbaj de management, pentru ca un limbaj mai elaborat nu iti va transforma realizarile in ceva mai maret.

Foloseste un limbaj simplu, clar pentru a-ti descrie realizarile si prezinta cazuri concrete, nu generalitati.

Accepta deschis orice critica


Daca ai facut o greseala, asuma-ti responsabilitatea si cere-ti scuze pentru eroare.

Daca primesti critici subtile pentru asa ceva, poti raspunde spunand ca in cazul in care perceptia managementului este ca nu faci lucrurile cum trebuie, iti vei asuma responsabilitatea si ca iti pare rau pentru neintelegere.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#evaluarea performantei, # companii, # sistem de bonusuri, # mariri de salariu, # loc de munca, # stabilire de obiective , #Stiri Locuri de munca