Drepturi salariale de 530 milioane lei pentru bugetari, in patru luni

Luni, 23 Mai 2011, ora 17:35
2026 citiri
Drepturi salariale de 530 milioane lei pentru bugetari, in patru luni

Angajatii din sistemul bugetar au castigat in instanta in primele patru luni din acest an drepturi salariale neplatite de 530 milioane lei, suma pe care Guvernul o va achita esalonat pana in anul 2014 inclusiv, potrivit unui proiect de ordonanta de urgenta, citat de Mediafax.

Sumele vor fi actualizate la momentul platii cu indicele preturilor de consum comunicat de Institutul National de Statistica.

Pana la finele anului trecut, drepturi salariale castigate in instanta de bugetari totalizau 7,4 miliarde lei, astfel ca suma totala care trebuie platita de la buget a ajuns acum la aproape 8 miliarde de lei, respectiv circa 1,5% din Produsul Intern Brut.

Intreaga suma este esalonata la plata pentru perioada 2012-2014, cand beneficiarii vor primi cate o treime din drepturile cuvenite in fiecare an.

Mai mult de jumatate din drepturile salarile obtinute de bugetari in instanta reprezinta sume castigate de personalul din unitatile de invatamant preuniversitare de stat.

"Avand in vedere obligatiile asumate de tara noastra prin acordurile negociate cu organismele financiare internationale in privinta tintei de deficit bugetar stabilite pentru acest an, dar si a importantei si volumului obligatiilor financiare concurente ale statului, masura esalonarii platii titlurilor executorii este nu numai urgenta, dar singura in masura a face posibila executarea integrala a titlurilor executorii", se arata in nota de fundamentare a proiectului de ordonanta de urgenta.

Guvernul s-a angajat in acordul cu Fondul Monetar International ca va reduce deficitul bugetar la 4,4% din PIB in acest an si la sub 3% in 2012. Anul trecut, deficitul bugetar a fost de 6,5% din PIB. 

#drepturi salariale bugetari, # salarii bugetari, # plata esalonata salarii, # guvern salarii, # angajati sistemul bugetar, # bugetari, # sistem bugetar , #Stiri Locuri de munca